Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul Magic de Cronicar

Becali globalizat



Toate ca toate, dar Cronicarul nu şi-ar fi închipuit să găsească fotografia lui Gigi Becali precum şi articole despre el, în presa străină. Nu mică i-a fost mirarea cînd a descoperit în cotidianul Die Presse din Viena, sub genericul De la est la vest, un articol de Peter Martos despre evoluţia celui mai mediatizat om din România. (În paranteză fie spus: cînd vrei să prezinţi profesionist o carte la televizor, ţi se atrage atenţia să treci sub tăcere numele editurii ca să nu se considere reclamă, în schimb, zi de zi, fără scăpare, pe toate posturile, ţi se împuie urechile cu numele multimilionarului GB care, la banii lui, chiar ar putea plăti ca să-şi facă reclamă). Din articolul pe care i-l dedică Die Presse, Cronicarul a aflat ceea ce alţii poate că ştiu deja: că Becali a pus să fie pictat într-o replică a tabloului Cina cea de taină a lui Da Vinci, el în rolul lui Isus, iar 11 fotbalişti plus un antrenor în rolul apostolilor. Tare am fi curioşi cine a fost pictorul şi cît a luat pentru această capodoperă. Citatul din clasicul Becali pe care redactorii vienezi l-au scos în faţă este "Nu-i om de calibrul meu în toată România!" Mai pe româneşte: "Sînt cel mai tare din parcare!" sau poate "Cel mai mare român!" Articolul începe cu aprecierea că Becali se pricepe la expresii tari, că are o limbă slobodă şi că, de curînd, l-a calificat pe prim-ministrul Tăriceanu drept "gîndac politic" (politische Kakerlake). În acelaşi ziar, din 17 mai a.c., un editorial despre intrarea Bulgariei şi României în UE. Ne-a plăcut fotografia: un cioban, poate român, poate bulgar, cu căciulă rusească şi pantaloni reiaţi, care duce în spate un miel albastru cu stele galbene. Şi kitsch-ul s-a globalizat odată cu Gigi Becali!



Dilemateca nr. 2



La reviste, la fel ca la scriitori, nu debutul e important, ci a doua apariţie. Abia atunci confirmi sau dezamăgeşti. Impresia noastră la primul număr din Dilemateca a fost bună, dar acum, la numărul 2, e foarte bună. Poate că aceasta e revista despre cărţi pe care Cronicarul o aşteaptă de mult (România literară nu se pune la socoteală), în care nu mica bîrfă, înţepăturile, aluziile şi subiectivitatea să aibă rolul principal, ci cărţile înseşi, cu bunele şi relele lor. Din numărul doi nu facem decît o recomandare: după scrisoarea lui Steinhardt din nr. 1, acum alt document de aceeaşi factură, prezentat de Anca Manolescu, trimis de Andrei Scrima părintelui Benedict Ghiuş din grupul "Rugului Aprins". Citiţi scrisoarea şi veţi putea începe să înţelegeţi unul dintre cele mai misterioase personaje ale spiritualităţii noastre.



Obiectivitatea aşteptată



Una dintre problemele cele mai acute, în spaţiul nostru cultural, ni se pare lipsa de obiectivitate, de fair-play şi, în ultimă instanţă, de adecvare la realitatea pe care, chipurile, o exprimăm. Acest lucru s-a văzut şi cu ocazia Târgului de Carte Bookfest, la care dezideratul suprem al unor editori a fost acela de a-şi contra "adversarii", împăunându-se apoi cu propria singularitate. Toţi cei care au vizitat Târgul pot depune mărturie că organizarea a fost foarte bună. După mulţi, prea mulţi ani, în fine un târg de carte din România a arătat şi a respirat occidental. E drept că organizatorul, preşedintele AER, Gabriel Liiceanu, a ştiut să-şi tragă partea leului în ceea ce priveşte mediatizarea, inserând în programul televizat (la Realitatea) al evenimentelor numeroase manifestări Humanitas. De aici însă şi până la etichetele distribuite în nr. 82 din SUPLIMENTUL DE CULTUR| e cale lungă. Sub titlul Raport final la "Bookfest", mai mulţi corespondenţi ai revistei ne povestesc cum a fost Târgul. "O fi altceva, dar nu e musai ceva mai bun", zice Elena Vlădăreanu, nostalgică după anii "de glorie" ai Bookarest. "Nu a fost o întâlnire de salon, ci un biznis oarecare", afirmă, fără să clipească, Constantin Vică. Iar George Onofrei şi Florin Lăzărescu sunt atât de preocupaţi de evenimentul "Generaţia aşteptată", semi-ratat, încât celelalte manifestări de la Bookfest se înceţoşează până la dispariţie.

Ne-am fi aşteptat la o mai mare obiectivitate din partea unora care acuză, vehement, subiectivismul altora. Aşa că vom citi în continuare cronicile din SUPLIMENTUL realizat de Editura Polirom: C. Rogozanu scrie despre cartea lui Vasile Ernu, apărută la Polirom, iar Doris Mironescu despre romanul lui Richard Wagner, apărut la Polirom. Scriu de bine sau de rău cei doi cronicari? Întrebarea, din păcate, e retorică.



Mizerii



În revista focşăneană Saeculum, se continuă publicarea unor fragmente din jurnalul intim al lui Eugen Barbu din anii '70, fără să se indice sursa. Chiar dacă este autentic, jurnalul nu conţine decît nişte mizerii, care astăzi s-ar numi turnătorii. Toţi scriitorii, apropiaţi maestrului sau duşmani ai lui, sînt securişti, imorali, netalentaţi, beţivi, afemeiaţi. Singurul impecabil moral este autorul jurnalului. Nicio idee, nicio imagine plastică, niciun portret, nicio descriere. Eugen Barbu plăteşte poliţe. Unele, desigur, meritate. Altele, ce să mai spunem? Dacă am presupune că jurnalul a ajuns vreodată în mîinile băieţilor cu ochii albaştri, vă închipuiţi ce fericire pe ei, scutiţi să ne mai asculte şi să ne mai înregistreze! După 30 de ani de la însemnările patronului revistei Săptămîna (şi după 20 de la unele precizări şi adaosuri), jurnalul din revista Saeculum nu produce decît nişte triste şi infinite mizerii. Locul într-o istorie a literaturii al autorului Groapei este asigurat: în capitolul pe care Eugen Barbu însuşi

l-ar fi intitulat (vezi Istoria polemică) Nişte soldaţi. Nu de la Ministerul Forţelor Armate, ci de la Departamentul Securităţii Statului.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara