Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Muzică:
Oedipe-ul enescian în premieră italiană de Dumitru Avakian


Surprinzător de adevărat, anul comemorativ închinat lui George Enescu - se împlinesc în primele zile ale lunii mai cinci decenii de la plecarea în eternitate a maestrului - suita manifestărilor prilejuite de acest important moment nu a debutat în România, ci în Italia, la Cagliari, în Sardinia.

"Teatro Lirico" din localitate, una dintre cele şapte mari instituţii de acest gen ale ţării, a găzduit în prima parte a lunii ianuarie cele opt spectacole dedicate capodoperei enesciene; ...una dintre cele mai importante creaţii ale scenei lirice din prima jumătate a secolului trecut.

Dirijorul Cristian Mandeal, în calitate de principal realizator al partiturii muzicale, bas-baritonul Ştefan Ignat în rolul titular, de asemenea regizorul englez Graham Vick au constituit nucleul construcţiei acestui edificiu pe care îl reprezintă punerea în scenă, în premieră italiană, a Oedipe-ul enescian. A rezultat un spectacol de o impecabilă construcţie muzicală, un spectacol valabil din punct de vedere scenic-regizoral. Premiera a avut loc la data de 7 ianuarie la Cagliari, capitala Sardiniei, localitate situată în Sud-ul insulei. Interesul, entuziasmul pentru opera enesciană au fost impresionante.

Spectacolul de premieră a fost răsplătit cu prelungite urale; urale pentru întreaga echipă a realizatorilor; ...pentru Ştefan Ignat - Oedipe-ul său a fost ovaţionat la scenă deschisă. A fost ovaţionat dirijorul Cristian Mandeal - a reprezentat factorul de exemplară coerenţă, de susţinere a întregului spectacol; au fost aclamaţi regizorul englez Graham Vick, maestrul de cor Paolo Vero, întregul grup al soliştilor - mulţi dintre aceştia nume importante în spaţiul liricii vocale a zilelor noastre, de asemenea corul şi orchestra acestei minunate instituţii artistice care este "Teatro Lirico" din Cagliari. Destinele muzicale ale acesteia sunt conduse actualmente de directorul Massimo Biscardi. Domnia sa a avut iniţiativa alegerii lucrării, a distribuţiei, a vocilor, a caracterelor; ...cu toţii sunt realizatori ai acestei prime-audiţii italiene a operei Oedipe. Au creat împreună un eveniment de echipă, eveniment de percutantă promoţie internaţională; au creat un spectacol complex de impresionantă anvergură muzicală şi dramatică.

Am avut bucuria de a fi facut parte din grupul celor peste 60 de publicişti din domeniul muzicii, invitaţi din întreaga Italie şi din Europa. Toate marile cotidiene italiene au publicat materiale de întâmpinare şi, de asemenea, cronici ale spectacolului; în ziua premierei, spre exemplu, cotidianul "Corriere della Sera", din Milano, dedica evenimentului o întreagă pagină; "Oedip triumfător în haină românească" titra două zile mai târziu cel mai important cotidian financiar al peninsulei, "Il Sole - 24 ore"... Ecouri entuziaste au aparut pe prima pagină în cotidianul local "L'Unione Sarda"; "Radio3Italia" a realizat transmisia directă a spectacolului din data de 12 ianuarie... întregul dosar de presă cuprinde zeci şi zeci de pagini de cronică muzicală, de prezentări ale lucrării, ale spectacolului. Seria acestora - şapte la număr - a continuat până spre mijlocul lunii ianuarie.

Au putut fi urmăriţi, de asemenea, conaţionalii noştri, baritonul Alexandru Agache - în rolul Creon, basul George Emil Crăsnaru - în rolul Thiresias, artişti ce evoluează în câteva dintre cele mai importante centre europene ale muzicii, de asemenea basul Giorgio Giussepini - în rolul paznicului, mezzosopranele Cinzia de Mola - în rolul Sfinx-uli, şi Ildiko Komlosi - în rolul Jocastei, de asemenea soprana Irina Doljenko - în rolul Meropei. O întreagă echipă de solişti dintre care marea majoritate evoluează sau au evolut la "Teatro alla Scala" - Milano, la "Covent Garden" - Londra, la "Metropolitan" - New York, la "Bolshoi" - Moscova. în plus, pentru a limita la maximum eventualele riscuri, fiecare rol, fiecare solist performer dispunea de o rezervă care să poată intra în scenă în caz de specială necesitate.

Regizor de operă aflat actualmente într-o bună circulaţie internaţională, englezul Graham Vick este un abil ordonator al spaţiului scenic; a creat o regie relativ cursivă, dar nu imbatabilă; la nivel scenic drama se petrece în spaţiul cuprins între două registre paralele care evidenţiază relaţiile dintre personaje, relaţii proiectate într-o quasi-actualitate, cea a anilor �60 ai secolului trecut. Dimensiunea cosmică a luptei lui Oedipe cu destinul, a relaţiei cu Sfinxul este demitizată şi coborâtă la nivelul spaţiului convenţional, aproape de derizoriu, aşa cum nu au imaginat-o George Enescu şi libretistul său, Edmond Fleg. Sfinxul - apariţie cu alură de femeie fatală purtând o superbă rochie neagră din garderoba de cabaret a anilor �40 - se străduie a-l devora la propriu pe eroul dramei tăvălindu-l într-un acces de furie şi de sexualitate; iar aceasta după ce veghease la propriu, dintr-o parte a scenei, din primul moment al dramei; ...de la naşterea eroului la avatarurile aventuroase ale călătoriilor lui Oedipe; sunt entităţi care se provoacă reciproc. Şi totuşi, în acest context, chelnerii servesc şampanie - un veritabil cocktail! - la o recepţie prilejuită de naşterea lui Oedipe... de asemenea la întronare, moment după care regina îl îmbie pe noul stăpân spre un pat preluat din recuzita de campanie, recuzită din care face parte nu mantia regală, ci un simplu halat de casă menit a masca scenele intime de familie... Scenele abundă de simboluri ce parazitează în destule situaţii, cursivitatea dramei. Impresionantă se dovedeşte, însă, a fi fost rezolvarea scenei finale a operei, anume contopirea în lumină a eroului; ...petrecut astfel într-o altă dimensiune spirituală.

Programul de sală se constituie într-un volum de consistentă ţinută muzicologică; libretul este prezentat în ediţie bilingvă, franceză şi italiană; unul dintre studiile muzicologice, cel introductiv, îi aparţine compozitorului italian Roman Vlad, muzician originar din România, un spirit ardent, împătimit al muzicii enesciene, personalitate care nu-şi arată vârsta octogenară; cu două zile înaintea premierei a susţinut o captivantă conferinţă publică de prezentare a lucrării, cântând la pian şi vocalizând principalele momente ale operei; succesul a fost pe măsură; ulterior, repetiţia generală a fost deschisă publicului, un public pasionat care a covârşit sala de peste o mie de locuri a teatrului; a fost, în fond, cel de al optulea spectacol al seriei dedicate operei enesciene.

Date fiind semnificaţiile, consistenţa artistică, dat fiind ecoul european al acestuia, evenimentul poate fi comparat cu apariţia cu ani în urmă a ediţei discografice realizate de dirijorul Lawrence Foster la conducerea formaţiilor Operei din Monte-Carlo şi în compania unei ilustre echipe de solişti; poate fi comparat cu realizarea mai recentă a coproducţiei susţinute de cele două mari case care sunt Deutsche Oper - Berlin şi Wiener StaatsOper din capitala Austriei. La Cagliari a fost creat un eveniment de cultură, de autentică rezonanţă europeană. Iar aceasta nu din motive conjuncturale, din simpatie specială faţă de români, de ţara, de cultura noastră. A existat însă conştiinţa profesională a faptului că publicului îi este prezentată una dintre marile capodopere ale genului din secolul trecut, o lucrare mai puţin cunoscută a teatrului liric, lucrare ce trebuie revelată publicului italian contemporan.

Ulterior, la Bucureşti, o captivantă dezbatere asupra acestei premiere italiene a fost organizată la iniţiativa membrilor Clubului Presei Muzicale; întrunirea lunară a acestora este găzduită de Postul de radio public "România Muzical - George Enescu". Protagoniştii dezbaterii au fost dirijorul Cristian Mandeal şi bas-baritonul Ştefan Ignat. împreună cu colegul meu criticul muzical Grigore Constantinescu am avut prilejul de a orienta fluxul interesului moderând discuţiile; am fost de faţă împreună la primele spectacole de la Cagliari. A reieşit faptul că premiera italiană a fost dintru-început gândită drept un eveniment de statură artistică europeană îndelung şi intens pregătit. Regizorul Graham Vick visa de ani buni să realizeze o montare a Oedipe-ului enescian; este motivul pentru care, în baza înţelegerii dintre regizor şi dirijor, construcţia spectacolului nu a exclus nici măcar un sunet al partiturii originale; aşa cum au procedat în alte ocazii alţi regizori ai operei enesciene.

Ne-a fost relatat faptul potrivit căruia apropierea membrilor orchestrei faţă de spiritul muzicii enesciene s-a produs treptat, dar sigur, în final aderenţa fiind totală şi entuziastă; iar aceasta în cazul unei case de operă de bună tradiţie a repertoriului italian romantic, de secol XIX, de început de secol XX; tradiţie abil penetrată de un spirit novator menit a stimula interesul publicului pentru creaţii uitate, neglijate, mai puţin cunoscute ale genului. Nu este lipsit de interes faptul că în formula sa de organizare "Teatro Liroco" din Cagliari întruneşte astăzi aderenţa lunară a peste unsprezece mii de abonaţi permanenţi! în vreme ce echipa locală de fotbal se bazează pe prezenţa a şapte mii de spectatori permanenţi... Sunt circumstanţe ce exclud orice comentarii. Este adevărat, italienii preţuiesc genul operei drept un dat natural ce aparţine propriei lor fiinţe; se cântă operă în Italia exact de patru sute de ani.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara