Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Contrafort:
Omagiu lui Václav H. de Mircea Mihăieş


Deodată cu speranţele, visele şi iluziile că în România se va trăi în deplină normalitate au amuţit şi lozincile de la începutul anilor '90. Astăzi nu mai e nimeni curios să afle "Cine-a tras în noi / în 16 - 22". Revoluţionarii s-au metamorfozat în profitori ai vremilor tulburi, înfigându-şi colţii în avantajele oferite generos de beneficiarii tragediei din decembrie 1989. Destui dintre ei sunt prosperi oameni de afaceri ori au intrat în jenante combinaţii politice. Covârşitoarea majoritate se află alături de Ion Iliescu, omul-aspirator, care-a ştiut să-i "cureţe" de ideile revoluţiei. Nimeni nu mai vorbeşte de asasinii cu acte în regulă, declaraţi ba prea bolnavi, ba prea utili noii puteri pentru a fi trimişi la puşcărie. Chiţac şi Stănculescu (unul cu "bulanul chimic", celălalt cu "ghipsul ideologic") îşi văd netulburaţi de reumatisme, cultivând cu fervoare tehnica găurilor de memorie. Ce să mai aştepţi, când Dan Iosif a ajuns un simplu berbece politic, folosit de Ion Ilici pentru a-l contracara pe Năstase? Din erou al baricadei, Ioşca a îmbrăcat uniforma de plutonier al pichetelor de la bârlogul lui Năstase.

O formulă precum "Cine-a stat cinci ani la ruşi / Nu poate gândi ca Bush" ar fi fost şi ea absolut ridicolă în după-amiaza lui 23 noiembrie 2002. Omul cincinalului sovietic e îmbiat de americani să se întoarcă de unde-a venit, ba chiar să ia întregul popor cu el. Om fi crezând noi că mergem spre Vest, dar în realitate ne îndreptăm - pe ritmuri de "Kalinka" şi "Suliko" - spre Est. Dintr-o simplă mişcare, am devenit poduri umane peste care mărşăluieşte regimentul de lux al iliescianismului triumfător. în defilarea noastră furibundă îi vom cam călca în picioare pe fraţii moldoveni (pentru că despre ei nici Bush, nici buşitorul revoluţiei din '89 n-au suflat o vorbă), dar ce mai contează? Important e să fim cuminţi şi să nu ieşim din vorba lui nenea Putin, că de idealurile revoluţiei au alţii grijă. Iar de scandat, stepa e suficient de mare. Ce-aţi zice, ca melodie de încălzire, de refrenul "Iliescu şi cu Bush / Ne dădură iar la ruşi"?

Ar fi o nenorocire pentru noi toţi ca invitaţia de aderare la N.A.T.O. să fie grevată de cine ştie ce acorduri secrete. După cum merg lucrurile pe furibunda noastră planetă, n-ar fi exclus ca în câţiva ani să-i vedem pe ruşi (după ce vor fi anihilat/pacificat/ înghiţit tot ce vor fi vrut, din Cecenia până în Moldova, cu Ucraina cu tot) intrând, în stilul lor lipsit de inhibiţii, în N.A.T.O. Şi n-ar fi exclus ca, odată pătrunşi în lumea civilizată, să le demosntreze occidentalilor că N.A.T.O. e prea mare şi c-ar fi nevoie de-o dublă comandă: una la vest şi alta la est. Iar ei şi-ar asuma, generoşi cum îi ştim, conducerea N.A.T.O.-ului de est. Să nu-mi spuneţi că e un scenariu idiot. Faptul că Iliescu ("cârpa kaghebistă", vă amintiţi?) a transpirat mai ceva decât Constantinescu să ne ducă la Bruxelles nu pare de asemenea idiot?

Cât despre întrebarea care i-a îmbarasat atâta vreme pe intelectualii români, "De ce n-avem un Havel?", mai bine s-o uităm. N-am avut, în anii nouăzeci, un Havel pentru că n-am avut unul nici în anii optzeci şi nici în anii şaptezeci. N-am avut nici un intelectual important care între compromis şi onoare să fi ales onoarea. Emigrarea (soluţie, recunosc, tragică ea însăşi) a fost văzută cel mai adesea ca forma supremă de opoziţie la regimul scelerat al comuniştilor. Nu mai vorbesc de cei care să fi preferat închisoarea unei libertăţi cu căluşul în gură. N-am văzut nici o fotografie în care o "conştiinţă" românească să fi lucrat ani de zile ca hamal într-o brutărie, aşa cum a făcut-o Václav Havel, omul căruia regimul comunist cehoslovac i-a pus paşaportul în mână, dar el a replicat zâmbind: "Mulţumesc, domnilor, prefer să car saci în gară, decât să-mi părăsesc ţara!"

Peste câteva luni, în februarie 2003, după treisprezece ani în care şi-a condus în mod strălucit ţara, Václav Havel se va retrage din politică. Rolul lui în istorie e asigurat. Veţi spune că şi al lui Iliescu e asigurat. Mersi de-aşa loc! Oricâte pete în soare ai căuta, n-ai să găseşti nici una pe blazonul lui Havel. Absolut nici una. Havel a preferat umilinţa muncii abrutizante şi n-a făcut niciodată caz din asta, în timp ce Iliescu se consideră "dizident" pentru c-a fost trimis "doar prim-secretar" la Iaşi. Ce-i drept, nea Ilici s-a străduit (fără succes) ani de zile să intre în graţiile occidentului, în timp ce Havel a fost primit pe braţe încă din primele zile ale lui 1989.

În septembrie 2002, cu ocazia ultimei lui vizite oficiale în Statele Unite, Václav Havel a ţinut un extraordinar discurs la Graduate Center of the City University. Un discurs care i-ar face să se ascundă de ruşine pe politicienii noştri - evident, dacă l-ar citi. Dar nu e nici un pericol - nu-l va citi nici unul. Chiar dacă propoziţiile lui Havel ar cădea sub privirile vreunui consilier cu imaginea, sunt sigur că acesta le va ascunde, într-atât viziunea preşedintelui ceh continuă să fie un deget acuzator îndreptat împotriva celor care fac politică uitând de onoare.

Există, de pildă, o frază, în care Václav Havel vorbeşte despre sentimentul de jenă când analizează pe cei "a căror muncă am spijinit-o, sau pe cei a căror influenţă am făcut-o posibilă". îl vedeţi pe-un politician român capabil de-o asemenea obiectivitate? Ai noştri nu s-au debarasat nici măcar de infractori dovediţi, preferând să facă corp comun cu toate secăturile. Vi-l puteţi imagina pe nea Ilici distanţându-se de Văcăroiu? Sau de inginerii financiari care-au adus ţara la sapă de lemn? Din contră, nu pierde prilej să nu-şi arate iubirea părintească, atârnându-le pompoase tinichele în piept.

Poate că în "forul său intim" Iliescu va fi regretând "influenţa pe care a făcut-o posibilă" a fiului-trădător, Adişor. Dar nici măcar asta n-o va recunoaşte public. Pentru simplul motiv că politicianul român se crede, în mod sincer, infailibil. Cum să recunoască el că l-a "inventat" pe Arogant (deşi în materie de paternitate nu e prea clar cum stau lucrurile cu "inventatorii" lui Năstase!), când puterea lui provine din ştiinţa de a evita greşelile? Teroriştii din decembrie 1989, minerii, cotonogirea opoziţiei, protejarea extremiştilor xenofobi şi antisemişi, măcelărirea, la Târgu Mureş, a ungurilor? Simple accidente de parcurs! Enigme ale istoriei!

Václav Havel iese din scenă în chip de erou. Nu ştie dac-a reuşit să creeze o planetă mai bună, dar e convins că nu lasă în urmă o ţară mai rea decât a preluat-o. Pe vremea Revoluţiei de catifea de la Praga visa la un univers în care "vocile poeţilor să fie la fel de puternice ca şi vocile bancherilor". Astăzi ştie că o lume intrată pe mâinile poeţilor nu s-ar "transforma brusc într-un poem". Dar mai ştie că nu merită să trăieşti într-o lume fără poeţi. (Păunescu, stai liniştit: nu la tine se gândea!)

A, şi încă ceva: conferinţa lui Havel se numeşte "Bun-rămas politicii". Măcar titlul acestui testament de-ar ajunge sub ochii guvernanţilor români! Pentru că nu doar râia, dar şi gesturile pot fi uneori molipsitoare!

P.S. Prin acest articol, îi mulţumesc d-lui Havel pentru contribuţia sa la primirea României în N.A.T.O. Să nu uităm că simbolicul obiect cu care lordul Robertson a consfinţit actul istoric de la Praga e un cadou al preşedintelui ceh! "