Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Straina:
Omul grec de Grete Tartler


Omul grec
Profilul anticului grec raportat la noi: aceasta e ambiţia studiilor coordonate de Jean-Pierre Vernant. "Cum am putea noi astăzi să vedem luna cu ochii unui grec? Am experimentat eu însumi această situaţie în tinereţe, în impul primei mele călătorii în Grecia. Navigam... Întins pe punte, priveam cerul de deasupra mea, unde strălucea luna... Eram vrăjit, fascinat... emoţionat ca de o prezenţă feminină apropiată şi totodată îndepărtată, familiară şi totuşi inaccesibilă... Este Selene, îmi spuneam, misterioasă, nocturnă, strălucitoare; pe ea o văd, pe Selene..." Asistând apoi, la televizor, la descinderea primului cosmonaut pe Lună, "la sentimental de sacrilegiu pe care l-am trăit s-a adăugat senzaţia dureroasă a unei sfâşieri de nevindecat: nepoţelul meu, care, ca toată lumea, a privit acele imagini, nu va mai fi niciodată în stare să privească luna aşa cum am privit-o eu cândva: cu ochii unui grec."
A devenit "omul grec" o referinţă exclusiv erudită? Vernant susţine că există perseverenţă în iluzie, graţie căreia "anticii îşi vor duce la bun sfârşit opera începută". Modul de a exista în lume şi în propriul său sine al grecului, cu armonia personalităţii, consonanţa între trup, suflet şi raţiune, cu atitudinea sa concurenţială, "agonică", dar şi olimpică, ori idealul său de kalokaghatie, cu credinţa "practică şi eficientă", care a dat naştere armoniei sculpturilor şi arhitecturii, cu miturile, filosofia, politica sa, rămân inspiratoare şi pentru generaţiile lumii prezente. "Chipul şi sufletul nostru le vedem şi le cunoaştem privind chipul şi sufletul altuia". Chiar dacă trăitorul de astăzi nu mai poate fi, precum vechii eleni, în acelaşi timp preot şi medic, om de stat şi strateg, gânditor şi învăţat, artist şi poet, judecător şi administrator, poate avea drept model, în diferitele etape ale vieţii, câte una din aceste faţete. Armonia acestora a rămas, nu doar prin Renaştere, idealul educaţiei apusene, principala distincţie a europenităţii. Spiritul prometeic, subliniat de Goethe, cel extatic-dionisiac, ieşit la suprafaţă mai ales după romantism (datorită lui
Nietzsche), liberul arbitru şi curajul de a-şi lua soarta în propriile mâini ne caracterizează şi astăzi, deşi valurile nu mai sunt aceleaşi şi nici înotătorii nu mai trec Hellespontul.
Omul grec. Volum coordonat de J.-P. Vernant. Traducere de Doina Jela. Ed. Polirom, 2001.I



Omul grecanglez
După "sfârşitul lumii" (sfârşitul modului nostru de a înţelege lumea) şi "Era decăderii" (1500-2300 după Christos), romancierul, biograful, eseistul şi poetul englez Peter Ackroyd nu şi-a putut imagina o renaştere mai bună decât o "eră a iluminării" (2300 d.Chr.- 3400 d.Chr) şi un "prezent" (pe la 3700 d. Chr.) aflate sub semnul prelegerilor şi remarcilor lui Platon. Excepţionala postfaţă a Mihaelei Anghelescu Irimia indică temele preferate ale Documentelor lui Platon: Londra (anglicizare a Republicii, dar şi recitire a Utopiei lui Morus şi a Cetăţii lui Dumnezeu augustiniene) şi timpul. Dialogurile acestui Platon al New-Age, păstrând, după model pencilensian şi huxleyan, sarea descrierilor şi piperul ironiilor, continuă, în "prelucrare" postmodernă, modelul grec. Sufletul-daimon rămâne cel care ne integrează în noua ordine cosmică şi divină. După tulburările, modificările, prăbuşirile religiei, culturii, vieţii politice şi sociale, o nouă - armonioasă şi iluminată - fiinţă, salvată, poate, prin umor, continuă destinul terestru. Într-o epocă atât de îndepărtată, încât arheologia nu mai găseşte înţelesul cotidianului actual, termenii "glosarului lui Platon" sunt de un comic sec, britanic, irezistibil (farfurii zburătoare - "joc pentru copii, vezi şi fast-food", literatura - "cuvânt de origine necunoscută, în general asociat cu maculatura sau deşeul", liberul arbitru - "termen asociat cu credinţa că alegera individuală sau voinţa nu avea nici o valoare pe piaţa comercială...", muzica rock - "sunetul rocilor vechi" etc.). În această nouă epocă, Platon - care va fi din nou alungat din cetate - avertizează: dacă nu învăţăm să ne îndoim, şi epoca noastră o să dispară.
Cartea lui Ackroyd, bijuterie de înţelepciune, umor, moralitate, satiră, creatoare poate a unui nou gen, pe care, calchiind SF, l-aş numi "philosophy-fiction", este una dintre cele mai entuziasmante apariţii ale ultimilor ani.
Peter Ackroyd. Documentele lui Platon. Roman. Traducere şi note de Fraga Cusin. Postfaţă de Mihaela Anghelescu Irimia. Ed. Polirom 2002.


Omul balcanic
Nici "omul balcanic" nu piere. Devenirea sa a fost frecvent răvăşită de furtuni. De la istorice răsturnări, la bombardamente; totuşi încrâncenarea nu domină. Antologia de poezie sârbă, alcătuită de Ioan Flora (111 autori şi 300 de poeme, de la Sava Nemanici, sec.XII, la Bratislav Milanovici, n. 1950) dă măsura unei acceptări calme a sorţii, apropiate de fatalism: "Îi cumpăr iubitei/ ultimele flori, înainte de bombardamente/ Dau şi ultimul ban,/ o mică avere, avutul zeilor./ Trebuie să fii şi să rămâi/ domn şi stăpân./ Plătesc astfel propria-mi libertate,/ recurg la ultima apărare/ în faţa îngerilor fioroşi./ Este acesta scutul meu de lumină/ Privirea mea spre cer..." (Adam Pusloici, Ultimele flori).
Tema demnităţii naţiunii, prezentă de la Patriarhul Danilo (care clama în bine cunoscutul stil medieval Mai bine moartea în mărire/ Decît în ocară viaţa) până la autorii contemporani, se suprapune celei a cântăreţului balcanic, conştient că mai degrabă victoria spiritului trebuie căutată: "O mică prăpastie stă chircită pe umărul meu/ chiar lângă ureche şi mă îndeamnă să cânt:/ numai astfel laptele se va brânzi, grâul va răsări/ iar râurile vor începe iarăşi să curgă./ Astfel vor putea fi oprite oştile, femeile/ vor rămâne însărcinate, vor fi repopulate oraşele"( Bratislav Milanovici)
În Balcani, �subconştientul Europei", poezia e ocupaţie salutară: "Cumplit strigăt/ A scos pe gură Kavafis/ Nici Auschwitz-ul,/ Nici zborul cosmonauţilor/ n-au gâtuit poezia/ Salvată prin strigăt,/ Ea există, fără a avea un rost./ Precum gâsca aceea de pe zidurile romane, ea gâlgâie în noul veac:/ Vin barbarii!/ Năvălesc barbarii!/ De sus, de jos,/ Dinlăuntru, dinafară,/ Iau cu asalt porţile fragile! (Sârba Igniatovici). Aureola de albine în jurul capului celui care bea din izvorul mânăstirii Graceaniţa, "cântul de iubire" al "călugărilor, răzeşilor, nobililor, domnilor, grămăticilor şi zografilor", înjurăturile pline de năduf ale omului simplu (Stevan Tontici: Micio Tontici vorbeşte cu Dumnezeu), critica societăţii ("Pe când îngheţau cărţile în biblioteca orăşănească/... între pagini,/ în inima literelor negre/ l-am găsit, îngropat, pe bătrânul nostru învăţător./ La noi, Shakespeare a murit de răceală,/ Dostoievski de pneumonie/ nici vechii greci nu s-au descurcat mai bine,/ chiar dacă erau nişte bătrâni balcanici / şi ştiau prea bine ce ierni bântuie pe la noi", Petar Paici), suferinţa, moartea, fantasmele şi frica - toate nu sunt decât întruchipări ale poeziei. De la tonul dramatic, al privitorului la arderea cărţilor (�Eu, la buza pârjolului/ iau act de scrierile altcuiva./ Va trebui, o ştiu prea bine,/ să mă arunc şi singur în flăcări", Predrag Bogdanovici Ţi), la cel ironic (adus, de pildă, prin tema femeii balcanice de către Radmila Lazici: "Aşa m-au surprins zorii, trudind la cuvinte./ În locul unei găleţi cu apă/ m-ar putea revigora, poate/ şi nişte prăjiturele rotunde./ O, de ce nu sunt un mare poet sârb/ (Sau măcar unul care promite)/ Să mi le facă nevasta cât ai bate din palme") cântăreţul balcanic plânge cu un ochi, râde cu altul, trăind deopotrivă suferinţele, cât şi bucuriile vieţii bizantine: �Cronicarul/ desenează cu pana din aripă de înger/ Litere mari, negre şi indescifrabile/ Descrierea naturii în oglindă/... Cu mâna dreaptă scrie, stânga i se usucă,/ Prefăcându-se în aur curat."(Ivan Lalici).
Ioan Flora, Antologia poeziei sârbe (sec. XIII-XX). Ed. Cartea Românească, 1999


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara