Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Editorial:
Oraşe de Nicolae Manolescu


Sub acest titlu a publicat G. Călinescu, pe la mijlocul anilor '50, în Contemporanul, cîteva articole despre noile, pe atunci, oraşe ale ţării. Unele erau chiar noi (Oneşti, de exemplu, botezat Gh. Gheorghiu Dej, la moartea liderului comunist, şi redevenit discret Oneşti, în timpul lui Ceauşescu), altele, doar îmbogăţite cu salbe de blocuri, care constituie cartierele mărginaşe de astăzi. Mai tîrziu, de la periferie, blocurile au înaintat spre centrul oraşelor. Ceauşescu a definitivat, astfel, oroarea urbanistică de care şi-a legat numele Dej şi pe care o glorifica, în articolele menţionate, autorul Bietului Ioanide.
Aceste oraşe desfigurate reprezintă una dintre cele mai grele moşteniri ale comunismului. Nu se mai poate face mare lucru. N-am învăţat nimic din experienţa altora. Probabil, peste cîteva decenii, oribilele cartiere vor fi treptat abandonate şi vor muri de o moarte îndelungată şi tristă, precum atîtea din S.U.A. ori din Europa de Vest (am văzut blocuri ce nu mai sînt locuite, transformate, unele, în azile pentru oameni fără adăpost, şi la Paris, şi la New York, şi în alte părţi). Pînă atunci ne vor oferi, zilnic, spectacolul celei mai depline lipse de confort şi de gust, cu faţade înnegrite şi jegoase, cu balcoane ciuruite, cu ferestre şi uşi meschine, de pe canatul cărora a căzut vopseaua, cu intrări prin curţi dosnice, asemănătoare cu nişte maidane, invadate de pubele ruginite din care debordează toate gunoaiele lumii.
Dar asta nu e totul. În multe oraşe, blocurile cu pricina au fost construite prin demolarea unor case sau întregi cartiere. În Sibiul copilăriei mele, pe lîngă cartierele noi, de blocuri, cum ar fi Hipodrom şi Vasile Aron, începuse prin anii '80 dărîmarea oraşului de jos: de la gară pînă la Strada Sării, blocuri fără personalitate au crescut peste noapte în locul unor case vechi de sute de ani. Dacă Ceauşescu nu ieşea din scenă, buldozerele ar fi ajuns la Cibin. Situaţia nu e unică.
Vechile case, nu toate ucise de geniul arhitectonic al lui Ceauşescu, dau, astăzi, edililor o bătaie de cap încă mai mare decît blocurile, cînd n-au avut "şansa" să scape complet de ele, precum la Roman sau mai ştiu eu unde. Neretrocedate la vreme foştilor proprietari, ele se părăginesc sub ochii nepăsători ai unor primari care n-au nici cea mai mică iniţiativă. Am văzut străzi, care făceau altădată mîndria unor oraşe, ale căror case istorice se părăduiesc, devastate de locatari ocazionali, cu tencuiala roasă, cu ferestre oarbe şi obloane bătute în cuie. Fosta Stradă Regală din Brăila arată aşa. Dar nici la Sibiu sau Oradea nu s-a întreprins în ultimii doisprezece ani aproape nimic pentru ca ruina să nu se întindă, ireversibilă ca o lepră. Minunile arhitectonice ale oraşului de pe Criş arată, cu puţine excepţii, foarte rău. Ministerul Turismului e preocupat să fabrice o Dracula Land de prost gust, în loc să renoveze casele, străzile ori zidurile de incintă ale Sighişoarei şi Sibiului, care ar atrage incomparabil mai mulţi turişti şi ar fi cu adevărat un gest civilizator. Văzîndu-i ministrului de resort zîmbetul semidoct cu care îşi anunţă triumfurile de genul Dracula Land, mă întreb dacă mai putem lega vreo speranţă de patrimoniul urbanistic naţional. Trebuie să recunosc că, în această privinţă, optimismul nu mă dă afară din... bloc.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara