Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Şotron de Rodica Zafiu

Jocul de copii cunoscut la noi sub numele de şotron e vechi şi (cu variaţii minime) extrem de răspândit în lume, având denumiri foarte diferite în limbile ţărilor în care este practicat. 

Lipsa legăturilor între denumiri e chiar o dovadă indirectă a vechimii sale: când un joc e recent, trecerea sa dintr-o cultură în alta este de obicei însoţită de împrumutarea numelui, care poate fi apoi regăsit în forme asemănătoare în limbi diferite. Şotronul românesc se numeşte însă în franceză marelle, în engleză hopscotch, în italiană campana, în spaniolă rayuela etc. Denumirile par să-i mascheze identitatea: sub diferite desemnări, se regăsesc însă elementele esenţiale comune: desenul pe pământ sau pe asfalt al unui traseu alcătuit din căsuţe (majoritatea pătrate) numerotate, aruncarea pe rând a unei pietricele în interiorul acestora, săritul într-un picior din căsuţă în căsuţă etc.
Forma şotron a fost înregistrată prima oară în 1862, în Noul dicţionar portativ... şde neologismeţ al lui E. Protopopescu şi V. Popescu. Explicaţiile din dicţionarele ulterioare sunt destul de parţiale: la Şăineanu (în Dicţionarul universal) se vorbeşte de un „joc între doi băieţi pe un rectangul împărţit în nouă diviziuni”; la Candrea (în Dicţionarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească”), de un „joc de copii care consistă în sărirea într-un picior şi împingerea cu el a unei pietricele în interiorul unui dreptunghi împărţit în mai multe clase şi care e desenat pe pământ”. Dicţionarele actuale preiau detaliul „împingerii pietrei”, neglijând astfel o variantă mai răspândită de joc, în care piatra este mai întâi aruncată, apoi culeasă de pe jos.
Până azi, dicţionarele noastre – dicţionarul academic (DLR, Litera Ş, 1978), Noul dicţionar universal (NDU, 2006), Dicţionarul explicativ ilustrat (DEXI, 2007), DEX (inclusiv ultima ediţie, din 2009) – înregistrează cuvântul şotron ca având etimologie necunoscută, dar fac trimitere la termenul francez chaudron „ceaun”. Ipoteza etimologică a împrumutului din franceză, apărută mai întâi în dicţionarul lui H. Tiktin, e neconvingătoare, bazându-se doar pe asemănarea formală: în franceză, chaudron nu este un nume al şotronului. Sugestia unei legături a fost însă preluată de mulţi şi a condus chiar la impunerea (la Candrea şi la anumiţi scriitori) a unei variante şodron.
Există însă, în dicţionarul etimologic al lui Al. Ciorănescu, o ipoteză mult mai credibilă, pe care instrumentele ulterioare nu au preluat-o, poate şi pentru că nu apare separat, ci în interiorul articolului şatrange. Forma şotron este indicată ca o posibilă variantă a substantivului feminin plural şatrange (cu variantele şatrance, şatranci etc.), vechi împrumut din turcă, denumire a jocului de şah şi a tablei pe care acesta se joacă. Şatrange (înregistrat în DLR cu singularul refăcut şatrancă) provine din tc. satranç „joc de şah”; a fost atestat la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi era termen curent în secolul al XIX-lea, fiind folosit, de exemplu, în prima lucrare de şah din română: o traducere manuscrisă din 1838, Giocul şatranci (descrisă de Virgil Nistorescu în Cercetări etimologice, 1999). Trecerea de la variantele şatrangi, şatrang, şatran (înregistrate în DLR) la forma şotron e uşor de acceptat din punct de vedere fonetic, iar extinderea unei denumiri de la un joc la altul, în baza unei analogii, e o evoluţie semantică normală. Asemănarea dintre tabla de şah şi desenul şotronului e destul de evidentă; în româna veche şi populară exista şi expresia în şatrange „în carouri”.
Sunt şi alte argumente în favoarea acestei explicaţii: tabla de şah este folosită şi pentru jocul de dame; în traducerea din 1838, se vorbeşte despre „câmpul bătăliii”, respectiv „ace ştiută scândură de damă” (p. 145). Or, în bulgară numele jocului de dame este identic cu acela al şotronului: dama. Un alt joc apropiat, în care piesele se aşează pe o tablă desenată cu figuri pătrate, este ţintarul; la N. Filimon, în Ciocoii vechi şi noi, „invitaţii trecură în acea odaie care era mobilată cu două sofale turceşti; pe una era o masă rotundă cu picioarele scurte, pe care erau aşezate două sfeşnice şi mai multe perechi de cărţi de joc; iar pe cealaltă erau table pentru jocul de şatrange şi pentru ţintar”. În franceză, termenul marelle denumeşte atât şotronul, cât şi ţintarul (cunoscut şi ca jeu du moulin). Aşadar, o denumire trece destul de uşor de la un joc la altul în temeiul asemănării dintre traseele pe care se mişcă piesele sau jucătorii. Dicţionarele noastre ar trebui să renunţe la chaudron.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara