Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Literatură:
Pagini regăsite - Hubert Hedriphin de Ştefan Cazimir

Hubert Hedriphin s-a născut la 28 noiembrie 1816, ca fiu al lui Dagobert Hedriphin, negustor de vinuri şi membru al consiliului municipal din Loster. Fraţii săi mai mari, Albert şi Robert, moşteniră, fiecare în felul lui, o parte din însuşirile şi dispoziţiile paterne. Albert se angajă foarte tînăr pe o corabie care transporta cărbuni spre Noile Indii şi se ocupa clandestin cu comerţul de contrabandă. în decurs de zece ani reuşi să-şi adune (prin ce mijloace nu s-a ştiut niciodată) suma necesară pentru a deveni tovarăş cu armatorul Bention H. Bention, iar după alţi cinci ani rămase singurul stăpîn al "Bicetrei" şi continuă să navigheze cu pînzele umflate de vîntul prielnic al prosperităţii şi al lipsei de scrupule.

Robert, mijlociul, care nu şi-a ascuns niciodată dispreţul suveran faţă de spiritul de aventură al primului născut, ca şi faţă de firea blajină şi romantică a mezinului, manifestă de timpuriu înclinaţii spre politica înaltă, pe care însă, în urbea natală, n-avea cum să şi le satisfacă. Norocul îi veni în ajutor sub chipul unui coleg de la "Sfînta Barbara", tînărul marchiz van Guldenstiern, care îl introduse în saloanele lui Aaron Halzo, proprietarul ziarului "Vocea liberală independentă". Sub aripa acestuia din urmă, Robert îşi dezvălui din plin şi-şi desăvîrşi progresiv arivismul politic, care îi aduse în scurtă vreme scaunul de deputat şi speranţa unui fotoliu ministerial.

Ce profundă deosebire între Hubert şi fraţii săi! încă din copilărie, Hubert detesta atmosfera zgomotoasă a afacerilor, preferînd să se retragă în fundul grădinii în tovărăşia unei cărţi cu poza sau să asculte din gura bătrînei şi credincioasei Hermina minunatele poveşti populare, pe care aceasta le depăna cu glas tremurător. Chipul legendar al lui Alk şi acela al tovarăşului său nedespărţit Vidri, drumeţia lor plină de isprăvi neasemuite prin codrii Helagrului sau pe ţărmurile Mării Iavire, lupta dintre Sardo şi înfiorătorul Brinx, ca şi frumuseţea fără pereche a modestei şi cucernicei Ramida - iată tot atîtea imagini care începură să populeze cugetările micului Hubert, atrăgîndu-l pe cărările ispititoare ale visului şi fanteziei.

Toate aceste figuri ale folclorului vor reînvia în poemul Amintiri din pădurea Helagrului, la care Hubert Hedriphin a început să lucreze de la vîrsta de şaisprezece ani, terminîndu-l în pragul lui 1835. în prologul acestei scrieri, poetul spune:

Toţi cei care-au păşit cîndva pe-aci,
Sub ramurile veşnic şoptitoare,
în graiul meu alt strai îşi vor găsi
Şi azimi la eterna sărbătoare.
Veniţi voi, ai Helagrului tovarăşi,
Voi, Alk şi Vidri, pe poteci umbroase,
Prin vrerea mea vă veţi întoarce iarăşi
Şi ospătaţi veţi fi în orice case.
Iar Sardo biruind pe totdeauna
Balauri sumbri, vînt şi piază rea,
Pe fruntea lui va străluci cununa
Şi-n dreapta lui Ramida o să stea!
Căci bezna stăruind în vechi coclauri
Se spulberă în noul răsărit
Şi falnic sună trîmbiţe de aur:
Bine-aţi venit!

Aceste versuri avîntate şi totodată mîngîietoare exprimă cum nu se poate mai plastic adînca dragoste a lui Hubert Hedriphin pentru figurile fabuloase ale vechilor basme şi legende populare, în care el vedea întruchipîndu-se hiperbolic însuşirile cele mai de preţ ale oamenilor simpli şi năpăstuiţi.

Iată şi un fragment din apoteoza finală:
Cetăţile căinţei viitoare
Sub cerul rece, sumbru, de granit,
înalţă-nfricoşatele pridvoare
Din soare-apune pîn^la răsărit
Iar cîntecul durerilor străbune
Răsună sub înaltul baldachin,
Cu glasul, lui de falnică minune,
Izbăvitor de lacrimi şi de chin.
O, voi ce-aţi înţeles cîntarea asta
Şi voi ce glasul ei n-aţi priceput,
Spre cerul pur deschideţi azi fereastra,
Eliberaţi de patimi şi de lut.
Cînd ora dăltuirilor supreme
Va glăsui în turnul de cleştar,
Un nimb de aur plebea va s-o cheme
Şi nimeni n-o s-aştepte în zadar.
Se vor deschide Căile Lactee
Sub paşii de cucernic pelerin
Şi largi portice slobode-or să steie
în drumul lor de tihnă şi senin.
Pe ramura copacilor din cale
Vor atîrna a roadelor cununi
Şi fiecare om din ale sale
O să culeagă strugurii străbuni.
Pe zariştea cu stele şi luceferi
Se vor deschide pîrtii călătoare
Şi oamenii or să purceadă teferi
Spre veşnicia noilor soboare.

*

* *

Studiul despre Hubert Hedriphin, început în 1959 şi abandonat peste puţină vreme, a rămas să doarmă în-

tr-un dosar îngălbenit. Autorul însuşi traversa postum o lungă şi nedreaptă eclipsă. De un timp încoace, interesul, pentru ciudatul şi nefericitul poet dă, în Occident şi nu numai, unele semne de înviorare. O traducere integrală în româneşte a poemului Amintiri din pădurea Helagrului se află în pregătire la o editură din Craiova. Iată motivul dării la iveală a fragmentului vechi de aproape cinci decenii.