Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Prepeleac:
Palatul zîmbetelor false de Constantin Ţoiu


16.XII.1987. Rămas singur acasă cu frau Martha, femeie bravă, în vîrstă, care face curăţenie şi care în tinereţe a fost deportată în URSS, după război, cu alţi cetăţeni civili din România, la muncă forţată (curios, ruşii civili au tratat-o foarte bine, a avut şi-un iubit, pe bune)... pun la pikup marşuri germane vechi... Transcriu numele din memorie, cu scuze dacă fac greşeli de limbă... Es ist so schoen Soldat zu sein... Alte Kameraden... Frei Weg... Deutschlands Ruhm... Unter dem Sternenbanner... Schutzen Defilier Marsch... Abschid de Gladiatoren...
Marşurile acestea mă dinamizează şi uneori le pun cînd vreau să termin în forţă ceva care mă obsedează, sau sunt amărît. De mult, un cunoscut al casei chiar făcuse observaţia: "Şefu-i trist, iar pune marşuri!"...
Cel mai mult lui frau Martha îi place Es ist so schoen Soldat zu sein şi îi pun des marşul,... E-atîta de frumos să fii soldat... şi, drept să spun, îmi place şi mie, ajungînd chiar să-l fredonez în zilele în care se întîmplă să fiu mai bine dispus... Azi, în timp ce frau Martha trebăluieşte, mi-am adus aminte ce-mi povestea ea mai demult în legătură cu soră-sa, mai tînără, - deportate împreună, - mai gingaşă, mai răsfăţată, şi care atunci cînd făcea crize şi se trîntea pe jos că nu mai poate, că mai bine să moară,... frau Martha o lua la bătaie, dădea în ea, pînă-i trecea, silind-o să rabde, să reziste, să supravieţuiască... Nu-i spun la ce mă gîndesc şi-i pun marş după marş... Frau Martha ţine pe umăr mătura, cu care tocmai deretica, şi, în pas de defilare, cu arma pe umăr, străbate încăperile imitînd cadenţa pas de gîscă a trupelor germane marţiale de odinioară văzute pe la jurnale în timpul războiului cînd toate începeau cu Eroica...
Din tot ce a cunoscut pînă acum Europa, ca forţă, a fost ciocnirea dintre nemţi şi ruşi în cel de al doilea război mondial, şi ultimul din secolul XX. Ciudat, din această confruntare teribilă, cele două naţiuni ieşiră întărite şi împinse una spre alta de un respect reciproc şi de o prietenie deocamdată avînd loc cu precădere în Cosmos...

*
* *
28 februarie 1988. Prietenul meu din copilărie, Lică Balcan, doctor de nădejde în comuna buzoiană Padina, din fire un pozitivist şi ironic faţă de mistici, acum, la bătrîneţe, pare schimbat. Oricît ar fi el de medic şi de realist, în totul, îmi povesteşte grav că, în ultimul timp, de cîte ori trece cu maşina prin Gârbovi, chiar la ieşirea din sat, noaptea, neapărat noaptea, cum s-a întîmplat ultima dată, pe la orele douăsprezece, venind dinspre Urziceni, a văzut la lumina farurilor ceva aşa, aplecat, de vreo doi metri, pe Satan, Scaraoţki parcă îmbrăcat într-o zeghe cenuşie... De cîte ori trece pe-acolo, exact în acelaşi loc, - că stă parcă p-o buturugă, ceva, - îl vede şi, în maşină fiind, singur, ridică repede mîna dreaptă de pe volan şi se închină la iuţeală, uite-aşa face, - mi-arată - ca şi cînd nu l-aş crede; şi-l cred, cum să nu-l cred pe Lică, numai că mă miră la el, ditamai doctorul!... Întorc pe toate feţele ce zice... Să aibă Lică vedenii?... N-aş crede. Da' de ce să vază numai el?!... Dac-oi fi mai atent, poate că şi eu într-o zi...

*
* *
Un titlu însemnat fără nici o explicaţie din care nu reiese decît că ar fi tradus din limba maghiară, întrucît alături sunt trecute două cuvinte clar ungureşti... Mosolyok... Palotajo, dacă n-am greşit transcrierea. Palatul zîmbetelor false. Apropo de făţărnicia ca instituţie de stat. Sau de convenţiile saloanelor ca centre fixe ale societăţii în care o regulă este să fii prefăcut în general, orice act de sinceritate devenind o încălcare şocantă şi necuviincioasă a obiceiului stabilit. De unde un farmec anume de istorioară engleză clasică pentru copii cu o prinţesă avînd mereu un surîs contrar pe faţă, un zîmbet îngheţat, prefăcut şi care va avea de furcă întîlnind copila nevinovată de la ţară, slujnica osîndită de zîna cea bună să spună oricînd numai adevărul şi adevărul, provocînd conflicte de tot felul în lumea bună. Ar fi un titlu de film, neapărat spaniol, în regia lui Buñuel...

*
* *
18.XII.1987. Prostituate reciclate, mătură străzi, taxatoare de tramvai, unele din ele direct vătmăniţe. Astea mătură - spune T. - altfel... nu ştiu cum, parcă valsează... T. este antifeminsit. El se plînge că femeile reciclate, unele din ele mai bărbătoase, au fost puse să conducă tramvaiul... Să dai un transport public - face T. - pe mîna unei femei... Şi că nevastă-sa, nevasta lui T., are o teorie. Cică bărbaţii şi femeile nu sunt, nu pot fi egali, între ei nu există nici o egalitate. Dar, mă rog, ar mai fi unele excepţii, rare de tot, mai ales în cazul unor femei actriţe de anvergură... Noi, adaugă T., noi, bărbaţii, avem o celulă în plus, pe cînd ele au o coardă în plus. Nu ştiu de ce spune el coardă, care are un anumit înţeles... Coardă de la sensibilitate, poate; cum ai zice pe coarda razachiei. Deşi, cînd spui de o femeie că e o coardă, mă rog... Dacă o femeie va ajunge cîndva ministru, ne asigură T., ţara se va duce de rîpă. Profeţie pe cale să se realizeze?...

*
* *
Hazardul ucide cîteodată prin cîte un noroc insuportabil. Le Hasard tue parfois par des coups de chance insuportables...

*
* *

"Moi! moi, qui me suis dit mage ou ange, dispensé de toute morale, je suis rendu au sol aves un devoir à chercher, et la réalité rugueuse à étreindre." (Adieu, Rimbaud).
"Eu! eu care-mi spun mag ori înger, lipsit de orice morală, eu am venit pe pămînt să caut o datorie, şi să strîng la piept realitatea aspră."

*
* *

30.XII.1987. Revoluţia îşi mănîncă fiii, dar de unii i se apleacă (din presa iugoslavă).