Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

La aniversara:
Paul Cornea – Autorul romantismului românescu de Marius Chivu


Studiul fundamental despre romantismul românesc l-a dat Paul Cornea cu Originile romantismului românesc, subintitulat Spiritul public, mişcarea ideilor şi literatura între 1780-1840, carte publicată în 1972 în celebra colecţie ,Momente şi Sinteze" a Editurii Minerva şi, din păcate, nereeditată până astăzi, deşi rezistă cu brio la toate pretenţiile relecturii.

De ce consider esenţial studiul lui Paul Cornea? Motivele sunt de găsit în introducerea cărţii, acolo unde cercetătorul pune pe tapet chestiunile preliminarii şi unde se văd cel mai bine diferenţele de perspectivă, precum şi profunzimea abordării. Într-un cuvânt, apetenţa lui Paul Cornea pentru sociologia literaturii îi permite o viziune complexă şi completă a ceea ce a fost romantismul în spaţiul românesc, adică o ,expresie mediatizată prin Ťstarea de spiriteť a unor metamorfoze survenite în structura existenţei sociale, şpentru careţ e necesar ca explorarea originilor să implice, sub o formă sau alta, cele trei niveluri: literatura, mentalitatea, realitatea istorică". Fiind conştient de dificultăţile de definire completă şi universal valabilă a termenului, Paul Cornea îşi propune, aşadar, din capul locului, să studieze originile romantismului românesc sub dublul aspect de ,mentalitate" şi ,curent", adică mişcându-se, în egală măsură, şi în istoria ideilor şi în cea literară: ,ŤFondul comunť al romantismului capătă un sens numai după o operaţie de decantare a datelor istorice obiective." (s.m. - M.C.) Prin urmare, câmpul istoric larg şi real este locul unde se dă ,bătălia" romantismului determinată de evenimentele politico-istorice importante ale epocii, de tranziţia de la feudalism la capitalism, cu atât mai mult cu cât la noi, în prima jumătate a secolului XIX, literatura nu avea încă un statut autonom: ,Ca atare, orientarea ei era determinată numai într-o mică măsură de dinamismul contradicţiilor şi propulsiunilor lăuntrice, de acea legitate internă a auto-dezvoltării care transformă, până la un punct, orice sistem constituit într-un univers regizat de propria-i inerţie." Paul Cornea nu lasă nici o şansă celor care explică romantismul românesc prin continuarea influenţei franceze începute de la mijlocul secolului XVIII şi, precum Eugen Negrici mai târziu în Figura spiritului creator (1979), denunţă excesul sursologic şi genealogia comparatistă devenite un fel de panaceu în istoria literară românească. Iar teoria dezvoltării independente nu este nici ea decât excesul de sens contrar. Spune Paul Cornea: ,Dacă apelul la exterior e determinat de dispoziţiile interioare, înseamnă, în mod paradoxal, că influenţatul îşi prestabileşte Ťinfluenţať, mai întâi selectând din infinitatea incitaţiilor posibile pe cele care convin optim nevoilor, mijloacelor şi aspiraţiilor lui obscure, apoi, într-o a doua etapă, prefăcând-o pe aceasta, prin metamorfoze şi decantări succesive, în propria sa natură. ş.ţ Originea romantismului nu e în influenţe, ci în contextul social-istoric şi de mentalitate care le face posibile."

Prin prisma istoricului, Paul Cornea stabileşte mai întâi cele trei faze ale romantismului european: romantismul apusean dinainte de 1830 (antiluminist, monarhic, religios, egoist, medievalist, deziluzionat, contemplativ), romantismul apusean de după 1830 (umanitarist, socializant, energetic, activ, titanian) şi romantismul răsăritean (pro-luminist, naţional, idealist, folclorizant, carbonar, militant). Trei tipuri, respectiv trei fonduri distincte inconfundabile, dar şi un ,substrat comun". Afirmarea existenţei mai multor nuclee de emergenţă a romantismului şi, dincolo de diferenţieri, a unei unităţi de fond este şi teoria susţinută de Virgil Nemoianu într-un alt studiu fundamental, Îmblânzirea romantismului (1984) - numeroase convergenţe cu opul lui Paul Cornea! - care, deşi nu oferă o explicaţie predominant sociologică a literaturii romantice europene, se bazează totuşi pe o multiplicitate cauzală. Fără a diminua rolul influenţei Occidentului asupra gândirii şi sensibilităţii culturale româneşti, împrumutul fiind un fenomen permanent şi constant în istoria literară, Paul Cornea mută însă, cum spuneam, accentul pe cauzele reale ale disponibilităţii în faţa influenţei şi asimilării, a ,marii conversiuni a gusturilor, sensibilităţii şi ideilor", pe dinamismul transformărilor economice, sociale şi morale. Dacă, pe de o parte, proliferarea influenţelor străine indică o fază rutinată în cultura de origine a împrumutului, pe de altă parte acest interes este şi semnul unei vitalităţi a noului în cultura care preia împrumutul. Paul Cornea e categoric: ,La originea romantismului stau factori interni, ţinând de mutaţiile produse de societatea românească în primele decenii ale secolului al XIX-lea şi îndeosebi după 1821; dar nu e mai puţin adevărat că Ťinfluenţeleť - importate fiindcă se găseau în concordanţă cu evoluţia organică a vieţii intelectuale româneşti - constituie termeni de referinţă, emulaţie şi propulsiune care ajută mişcării difuze a spiritelor să capete formă şi să sublimeze în literatură." Astfel, cele trei faze ale romantismului european îşi găsesc în spaţiul românesc trei perioade corespondente cărora Paul Cornea le acordă câte un substanţial capitol: Preliminarii. 1780-1821, Tranziţia. 1821-1830 şi Emergenţa romantismului. 1830-1840, capitole în care rolurile principale sunt jucate de criza societăţii fanariote, de mişcarea revoluţionară de la 1821 şi de bazele regimului regulamentar. Restul, adică studiul propriu-zis, este un adevărat roman al romantismului românesc, o incursiune fascinantă prin cantitatea uriaşă de date şi informaţii - documente, evenimente politice, personalităţi istorice şi culturale -, dar mai ales prin mobilitatea şi inteligenţa excursurilor ilustrativ-interpretative ale unui adevărat narator omniscient.

Frumoasa monografie Anton Pann din 1964 (vâlcean fiind, n-o pot lăsa deoparte), Originile romantismului românesc (1972) şi Introducerea în teoria lecturii (1988) l-au transformat pe profesorul Paul Cornea într-un clasic în viaţă, vorba clişeului. Faptul că studenţii Literelor bucureştene nu-i mai pot audia decât cursurile de master de Teoria interpretării nu e doar o iminentă nedreptate, dar şi un motiv de mândrie în plus.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara