Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

In Memoriam:
Paul H. Stahl de Iordan Datcu

A existat ceea ce am putea numi o dinastie Stahl, de la Joseph Stahl, pedagog care a alcătuit un dicţionar german-român şi manuale de limba franceză, la fiul său Henric Stahl (1877-1942), autor, între altele, al cărţilor Bucureştii ce se duc (1910), De la manevre şi alte schiţe vesele (1912), Un român în lună (1914) şi Grafologia şi expertizele în scrieri. Anonimul-falsul (1926), la fiii săi Henriette Yvonne Stahl (1900-1984), Henri H. Stahl (1901-1991), Şerban Voinea fiind frate cu aceştia doi doar după mamă, în fine la Paul H. Stahl (s-a născut la 4 mai 1925, la Bucureşti), care s-a devotat, ca şi tatăl său, Henri H., cercetării sociologice. Teza sa de licenţă marchează debutul în acest domeniu, Monografia sociologică şi metoda statistică. După studii universitare la Bucureşti, când a făcut parte din ultima promoţie care l-a audiat pe Dimitrie Gusti, a fost cercetător şi apoi director adjunct la Centrul de Cercetări Psiho-Medico-Pedagogice (1949-1953), cercetător la Institutul de Istoria Artei (1953-1963) şi la Institutul de Studii Sud-Est Europene (1963-1969). înăsprirea cenzurii, care i-a interzis apariţia a nouă volume (trei au fost topite, două au fost distruse în faza de şpalturi, iar altele patru în manuscris), l-a silit să se stabilească în Franţa (1969), unde este profesor la École des Hautes Études en Sciences Sociales, la Universitatea Réne Descartes-Sorbona (din 1970) şi membru la Laboratoire d'Anthropologie Sociale, dependent de Colege de France. A mai ţinut cursuri la Macerata şi Roma.

Lasă în urma sa o operă bogată: Arhitectura în Muzeul satului, în colaborare (1956), Ceramica de Hurez, în colaborare (1956), Arta populară românească: ceramica (1956), Arhitectura populară românească. Regiunea Hunedoara, în colaborare (1956), Arta populară românească, regiunea Piteşti, în colaborare (1957), Arhitectura populară românească. Regiunea Ploieşti, în colaborare (1957), Planurile caselor româneşti ţărăneşti (1958), Scoarţe româneşti, în colaborare (1966), Arta populară din zonele Argeş şi Muscel, în colaborare (1967), Folclorul şi arta populară românească (1968), Civilizaţia vechilor sate româneşti (1968), Meşterii ţărani români şi creaţiile lor de artă (1969), Comunita di villagio e comunita familiari nell^Europa del^800 (I-III, Milano, 1977-1979), Household,Village and Village Confederation (New York, 1986), Histoire de la décapitation (Paris, 1986), Le radici di una valle alpina: antropologia storica e sociale della Val Tartano (Sondrino, 1995), Name and Social Structure: Examples Southeast Europe (New York, 1998), Triburi şi sate din sud-estul Europei (2000), Familia şi şcoala. Contribuţii la sociologia educaţiei (2002), Cum s-a stins }ara Vrancei. Neraju, sat din Vrancea (2002), Oameni şi case de pe Valea Moldovei, în colaborare (2004), Meşteri ţărani români, în colaborare (2004).

A editat trei publicaţii periodice, Études et Documents Balkaniques et Mediterraneens, Sociétés Europeennes şi Études Roumaines et Aroumaines, însumând toate vreo 50 de numere, la care a invitat să colaboreze români precum Ioana Andreescu, Valer Butură, Mihai Coman, Emilia Comişel, Ion Conea, Rusalin Işfănoni, Sanda Larionescu, Mihail Mihalcu, Andrei Oişteanu, Paul Petrescu, Andrei Pippidi, Mihai Pop, Elena Secoşan, Răzvan Theodorescu, Gh. Şişeştean, Cătălina Velculescu şi mulţi străini. Ministerul Educaţiei Naţionale al Franţei i-a acordat, la 17 iulie 1986, distincţia Chevalier dans l'ordre des Palmes Academique, cu menţiunea "pour servires rendus a l'éducation nationale", iar Academia Română l-a ales membru de onoare (31 mai 1993).

Prin opera sa, a adus o contribuţie majoră la cunoaşterea civilizaţiei tradiţionale româneşti, pe care, în Franţa, a supus-o atenţiei mediilor ştiinţifice europene. A denunţat, tot acolo, gravele atentate la adresa acestei civilizaţii, între altele proiectele de desfiinţare a muzeelor, cu deosebire a Muzeului Satului din Bucureşti, al cărui spaţiu era dorit de familia Ceauşescu.
Revenit în România, a fost, în ultimii săi ani de viaţă, director al Institutului de Studii Sud-Est Europene.
S-a stins din viaţă la 16 septembrie a.c. la Bucureşti.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara