Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
"Pe fază" de Bogdan Iacovu


Romanul Muzici şi faze reprezintă debutul editorial al lui Ovidiu Verdeş, lector la Catedra de teoria literaturii a Facultăţii de Litere din Bucureşti. Cartea sa era foarte cunoscută înainte de publicare, prin includerea unui fragment într-un manual alternativ apărut la Editura Univers, fragment care a declanşat reacţia epidermică (dusă pînă la dimensiunile unui adevărat scandal mediatic) a criticii pudibonde, oripilată de-a dreptul de unele pasaje mai îndrăzneţe care atacau morala comună...
Romanul este, de fapt, o savuroasă salată de "faze"/ povestiri scurte al căror erou şi narator este Tinuţ, un adolescent pasionat de muzică şi fete, desprins parcă din De veghe în lanul de secară al lui J.D. Salinger. Tinuţ este un narator genuin (şi nu prea) care relatează cu naturaleţe, (auto)ironie, cinism, dar şi sensibilitate întîmplări de la bloc, de la şcoală, din tabără sau de pe străzile din perimetrul (specific bucureştean) Eroilor Panduri Academia Militară. Senzaţia este de înregistrare pe bandă de magnetofon de pe care vocea naratorului răzbate natural, fără o cenzură a vocabularului, predominant fiind limbajul argotic şi hazos.
Iată un inventar minim al "fazelor": Tinuţ este îndrăgostit de Hari, colega lui de clasă, îşi doreşte un magnetofon Maiak pe care îl şi primeşte cadou de la părinţi, ascultă şi schimbă muzici (Deep Purple, Pink Floyd, Creedence, voga anilor '80) cu băieţii de la bloc Bodi, Răz, Luci; intră în conflict cu Oase şi Canţone... totul într-o relatare obturată de digresiuni care viciază uneori coerenţa narativă. Crizele sentimentale devin pretext al discursului introspectiv adolescentin: "Ooof, ce situaţie tîmpită! Mă rog, poate cu Ina era ceva, dar nu era momentu' acum, nenică! Înseamnă că îmi dăduse oracolul aşa, să se afle-n treabă. Adică dă-l dracu' de oracol, dar bricheta aia chiar nu mai pricep de ce mi-a dat-o, să mor io!... Adică nu că Hari era tîmpită, dar de la ea nu ştiai niciodată la ce să te aştepţi; Ina n-ar fi făcut niciodată o chestie ca asta, să dea telefon să-ţi zică "Vezi că aia te iubeşte!"".
Personajele, deşi multe la număr, se individualizează în amintiri în care vocile lor sunt distincte. Un ochi atent surprinde cu acuitate reacţii şi replici. Un minus îl reprezintă stereotipiile argotice, cît şi ticurile verbale ale personajelor care nu ating numai miza autenticităţii ci o depăşesc uneori, blocînd motoarele textului şi obosindu-l. Bruscheţea apariţiei finalului este justificată de aspectul fragmentat al textului, în concordanţă cu începutul spontan.
Relatarea colocvială plină de naturaleţe, acuitatea observaţiilor, inteligenţa cu care autorul desenează personaje complexe din numai cîteva linii fac din Muzici şi faze un debut promiţător.




Ovidiu Verdeş - Muzici şi faze, Editura Univers, Colecţia "Prima Verba", Bucureşti, 2000, 312 p., f. p.