Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Peisaj post-apocaliptic de ---

Peisaj post-apocaliptic    

   Ultimul volum al lui Daniel Bănulescu, aducînd o schimbare majoră în poezia lui, situează această schimbare (rugăciunea, valorile şi simbolurile creştine aşezate în prim-planul poemelor) mai curînd în zona atitudinilor şi a alegerilor omului Daniel Bănulescu, poezia în sine, mai puţin şocantă, poate pe undeva mai gravă, păstrînd totuşi caracteristicile recognoscibile ale stilului lui din volumele anterioare.

   Efortul de a crea dintr-o carte de poezii un îndrumar de care cititorii să se folosească în momente de cumpănă, face ca volumul să se supună unei duble cerinţe şi să ne provoace la o dublă lectură: pe de o parte codul creştin şi semnificaţia de aventură spirituală, pe care autorul o indică în prim-planul cărţii şi, pe de altă parte, pasul pe jumătate ironic prin care el se detaşează de gravitatea ceremonioasă a teologiei, jocurile de frazare şi aluziile strecurate care formează toate un al doilea cod de lectură suprapus primului şi concomitent cu acesta.

   Conform lecturii creştine, adusă în avanscenă, cartea nu cuprinde poeme sau versuri, ci versete numerotate pentru fiecare din zilele lunilor ianuarie-iunie ale anului 2000. Mai mult, ea oferă, în afară de cuprins, şi un index al versetelor, Un îndrumar, în funcţie de momentul de cumpănă sau de graţie în care ea se poate dovedi utilă: �ţi-e frică de moarte", �crezi că eşti destinat să realizezi lucruri importante, fără însă a te întîlni cu speranţa", �împreună cu mulţimea, eşti supus unor influenţe nevăzute şi rele", �eşti în suferinţă", �mintea ta este tulburată", ş.a.m.d.

   Dar chiar în timp ce urmărim pătimirile, ispitirile în lume ale eului prigonit pentru Dumnezeul său, ochiul şi urechea prind jocurile gratuite, sensuri şi declicuri care ies din schema creştină. Lumea cavernelor, peisaj post-apocaliptic populat de băştinaşi dezumanizaţi, de inspiraţie şi iz biblic, are şi savori în care poezia de azi se recunoaşte: �îmi spuneam: "Nu-s decît pliculeţul de ceai scufundat,/ Pentru o clipă în lumea fierbinte."", �Răstorn la pămînt/ Cîteva dintre frunzarele şi colibele lor din înjurături.// Şi, în salturi hotărîte, mă îndepărtez.// Pe sub clănţăniturile vesele ale oaselor sparte şi supte. Oase/ Ce spală în valuri bulevardul,/ Cu zgomote asemănătoare ţîrîiturilor unor greieri".

   Lectura din fundal, urmărind jocul aluziilor sau destructurarea semanticii şi a sintaxei, în ciclul Daniel şi Brunhilda, de exemplu, susţine în parte lectura din prim-plan, unde poemul încearcă reabilitarea sensurilor creştine. Efectele unor asemenea împreunări ne duc cu gîndul, halucinant, la cărţile începuturilor noastre literare; la Cantemir, de pildă: �- Nici nu-i povestisem bine lui moş cît putea fi de trăznit./ Cînd, la organismul meu, (care nicicînd n-a avut coadă)/ O unsuroasă şi drăcească coadă de crocodil i-a crescut!// Pieptul, în pieptul de la o scîrboasă de hienă, i s-a preschimbat./ Picioarele în gheare. Pielea în pene. Buzele în ciocul de la un vultur./ Vultur, care şi sfîşia şi rupea cărnurile cele mai dureroase de pe trecători".

   Treceri de la formulări de genul �N-am la cine să îl dăruiesc pe organism" şi poveşti mundane despre sanatoriul şi vindecarea Brunhildei la formulări amintind de bestiariile medievale reflectă în alt plan trecerile de la obiectele şi gesturile lumii moderne, apăsat despiritualizată (repere reale: parcul Cişmigiu, teatrul Bulandra, scene de amor în care tandreţea se împleteşte cu dezgustul şi jignirea) la simboluri şi sensuri creştine (Dumnezeu, Iahve, mărturisiri de credinţă şi prigoniri, viziuni, îmbătrînirea şi moartea care ne condamnă fără să ne dăm seama). Volumul reuşeşte tocmai acolo unde cele două scriituri (corespunzînd celor două lecturi) îşi răspund şi se echilibrează, iar sensul creştin este unul din cele posibile, nu singurul.

   O altă inovaţie pe care Daniel, al rugăciunii o aduce este posibilitatea de a citi cartea în secţiune transversală, un alt volum fiind astfel suprapus, de-a curmezişul celui liniar. Fiecare verset are semne grafice şi trimiteri spre alte versete, legături, de felul celor din hypertexte, un soi de dicţionar care referenţiază rezonanţele poetice: �viaţa vomită" = �Iar pe tine te întreabă: "Unde duci tu să se distreze viaţa mea?""; �Străbat oraşul printre şirurile acelora ce s-au cam plictisit/ Să-mi tot ridice viaţa".

    Daniel Bănulescu, Daniel al rugăciunii (... Prima jumătate a anului), Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2002, 92 pag.  


Raţiuni obsesive

   Încercarea de restituire în limba română a scrierilor lui Alexandru Ciorănescu, cunoscut comparatist, istoric literar, lexicograf, se îmbogăţeşte cu un nou volum beletristic, Paiaţă tristă, douăsprezece povestiri în traducerea Simonei Cioculescu.

   Prima impresie la lectură este a unor povestiri stranii şi insolite, coşmaruri perfect articulate care nu-şi dezvăluie devianţa de la normele zilei decît după ce ai plonjat adînc în poveste, iar legile lumii ei îţi scapă. Naratori aparent creditabili argumentează povestea cu o extraordinară atenţie la detalii, dar pe măsură ce povestirea evoluează, argumentaţia deviază treptat pierzînd controlul asupra lumii pe care pretinde c-o explică şi generînd acţiuni aberante: naratorul din Degetul simte o mîncărime în degetul mare de la picior şi nu se poate opri de la a analiza, obsesional, această senzaţie, mîncărimea se transformă în durere, singura soluţie logică pentru a înlătura durerea fiind tăierea degetului.

   Metaforele şi produsele imaginaţiei sînt luate ad litteram şi duse pînă la ultimele consecinţe, după tehnica bulgărelui de zăpadă: �explorare" pentru metodă sau �zborul inspiraţiei" devin argumente pentru poetul care se crede avion în timp ce scrie şi deranjează vecinii prin zgomotul ca de motor pe care involuntar îl produce; prozatorul din Istoria unui cadavru intră fără să-şi dea seama în lumea pe care o imaginase; naratorul din Arhitectul protestează cînd în parc se înalţă o statuie chiar pe locul în care îşi proiecta fanteziile, ş.a.m.d.

   Ciorănescu aduce treptat cadrul riguros realist de la începutul povestirilor în plin absurd şi răstoarnă spectaculos aparenţele normalităţii în devianţă. Naratorul din Pasărea Tivi, simplu martor în procesul în care prietenul său este învinuit pe nedrept de uciderea iubitei sale, se dovedeşte, pe măsură ce se felicită chiar pentru iscusinţa cu care răspunde la întrebările procurorului, nu numai ucigaşul căutat, ba chiar un ucigaş bolnav, care şi-a măcelărit victima şi a integrat bucăţi din trupul ei în fanteziile lui.

   Rezonările acestor naratori sînt deviante, un program electoral va fi astfel conceput pe invers, ca un program cinic de exterminare în masă, astfel bunăstarea şi (scurta) fericire a supravieţuitorilor ar fi asigurată. �Scriitorul stăpîneşte perfect tehnica gradării coşmarului, a obsesiilor psihismului monomaniac, care exprimă cu o cruzime dezinvoltă, ingenuă chiar, cele mai aberante lucruri ţinînd de o coerenţă logică a demenţialului. Ia naştere astfel o lume paralelă în care legile fizicii şi ale normalului nu mai funcţionează" (Simona Cioculescu, în prefaţa volumului).

   Povestirile se dezvoltă din chiar observarea felului în care, pentru aceste personaje, anormalul este realitatea însăşi, lăsîndu-le să vorbească şi să pretindă înţelegere de la cititorul credul, plonjat astfel în plin coşmar.

    Alexandru Ciorănescu, Paiaţă tristă, traducere şi prefaţă de Simona Cioculescu, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2002, 142 pag.
    

La mauvaise conscience
   
   Romanul lui Nicolae Goja, Clopotul cu două limbi, realizează, într-un proiect îndrăzneţ, o formulă care aduce între aceleaşi coperţi cele două limbi ale prozei româneşti actuale: scrisul dur, de influenţă existenţialistă (colorat vag optzecist) şi stilul mai relaxat, cu pliuri şi jocuri narative al postmodernismului (colorat vag nouăzecist). �Naraţiunea aceasta este un miriapod dintr-o specie cu zece mii de picioare, trăieşte în locuri întunecoase şi se hrăneşte cu resturi de realitate căzute de la năpîrlirea timpului".

   Ruptura, în textura romanului, apare între prezentul fără ieşire, în care personajul este redus la limita umană cea mai de jos (fără locuinţă, surse de subzistenţă, soţie, profesiune sau conştiinţa propriei valori) şi copilăria şi adolescenţa dintr-un sat din nord (cînd totul era posibil, chiar şi transformarea sa în �general" în spaţiul satului, transformare care marchează chiar trecerea din spaţiul unei limbi în al celeilalte). Personajul principal şi el se modifică, de la nume (Nuţucu Oaş, pseudonim Nuţu Haş în prima parte, devine Nuţucu Zete în cea de a doua), la caracteristici ale acestuia: caricaturist ratat în prezent, interesat în primul rînd de ştiinţele exacte, în adolescenţă; �rufos", neglijent, chiar dezgustător, sau obsedat de curăţenie, ş.a., încît poate nici nu este vorba de evoluţia unui personaj, ci de o coincidenţă de prenume sau poate copilul şi adolescentul Nuţucu este o proiecţie a adultului. Dar la urma-urmei stabilirea identităţii precise a personajului nici nu este o prioritate. Naraţiunea �are capacitatea să îşi schimbe înfăţişarea, mimează perfect realitatea şi astfel îşi poate prinde prada", �povestea lui zboară [...] discontinuu, cu opriri, staţii, precauţii şi argumente".

   Partea a doua a romanului, copilăria şi adolescenţa la ţară este un roman de formare fragmentat (formarea avînd un rezultat lamentabil, după toate aparenţele) şi limbajul desfăşoară volute şi jocuri: �cantonierul nu cîntă canto, nu e cancanistul Cantonului din Ohio, ci supraveghează ca şmecherii să nu desfacă buloanele care îmbină şina de traversele plasate în arocament". �Totul este o şcoală tapetată cu planşe", lumea se descrie în termeni precişi, ştiinţifici. Dar este o lume care crede în Sfîntul Guşat, înţeleptul în manta militară reprezentat cu o ploscă pe jumătate plină.

   Cele două părţi ale romanului sînt inegale, capitolele destinate prezentului, fiind izolate în corpul romanului, limba amară, memento al degradării.

    Nicolae Goja, Clopotul cu două limbi, Editura Dacia, Biblioteca Dacia, Cluj-Napoca, 2002, 192 pag. 

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara