Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Tema lunii: personaje periferice, roluri centrale:
Periferia şi centrul de Bedros Horasangian

Periferia este ceva relativ. Undeva departe, o margine, un capăt de lume, un limes. Centrul e buricul pămîntului, undeva echidistant faţă de margine, polul puterii, al echilibrului. Ceva sigur. În principiu. 

Nu doar în matematică, cînd şi unde intervin mulţi alţi parametri, iar spaţiul poate căpăta alte dimensiuni. Cum să explicăm altfel că lumea dintre 0 şi 1 este la fel de mare precum cea de la 1 la infinit? Un univers fabulos matematica aceasta care ne dă batăi de cap toată viaţa. În viaţa reală, lucrurile şi logica, nu doar matematică, se complică. Intervin fel de fel de invarianţi, cîte un epsilon neprevăzut care poate da peste cap totul. Cine şi-ar fi închipuit că în iarna lui 1941 vor fi - 40 de grade lîngă Moscova şi toată ofensiva energică a generalilor Guderian şi Von Bock (ei da, ăsta e adevărul, se poate verifica) se va izbi de zidul unui frig care va da peste cap tot războiul ce abia se declanşase. Un mic detaliu care poate să schimbe totul. În bine sau în rău. Racheta misiunii Apollo nu ştiu care (şapte, parcă) s-a dezagregat din cauza defectării unei simple garnituri de cauciuc. Din 40.000 de piese componente, a cedat una mică, neînsemnată. Şi apoi, dezastrul. Unde batem? Cine fură azi un ou, mîine o să fure un bou. Ziceau cîndva ăi bătrîni. Dar acum se fură cu cirezile şi vapoarele, nu mai fură nimeni un ou. Şi cine nu fură este un bou. Etica minimei morale pleacă de la cine fură mai puţin. Corupţia endemică de la noi nu a fost inventată de comuniştii atît de blamaţi azi. Ei doar au făcut din corupţie un sistem foarte bine pus la punct. Care funcţionează şi astăzi. De aici încep şi celelalte mecanisme ale sistemului social - politic să funcţioneze. Periferia şi centrul merg mînă în mînă. Corupţia cu rotirea cadrelor, impostura cu meritocraţia de clan sau de familie. Nimic nu mai funcţionează în afara acestui sistem viciat şi bine adaptat să funcţioneze la parametri impuşi de noua conjunctură. Restul? Vorbe, vorbe. De raport la al XX-lea Congres, de dezbateri furtunoase la nu mai ştim care ONG sau articole mînioase şi demascatoare cu care se distrează bătrînetul pensionar de azi. „Văzuşi, Gogule, ce fură ăştia acum: era mai bine pe vremea lui nea Nicu!, Văzui, neică!” Tot pomenim de false modele, de impostură şi de corupţie. Reforme în sus, reforme în jos. Şi în 2011 îl vedem la TV pe fostul ministru de Externe român, Dl. Tov. Ştefan Andrei dînd lecţii despre ieşirea din criză. Tare de tot! La Bruxelles, Preşedintele român în exerciţiu angajează România la noul acord de integrare fiscală. Bun. Centrul dicteză, periferia execută. Alt tip de relaţie centru/periferie. Democraţia e una, autocraţia e alta. Derapajele pot fi amendate într-o democraţie, într-o autocraţie sunt / devin iniţiative legislative. Să comasaţi alegerile, să schimbaţi Constituţia (mai nou, să fie trecută în ea deficitul maxim de 0,5 % stabilit la Bruxelles, aşa hop-ţop, e cineva contra, se abţine cineva, s-a votat cu majoritate de voturi şi treaba e gata în cinci minute. Poate chiar mai puţin. Poate e bine şi e bun/util gestul de a fi solidari cu zona euro. Este chiar un moment unic în istoria României, cînd chiar suntem parte din Europa. Democratică, şi nu în Imperiul otoman Habsburgic sau Ţarist care ne-au tot tras scatoalce şi tot ars cîte una tare, mai cu voia, mai mult fără voia noastră. Dar procedurile într-un stat democratic impun alte trasee ale decizilor de stat. La Bucureşti se anunţa un nou împrumut de 16 miliarde de dolari de la FMI pentru 2012. Tot ne îndatorăm şi nu ştim de ce. Mereu ni se spune că nu sunt bani de salarii şi pensii. Dar, ca şi la greci, banii ăştia care tot intră în România se sifonează undeva. După nişte interese. Criterii. Care? Unde?
Ceva nu este în ordine. Cui îi pasă? Vorbim şi combatem vehement cînd este vorba de oameni puşi să gestioneze treburi publice ca nişte teribile inadecvări. Dar aşa, aiurea, cum necum, funcţionăm de ani de zile. De ce să dăm exemple de impostură doar cu Lica Gheorghiu şi Elena Ceauşescu sau false modele de reuşită precum Vanghelie/Gigi Becali, de care facem mare caz, mai mult sau mai puţin adecvat? Dacă e să incriminezi ceva sau pe cineva dintre ai noştri, se strică jucăria. Nu e bine şi se vor lua măsuri. Că d-aia avem atîtea organe abilitate şi organisme care să vegheze şi să aplice legea. (Mai ieri, ministrul de Interne se plîngea că poliţiştii lui fură benzină! Parcă am fi fost la grădiniţă, să mori de rîs. Nu mai e nimic de rîs, chiar dacă rîsul ne-a salvat de multe rele.) Exemplele sunt puzderie, atît la centru, cît şi la periferie Toxina răului şi inadecvării este în sistem. De stat, mai ales. Altfel, mecanismul competenţei ar trebui să centrifugheze inadecvările şi impostura. Funcţionează acest sistem de siguranţă la nivel local, regional sau naţional?
Nu.
Funcţionăm bine pe un mecanism programat să funcţioneze viciat. Merge? Merge, nene, ce treabă avem noi cu FMI, cu UE, cu NATO sau Banca Mondială. Ei cu ale lor, noi cu ale noastre. Păi nu? Ai noştri sunt buni, care nu e cu ai noştri nu sunt buni. „Oameni răi, maică, nu se gîndeşte la oameni, vai de păcatele mele!”
Singurul criteriu care funcţionează în România este lipsa de criterii. Este o constatare şi nu o judecată de valoare. Am ajuns la acest punct de vedere personal după multe alte variante analitice. Cu aproximări de conjunctură şi dorinţa legitimă şi riguroasă de a nu jigni ce ai iubit cîndva. Şi nu de azi, de ieri. Dintotdeauna. M-am născut şi am trăit în România şi sunt ataşat de Munţii Făgăraş mai tare decît de Ararat şi mai apropiat de Enescu – şi fără acest Festival de care se face atîta caz, mai mult din considerente de imagine şi promovare a României (Ah, yes, of course, Land of choice…) – decît de Aram Haciaturian. Asta e. Nu e motiv nici de bătut cu pumnii în pieptul acoperit de bundiţa cu tricolor, nici de supărare de moarte şi înjurat pe turceşte. (Repertoriul e mult mai vast, nu de altceva.) Am bătut Ţările Române cum n-a umblat nici mama şi nici bunica lui Vlahuţă. Aşa a fost să fie. Nici măcar nu am ales, dar nici nu am suferit din pricina asta. Am trăit într-o lume întoarsă pe dos. Nici măcar.
Lumea lui Viceversa ar mai aduce o anume logică şi rigoare. Dar anapoda (cuvînt grecesc) se conjugă cu ariş-veriş (cuvînt turcesc) şi dau o rezultantă greu previzibilă. În matemetică trei puncte determină un plan. Este la îndemîna oricui, fără prea multă bătaie de cap. Ca şi căţăratul pe stînci, îţi trebuie trei puncte de sprijin. În matematică trei puncte dau alura unei curbe. E simplu, e logic. Şi atunci unde batem, ce vrem să demonstrăm logic acolo unde guvernează ilogicul? Sau o logică strîmbă. Sau totul funcţioneză oricum. Merge şi aşa? Merge. Şi atunci?
Atunci nimic. Vorbărie, trăncăneală, ba tu, ba eu, pînă vine autoritatea supremă care taie nodul gordian mioritic: Restul urmează de la sine. Se rezolvă şefu! Mai mare, mai mic, nu contează. Legi, ordine, dispoziţii, hotărîri, pastorale. Avem de toate. Merge treaba? Merge, nene, de ce să nu meargă. Şi atunci? Vine Europa de care nu voia să ştie Caţavencu şi ne obligă – auzi la ei! – să facem cum vor ei şi nu noi. Ia te uită, nene! Corupţia endemică la trîntă cu meritocraţia. Personajele periferice, cică, versus rolurile centrale. Cică. Nu ţine. Noi suntem şi centrul, şi periferia. Cui nu-i convine poate să plece din România. Eram cu regretatul Zigu Ornea acum vreo 20 de ani într-un hotel de cinci stele din Shanghai. Eu tot bombăneam de una, alta, Zigu tot dădea din cap şi accepta bombăneala mea ca un înţelept rabin din Buhuşi. Pînă am ajuns la Ion Iliescu. Că hîr, că mîr, nu mai admitea nimic. „Şi dacă nu-ţi convine de ce nu pleci din România…” m-a luat Zigu cu duioşie. Am rămas blocat. Nu am uitat sugestia lui, dar nici nu am plecat. Acum e prea tîrziu. Aş citi cu emoţie şi zîmbetul pe buze un comunicat al USR cu regretele de rigoare la dispariţia mea şi pierderile aduse culturii române. Sunt atît de indigeste aceste texte că te obligă să nu mai mori şi să trăieşti. Ce să faci altceva? Să trăiţi bine, că tot suntem în decembrie şi de la anul vor începe noi angajări în diverse ramuri de activitate. Iată şi o veste bună de la centrul Guvernului pentru cei care caută loc de muncă, nu doar localuri. Ideea ar fi să fim centru şi periferie deopotrivă. Dar mai ales, rămîne esenţial, să te iubească şeful. Mic, mare, nu conteză. Îţi va merge bine. Altfel poate deveni de rău. Mai ales dacă nu mai ai unde pleca.
La mulţi ani!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara