Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Personaj de roman de Ioan Lăcustă

Constantin Argetoianu (n. 1871) este un memorialist care trebuie citit cu multă atenţie şi, în acelaşi timp, cu mare grijă. Are prea mult talent narativ pentru a se păstra în limitele credibilităţii. Jurnalul său, Însemnări zilnice, şapte volume editate de Stelian Neagoe, nu poate fi luat drept o cronică strictă a epocii, deşi consemnările urmează cursul aproape al fiecărei zile de după februarie 1935. Insul se construieşte pe sine ca personaj, prin raportări etice (!) la alte peronaje şi fapte din lumea din jur. Este mărturia, savuroasă desigur, a unui cinic, deprins cu toate iţele politicii dâmboviţene, cunoscând slăbiciunile tuturor, sancţionându-le, speculându-le în folos propriu şi croindu-şi sieşi un contur de condamnat la onoruri, tantieme şi onorarii mustoase, afaceri veroase şi favoruri regale.

Se pot face multe alte şi alte consideraţii pe marginea acestui politician, personaj arivist şi setos de faimă, păcălit, în cele din urmă. Vanitatea politicianistă l-a atras în ţară în 1946 (după ce fugise în primăvara lui 1944 în Elveţia), comuniştii l-au îngăduit să-şi facă un partid (autodizolvat la începutul lui 1948), l-au arestat în mai 1950, lăsându-l să moară, în februarie 1955, la Sighet, în temniţă.

Mă gândesc să alcătuiesc cândva o carte despre acest fascinant personaj. Până atunci, încerc să-l citesc în lumea lui care, nu ştiu de ce, îmi pare de lângă mine. Doar pentru că oportunismul, demagogia, fariseismul şi furtişagul politicianist pe plaiul mioritic, cu melancolie constat, nu s-au prea schimbat de şapte decenii?

Din galeria celor prinşi de Argetoianu în jurnalul său mă opresc asupra unuia, Nicolae Tăutu, "aproape legendar", în Romanul natal, de unde "îşi începuse viaţa cu picioarele goale", sfârşind în "pielea unui multi-multi-milionar."

Nu reţin din portretul conturat de diarist decât faptul că Tăutu, "aproape analfabet", îşi începuse ascensiunea ca agent de percepţie, sechestrând porcul unui contribuabil "recalcitrant", grăbindu-se să şi înfulece animalul.

Îmbogăţit, avea o mare pasiune. Să cumpere titluri universitare. Avea achiziţionate "pe la cine ştie ce şcoli disperate sau falsificatori iscusiţi, diplome pe numele lui." Devenise astfel "inginer, doctor în drept, doctor în medicină şi câte şi mai câte, şi toate şdiplomeleţ reprezentau milioane aruncate pe fereastră."

A avut "6-7 copii", dintre care pe patru "îi băgase în finanţe, unde toţi au ajuns la grade înalte (unul e inspector financiar al Capitalei) şi hoţi!" Nu au scăpat de puşcărie decât "prin influenţele sau prin banii bătrânului."

Intrat în politică, un loc în parlament "îl costa unul sau două milioane." Cam 1.250 lire sterline la cursul valutar de atunci. Sau 50.000 mărci. În 1931, chiar Argetoianu "l-a ales", la cererea lui Puiu Dumitrescu, confidentul regelui Carol II. Îl costase un milion. Când Jeny, soţia lui Puiu, "a avut două zile treabă la Roman", parlamentarul i-a cumpărat o casă gata mobilată, aşezând să o întâmpine "în principalul salon bustul său în marmură, cu 7-8 plăci de decoraţii cioplite pe piept."

La pogrebania sa au fost "400 de popi la slujbă şi după înmormântare şsoţiaţ a întins masă pentru 40.000 de persoane, ce veniseră din 3 judeţe."

...Nu se pot plânge, aşadar, tăuţii noştri contemporani că nu au iluştri predecesori. Pot regreta, cel mult, că încă nu este un alt Argetoianu printre ei, care să le nemurească faptele. Şi, după cum se arată semnele vremii, nici nu se întrezăreşte vreunul.

Pe lângă multe rele, Argetoianu avea şi talent literar!