Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Pertinent/ impertinent de Rodica Zafiu


Simetria perechilor antonimice în care un termen este construit cu prefix negativ e tulburată de multe excepţii: evoluţii semantice diferite au făcut ca unei regularităţi formale să nu-i corespundă întotdeauna acelaşi raport între semnificaţii. Cel puţin în sensurile lor principale şi uzuale, bun şi nebun, apărat şi neapărat, smintit şi nesmintit s-au distanţat mult (ultimele două perechi şi prin specializare morfologică), astfel încît nu mai realizează un raport simplu de tipul clar/ neclar, plătit/ neplătit etc. Extinderea analogică a unor construcţii sintactice sau tipare de derivare de la unul din termenii în raport de antonimie la celălalt poate fi sursa unor jocuri de cuvinte intenţionate, dar şi a unor erori şocante, absurde şi comice.
Pentru extinderea cu intenţie umoristică a unei construcţii de la un antonim la celălalt se poate cita jocul de cuvinte "e rău de-a răulea. Că de-a binelea n-are cum fi" (22, 8, 1991, 5) sau - chiar dacă nu mai e vorba de antonimie propriu-zisă - enunţul "trepte la îndemînă? poate la îndepicior!" (Contrapunct 32, 1991, 2). Construcţiile pot fi in praesentia (precum cele citate) sau in absentia: "Stîngul la replică" (Tineretul liber 618, 1992, 5).
Am citat acum cîţiva ani un caz de surprinzătoare analogie: într-un anunţ matrimonial, un "tînăr timid, melancolic" căuta o "fată înţelegătoare, cu prejudecăţi" (Flagrant, 18, 1992, 10): formula - căreia autorul textului îi atribuia un sens clar apreciativ - era desigur produsă pornind de la opoziţia cu/fără, aplicată sintagmei (cu puternic sens negativ) "fără prejudecăţi".
Un caz la fel de surprinzător mi se pare cel întîlnit cu puţină vreme în urmă tot în paginile unui ziar şi aparţinînd tot unei voci "din public": "Cu pertinenţă îndrăznesc să vă propun să realizaţi o retrospectivă a proceselor FNI" (scrisoare către redacţie, în România liberă, 3617, 2002, 2). Contextul pare să indice aici o folosire improprie a termenului pertinenţă, într-un fel de formulă de politeţe neobişnuită, căreia i se atribuie sensul "cu respect". E uşor de reconstituit şi calea pe care s-a ajuns la abuz: pornindu-se de la corespondentul negativ - impertinenţă, echivalat cu "obrăznicie; insolenţă, neruşinare" (DEX 1996), s-a refăcut, prin analogie, un termen pozitiv. Sensurile pe care le au în română adjectivul pertinent şi substantivul pertinenţă sînt însă doar cele cunoscute: pertinent este lucrul "care se potriveşte exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea să argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil; (prin extensie) care denotă profunzime, competenţă"; pertinenţa fiind definită ca "însuşirea de a fi pertinent, caracterul a ceea ce este pertinent" (DEX 1996). Diferenţa dintre pertinent şi impertinent a fost preluată de română din franceză, unde sensul "obraznic" se dezvoltase, în timp, din cel "nepotrivit (cu situaţia)". Definiţia este evident contrarie utilizării politicoase a termenului, demonstrînd că formula cu pertinenţă are o funcţie cît se poate de autolaudativă.
Că e vorba de o interpretare fantezistă a sensurilor se confirmă în continuarea scrisorii, cînd acelaşi cititor vorbeşte de "cei cu venituri modeste, împotriva cărora nu am decît compasiune": exprimare în care e folosit impropriu ori unul ori altul dintre cele două cuvinte ale căror componente semantice evaluative se opun (prepoziţia împotriva şi substantivul compasiune). O improprietate o confirmă pe cealaltă - dar, din fericire, nu anunţă nici un fel de răspîndire a erorilor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara