Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronică Literară:
Pillatiene de Nicolae Manolescu

N-am mai scris despre Monica Pillat de la debutul ei în 1968, cu proză, dacă nu greşesc. Poetă, eseistă, editoare (a operei bunicului ei, Ion Pillat), iat-o din nou prezentă în librării cu Duet în alb (Humanitas, 2016), o remarcabilă culegere de poezii, scrise între 2005 şi 2015, după alte câteva publicate cu parcinomie de-a lungul timpului. Poezie de factură tradiţională, cuminte, hrănită cu lecturi bogate („Credeam până mai ieri că scrisul/Îşi ia puterile de aur/Din ce s-a scris, şi că o carte/Aprinde torţa altor tomuri/Când cititorul intră-n mintea/ Artistului care veghează”), din care nu lipseşte ADN-ul pillatian, recunoscut de poeta însăşi cu o brumă de nostalgie:

Când îmi lipesc obrazul de biroul
La care mai demult scria bunicul,
Îmi pare că-s la bordul unei nave
Care străbate apele memoriei.

Ca umbra unei muzici, glasul tatei
M-ajunge dintr-o seară de-altădată
Citind din tatăl său sub boarea lămpii,
Cu cartea pe birou, întredeschisă.

O intimitate discretă descoperim în cele câteva erotice, în care accentul sentimental cade pe îndepărtări şi despărţiri:

Să fie o victorie teama
De-a mai rămâne împreună?

Ne vom supune preschimbării,
Rosteşti cu gândul la plecare,
Vom învăţa privind pădurea
Cum se destramă o comoară
Şi cum cunoaşte libertatea
Desprinderii care ne leagă.

Mai ales în poeziile recente, se degajă un abur religios, mai întâi izvorând din icoane („Pe când priveam, un înger/Se dezlipi din frescă,/Iar zâmbetul Fecioarei/Se-ndepărtă pălind”), înfiorat apoi de un delicat franciscanism („Maică-pădure, soră- lună,/Cumetre-ape, frate-soare,/Veniţi cu mine către Domnul/Ce m-a chemat la El azi-noapte/Şi greu îmi e să mă duc singur”) spre a izbucni finalmente într-o splendidă rugă precum următoarea:

Nepregătită sunt
Pentru minune,
Mă chemi afară,
Dar nu pot să ies,
Zidită sunt amar
Pe dinăuntru,
Mintea mea n-are uşi
Şi nici ferestre.

Dar Tu, care eşti viu,
Îţi razemi fruntea
De piatră şi mă strigi
Să vin la Tine.

De ce m-aş îndoi
Când iată – duhul
Sparge pereţii
Şi mă ia din giulgiu?

Sunt ne-ncepută,
Doamne, ca o apă,
Apleacă-Te să bei,
Să fim un suflet.

De la Constanţa Buzea n-am mai citit o poezie religioasă de o asemenea diafană autenticitate. Există la Monica Pillat şi alte registre lirice, de exemplu în două sau trei minunate balade, cum este şi aceasta pe motivul, personal interpretat, al basmului Cenuşăresei:

Se spune că un prinţ
În strai de cerşetor
Veni să bată-n poartă
La ceas de înserare.

Ea apăru în prag
Şi-l cunoscu de-ndată,
Rosti însă în şoaptă:
„Toţi au plecat la bal,
Sunt numai eu acasă”.

El însă nu se duse,
Ci zăbovi pe loc:
„Ţi-ai fi dorit şi tu
Să mergi la dans acolo,
În rochia înstelată?”

„Dacă tu eşti aici”,
Răspunse ea privindu-l
„Înseamnă că palatul
Încape-ntr-o cămară
Şi balul stă să-nvie
Ca focul din cenuşă”.

Reeditarea la Humanitas în 2015 a concisului studiu al lui Dinu Pillat Dostoievski în conştiinţa literară românească a trecut aproape neobservată. Ediţia îngrijită de Monica Pillat, fiica poetului, şi de George Ardeleanu, coeditor şi la seria de Opere ale lui Ion Pillat, oferea totuşi numeroase motive de interes. Studiul este cel din urmă al lui Dinu Pillat, apărut postum în 1976, cu prefaţa lui Alexandru Paleologu, reluată şi în ediţia actuală, completată cu pagini foarte interesante sub raport biobibliografic reunite în Addenda. Publicarea studiului a întâmpinat destule dificultăţi cu exact patruzeci de ani în urmă. Corespondenţa până azi inedită arată clar acest lucru. Dinu Pillat era departe de a reuşi să publice după 1947 tot ce scrisese. Romanele de tinereţe din anii 1940 fuseseră date uitării. Ambele vor fi tipărite abia după 1989. Studiile mai noi, îndeosebi Mozaic istorico-literar, s-au bucurat de un succes incontestabil de critică. Autorului i s-a recunoscut întinsa cultură, precizia informaţiei şi cercetarea atentă a dosarului fiecăreia din temele abordate, de la romanul de mistere din secolul XIX la influenţa lui Dostoievski în literatura română. Aceasta din urmă l-a preocupat pe Dinu Pillat încă din 1941 şi l-a determinat să scormonească adânc în imaginarul romanesc pentru a-i da de urmă. În prefaţa la ediţia actuală, George Ardeleanu descrie amănunţit întregul parcurs. Ceea ce trebuie menţionat, în primul rând, este faptul că preocuparea cu pricina nu aparţinea curentului principal în materie de roman românesc. Critica interbelică şi, în bună măsură, aceea postbelică au fost interesate îndeosebi de influenţa franceză. Dinu Pillat îşi arată mirarea faţă de dezinteresul arătat modelului rusesc de o literatură în care spiritul slav ar fi trebuit să acţioneze dintotdeauna ca un factor de similaritate. Tocmai în aceasta constă originalitatea studiului în trei părţi al lui Dinu Pillat. Despre Dostoievski se scrisese şi se va mai scrie. (Lista publicaţiilor se află în anexele ediţiei.) Despre influenţa lui, s-a scris mult mai puţin, spre a nu spune deloc. Dinu Pillat era la curent cu toate referinţele la Dostoievski din comentariile critice de până în octombrie 1975, când s-a internat în spital, lă- sându-şi studiul neîncheiat. Cele din urmă comentarii sunt ale generaţiei mele. Cel mai consistent capitol din cele trei rămâne acela consacrat Înţelegerii lui Dostoievski în critica interbelică. Reconsiderarea de după război e sumară. Numeroase informaţii demult uitate conţine capitolul iniţial al studiului, despre Descoperirea la noi, cu începere din 1881, a operei marelui scriitor rus. Ştim astăzi şi că, deşi prezenţa acestuia în preocupările autorului studiului datează din prima lui tinereţe, revenirea, cu altă optică, se datorează experienţei carcerale a lui Dinu Pillat însuşi, care nu putea să nu i-o retrezească pe aceea din Amintiri din casa morţilor.

Un studiu admirabil şi util care ar trebui să-l readucă pe Dinu Pillat în actualitate.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara