Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Pipoton vorbindu-le lingviştilor idealişti de Constantin Ţoiu

La cursurile de reciclare în 1975 mă fac că ascult serios în sala speriată, dar ascult numai cu o ureche, cu carnetul pe genunchi, cu cealaltă atent la vocea mea interioară.
Pe vorbitor îl cunosc. E Pipoton, nervosul, ideologul nărăvaş PIPOTON, fala dialecticii pe o parte că, pe de alta că...
El face mai întâi elogiul agriculturii sovietice, că importa din America porumb, lăsându-i pe ceilalţi să muncească, slăbiciunea lui Hruşciov, porumb adică, tocmai ce nu suporta Stalin, pentru că... pentru că porumbul ăsta, - îmi şopteşte demonul meu interior - cere muncă şi iar muncă, săparea pământului şi altele, pe când ăsta, pământul, trebuie lăsat liber, liber, liber! martelează demonul pornit, concurându-l pe vorbitor, adică pe Pipoton... - stepele trebuie să fie lăsate să crească libere, să dea fân pentru cai, pentru cavaleria sălbatică a lui Gingis-han, idee mongolică de nestatornici; Hruşciov a vrut mai târziu să dea o pondere mai mare, americană, dar n-a ţinut, ierburile perene, ideologia asiatică a lui Stalin, adânc pătrunsă şi în tratarea pământului, triumfând iarăşi, cu tot cortegiul de consecinţe, până şi în literatură...
Cerealele, porumbul, cer efort, perseverenţă, corectarea naturii. Stalin... şi asta mergea şi în semiotică, nu-i aşa?... Stalin nu iubea cerealele, sursă de bunăstare, libertate, deci spirit critic, democratic deci; el iubea instinctiv ierburile perene, asceza, cumpătarea, domnule, teama, frica, spaima, groaza şi celelalte din ierburile perene, domnule, pricepi?... hrana trupelor de cavalerie, că păpica o dădeau ceilalţi, de pe teren, proaspăt cuceriţii, amărâţii, domnule, păi?
Ce nevoie mai era să te speteşti pe câmp ca prostu^... (şah mat, făcu Clanc, călărind elefantul Glonţ).
în acel moment, fiindcă nu mai avea chibrit, vorbitorul de la Ştefan Gheorghiu, care fuma Kent, ţigară după ţigară, tăcu, cu ochii căutând prin sală, iar un cursant glumeţ, fiind din Dolj, şi care lua des cuvântul, văzând situaţia, sări cu bricheta lui, scăpără la iuţeală şi îi dădu foc, realizând asta cu un fel de servilism ironic, pentru că în timp ce se întorcea spre sală, îmi făcuse mie cu ochiul, ca şi cum eu aş fi complicele lui.
Marxismul profesat zi de zi făcuse din Pipoton, amicul meu ajuns departe, vorbitorul, profesorul cu reciclarea, colegul meu sărac de liceu, cu care mă dusesem prima dată la Crucea de piatră şi pe urmă şi la Şanhai, un bordel care nu mai era chiar aşa de popular, marxismul, vreau să spun, făcuse din el un orator, un retor nemaipomenit, în timp ce vorbea nu de la catedră, ca alţii, vorbind şi gesticulând la nivelul podelei bine lustruite...
Mai târziu, la ieşire, observasem în carnet că asta venea imediat după Ignaţiu de Loyola, iezuitul, şi mi se păru că asta se potrivea oarecum cu ce spunea în general sagacele Pipoton... în carnet scria aşa: că dacă vrei să trăieşti mult şi bine, ca la carte, atunci trebuia musai să ţii mereu calea de mijloc... aurea mediocritas... nu ca Sfântul Pavel, care adora extremele, aruncând din gură tot ce era căldicel.
Ceea ce, la iezuit, explica tactul, înţelegerea slăbiciunilor omeneşti din motive prudente, civice, morale, politice, mă rog să nu forţezi! Cum voia Pavel extremistul. Aşa cum spunea Generalul, lucrul dura mai mult, cultivând compromisul.
Dar intensitatea?... cea care a cutezat totdeuna, ducând totul şi mai departe?
Asta mă depăşea. Ca şi nota următoare, De casu Diaboli a Sfântului Anselm, trăitor între 1033 şi 1109.
Plus ce venea mai departe şi care nu mă mai interesa:
Res sacra miser... cu alte cuvinte, scurt: Omul care suferă este un sfânt.
Pipon îşi aprinsese ultima ţigară şi venea triumfător spre mine...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara