Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Pod de flori de Rodica Zafiu


Am urmărit de mai multe ori, în această rubrică, modul în care se manifestă caracterul "formularistic" al limbajului: în producerea de noi sintagme, prin imitarea şi modificarea celor deja existente. În limbajul contemporan, rapiditatea maximă în reutilizarea formulelor, a îmbinărilor mai mult ori mai puţin stabile se observă în argou şi în stilul publicistic. Argoul permite nenumărate substituiri în expresiile sale; unele dintre substituţii produc aşa-numita "derivare metaforică" (a băga la ghiozdan/ladă/jgheab etc.; a lua în balon/ birjă/avio etc.). Sintagmele reluate, imitate şi parodiate de jurnalişti sînt adesea acelea pe care discursul politic sau cel al publicităţii le transformă la un moment dat în sloganuri, în clişee, în formule la modă. Dintre formulele politico-publicistice care s-au bucurat de succes în ultimul deceniu, producînd multe variaţii şi adaptări ironice, putem aminti: o anumită parte a presei, oameni de bine, salam cu soia, revoluţie de catifea, aleşii poporului, evenimentele din decembrie etc. Un clişeu supus transformărilor este şi podul de flori: metafora cuprinsă în această formulă era direct legată, la început, de festivităţile care tindeau să reapropie politic România şi Republica Moldova. Caracterul festivist şi ineficient al aruncării de flori în apele Prutului a fost însă simţit ca aflîndu-se în evident contrast cu nerezolvarea adevăratelor probleme, a gravelor crize politice şi economice: s-a creat astfel, de la început, un context depreciativ pentru reutilizarea expresiei. Formula podul de flori (de peste Prut) a căpătat un caracter emblematic, desemnînd în mod succint demagogia politică din raporturile dintre cele două state: "dacă firmele din România, dacă acel capital românesc n-o să se trezească în timp util, riscăm să rămînem numai cu podul de flori"; "repet, dacă nu vom acţiona rapid, vom rămîne cu podul de flori" (Ştirea, 5 ianuarie 1998; sublinierile, aici şi în continuare, îmi aparţin); "moldovenii (...) nu mai tresar şi nu mai lăcrimează cînd stau pe malul Prutului aşteptînd să treacă peste podul de flori" (ib., 24 martie 1998; citatele reproduse fără indicaţia de pagină sînt preluate din versiunile pe Internet ale periodicelor româneşti). Distanţa ironică este şi mai evidentă în construcţiile analogice care păstrează podul, dar îi atribuie materiale de construcţie diferite, în funcţie de tema zilei: "60 de părinţi şi studenţi au luat cu asalt Ministerul Educaţiei, supăraţi că / S-a prăbuşit podul cu loaze de peste Prut" (Evenimentul zilei = EZ, 1947, 1998, 1); "După poduri de flori, loaze sau mercur, premierul Vasile toarnă pilonii altei ghiduşii: /Podul cu waţi de peste Prut" (EZ 1951, 1998, 1). Efectul comic al exemplelor se bazează pe surpriza asocierii contrastante; imaginea pur caricaturală a unui "pod de loaze" este accentuată de caracterul depreciativ şi familiar al termenului loază; parodia clişeului subminînd astfel euforia unionistă. Folosirea sintagmelor determină de obicei o extindere metonimică a figurii: evocarea metaforică a unui pod aduce cu sine idei conexe ("s-a prăbuşit", "toarnă pilonii"). Sintagma iniţială poate fi chiar păstrată integral şi actualizată printr-un determinant: "nu vedem bine podul de flori al limbii române, azvîrlit spre răsărit" (EZ 2246, 1999, 10). Relaţia cu posibilul clişeu-sursă e mai îndepărtată şi mai puţin controlabilă în aluziile "la fraţii noştri sîrbi" - "pe podul de contrabandă de peste Dunăre" (Academia Caţavencu, 24 noiembrie 1998). În acest caz se schimbă contextul politic (al relaţiilor dintre România şi Moldova) şi deci referirile geografice corespunzătoare, iar determinantul substantivului pod e un abstract.