Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
poeți belgieni contemporani de Ioan Lascu

Yves Namur (n. 1952)
Din volumul Buzele și setea


o pasăre s-a așezat pe buzele tale

femeii iubite, pentru acea infimă vibrare
ce vine din gura-i de aur
o pasăre s-a așezat azi pe buzele tale,
ca și cum ar fi o vibrare imperceptibilă a ierbii
ori a pulberii albe,
ca și cum ar fi respirația unui vis
ori un cărbune de nea,
o pasăre s-așezat așa pe marginea vidului,
pe marginea gândului,
chiar pe marginea tăcerii,
chiar pe marginea unui poem întredeschis,
vid, o vid cumplit
care porți pe brațe cântecul îngerilor,
toate tăcerile și tot poporul de suflete-n rătăcire,
o, vid,
tu care porți cu tine și-al omului tumult, lacrimile
și diadema durerii,
deschide-te,
căci nu ești nimic altceva decât începutul,
poarta obscură și larg deschisă a templului,
și tu, frumoasa nădejde a casei,
pe care tăcerea unui poem de trei ori te înfășoară
ori chiar de o mie dacă poate s-o facă,
tăcerea ta să ne cuprindă acuma
precum fac gerul și iarna ce vin în mâinile noastre,
ce ne împiedică să-nțelegem
și care ne dau semne spre a înțelege,
să coboare în tenebroasa fântână
și să se-aburce pe o scară la ceruri,
umbra să te locuiască și să te aibă,
să auzi ce încă aici nu se aude:
un câtec de pasăre,
un cântec aproape neauzit, tulbure și ușor
cum sunt frunzele galbene și aerul pe care-l expiri,
cum ar spune un suflu al ființei
ori o făgăduință venită din depărtările oamenilor,
precum am zice un văl, un suspin
ori o pajiște de zăpadă
o tu al cărui chip fără de chip eu îl cânt,
fecioară
cu mii de priviri cu mii de aprinse lumini,
chiar pe tine lumina s-a așezat,
și tot pe tine au coborât fulgerul și cântul ceresc,
al ploii, multă ploaie și mulțime de rugăciuni,
la tine a venit pasărea
focului, pasărea înaltului,
pasărea puținătății
dar câteodată eu mă întreb:
poate ieși un poem dintr-o gură deschisă,
dintr-o gură căscată,
poate atunci să se apropie el de pasărea care este acolo,
de cel-fără-nume, de cel-neîncoronat
ori de cel fără-vedere,
poate atunci el din ceva să se nască
din ceva a cărui existență n-o bănuim nici măcar,
ori poate veni și al ploii miros, dintr-un fir de iarbă,
din nimic ori din aproape nimic,
poate fi un poem o suflare luată cu de-a sila,
un munte decât lacrimile mai ușor,
mai ușor decât pâinea...

Philippe Mathy (n. 1956)
Din volumul Sub roba anotimpurilor, 2013


Note în oglindă

Mi se întâmplă să stau mult timp fără a scrie, foarte
mult timp uneori. A scrie nu e un joc; a scrie nu e
o datorie. A scrie își are locul neîndoielnic dincolo de bucurie,
dincolo de trudă. A scrie nu vizează nici ținta unei cărți, nici
aceea a unui podium iluzoriu. Cu cât înaintez, cu atât
îmi spun că a scrie e poate numai un murmur care să
exprime tăcerea unei prea lungi așteptări. Dar ceea ce eu
tocmai am scris este doar scriere. Sunt șovăielnic…
Totuși, uneori scriu. Atât de mult mi-ar plăcea în urmă să las
tăcerea aceasta, la întâlnire cu lumea să merg prin ceea ce
tăcerea îmi vorbește de ea. Lumea e tot ce mi se dă, aici,
acum, e darul pietrelor ei, e flora, e fauna, sunt
ființele omenești,
cunoscute ori necunoscute fețe pe care stelele vin totdeauna să
oglindească măreția nebună a universului, a prăbușirii, al
dispariției vârtej.
*
Radio, televiziuni, automobile, muzică, mulțimi,
bâlciuri, străzi agitate… Toate acestea pentru a se face liniște.
Da, atâtea zgomote pentru a face liniște, pentru refuzul
de-a auzi
chemările care sapă în noi fântâni de lumină unde
înălțarea ar fi cu putință.
*
Totul aici să fie pregătit ca nimic să nu fie posesie,
nimic să nu fie așteptare. Pentru ca acest loc să nu fie pregătit
decât pentru ascultare.
*
Aplecat peste golul ce locuiește în mine, un cuvânt.
El este mut, o palidă umbră face pământului. Pentru a o prinde,
abia în clipa unei breșe albastre când se deschid
ferestrele cerului.
*
Poemul, o tăcere în noi, care crește, apasă
uneori până la durere, caută cuvinte ca să
se desfășoare, să fie ușor în afară, în acel spațiu care
se deschide fără ca iarăși să se închidă.
*
Adesea foarte, cuvintele sunt argintul unei oglinzi
din care noi nu percepem decât partea din spate.
*
Atâtea și atâtea cuvinte spun așa de puțin că trebuie uneori
cuvintele unui poem pentru a deschide în noapte o mică
poartă care să întâmpine infinitul.
*
Câțiva visează să intre în locuințe
magnifice, în locuri splendide, în hoteluri
luxoase. Eu mă așez la masa de scris. Visez
doar să intru într-un surâs, aici să cuibăresc
ca o pasăre liberă să-și ia zborul în orice clipă
pe aripile cântului ei.
*
După lectură, poate poemul oare să strălucească
în ochii tăi ca o pagină foșnind de cuvintele care
o acoperă, mișcată de flăcările unei muzici care
risipește norii.
*
Poemele tale sunt prea luminoase, prea încrezătoare.
Ce optimism! Tu uiți lecția lui Musset? „Cele mai
disperate
sunt cântecele cele mai frumoase...”

Marc Dugardin (n. 1946)
Din volumul Cineva a săpat deja fântâna, 2012


1 noiembrie

ură
obstinată bunătate
și toate acele lucruri
incompatibile
neîmpăcate
nu e ușor de admis
că îi revine neantului
să tragă concluziile
între timp e sărbătoare
când lumea deschide gura
ca să scuipe foc


in memoriam

acum e sigur: tu vei rămâne
pentru totdeauna mama care ai fost
iar eu fiul tău cu ceva
precum urma unor cuie
căci eu eram copilul și nu puteam
să-ți aduc ușurare cum ar fi făcut
Simon din Cyrene cel din scripturi
n-are importanță: e teribil să scrii asta


post scriptum

să iei aminte să nu
te plătești cu vorbe –
nici un raport
între muzică
și un tribunal
ce se aude venind
indicibil
este secretul
care ne leagă
unii de alții


Juan de la Cruz/ Octavio Paz

în amontele oricărei limbi
o bâiguială
un no sé qué/ un nu știu ce
asta
face să tremure buzele
în amontele oricărui poem
un talmeș-balmeș
o copilărie bâlbâie
o silabă neterminată
que quedan balbuciendo/ care dau în bâlbâială


parafrază
(Patrice de la Tour du Pin)

o legendă-n fărâme
a citi ce trebuie citit
cuvinte care ne preced
plouă
peste strigăte de septembrie
plouă
peste ale noastre interminabile opinteli
scapă cine poate
în cutele sufletului
minuscul numai durere

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara