Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Poeme de Wislawa Szymborska de Nicolae Mareş


Cerul

De la aceasta trebuia început: de la cer.
Fereastră fără de pervaz, fără giurgiuvea,
fără geam.
Un orificiu şi nimic în afara lui,
un orificiu larg deschis.
Nu trebuie să aştept noaptea cu stele,
nici să-mi înalţ capul să pot vedea cerul.
Cerul îl am în spate,
la îndemănă şi pe pleoape.
Cerul mă înfaşă ermetic
şi mă ridică de jos.
Chiar şi munţii cei mai înalţi
nu sunt mai apropiaţi de cer
decât văile cele mai adânci.
In nici un loc nu-i mai mult cer
decât în altul.
Norul la fel de categoric
e strivit de cer ca mormântul.
Cârtiţa la fel de sus e pe culmi,
e ca o bufniţă ce bate din aripi.
Ceea ce cade în prăpastie
cade din cer în cer.
..................................................
Cerul e pretutindeni prezent
chiar şi în întunecimea pielii.
Mănânc cer, elimin cer.
Sunt o cursă într-o cursă,
un locuitor locuit,
îmbrăţişat în îmbrăţişare,
întrebare în răspuns la întrebare.
Impărţirea în pământ şi cer
nu-i cea mai bună modalitate de-a gândi
despre acest întreg.
Iţi permite numai să supravieţuieşti
la o adresă mai exactă,
mai rapid de găsit.
Dacă aş fi căutată,
Semnele mele distincte
sunt încântarea şi disperarea.

Pisica din casa pustie

Cu moartea ta - nu speria pisica.
Căci ce să facă sărmana
într-o casă pustie
să se caţăre pe pereţi?
să se alinte preumblându-se printre mobile?
Nimic parcă nu-i schimbat
şi totuşi nu-s la locul lor.
Parcă sunt înţepenite lucrurile
şi totuşi date la o parte.
Iar seara,
seara lampa nu se mai aprinde.
Se-aud paşi pe scări,
dar nu sunt paşii cunoscuţi.
Mâna care pune peştele în farfurie
nu-i cea care i-l punea.
Ceva aici nu mai începe
cum începea odată.
Ceva nu se mai întâmplă
cum se întâmpla.
Cineva era aici,
a fost
şi-apoi a dispărut dintr-o dată
şi groaznic de dureroasă e lipsa.
S-a uitat prin toate dulapurile.
S-a urcat pe toate poliţele.
S-a strecurat şi pe sub covor să vadă.
N-a mai ţinut seama de porunca data odată
a împrăştiat până şi hârtiile.
Ce mai are de făcut?
Să doarmă şi să aştepte.
Doar de s-ar întoarce el.
Măcar să se arate.
Atunci ar şi afla
că nu trebuie să se poarte cu pisica aşa.
Ii va ieşi în întâmpinare,
cumva ca din întâmplare,
galeşă,
pe labe foarte încordate.
Iar la început -
nu va mai sări de bucurie în sus.


Dragoste la prima vedere

Amândoi sunt convinşi
că dintr-o dată s-au îndrăgostit.
E frumoasă această siguranţă,
dar nesiguranţa e şi mai frumoasă.
Cred că dacă mai devreme nu s-au cunoscut
nimic între ei n-a fost niciodată.
Ce s-o fi întâmplat însă pe străzile,
scările şi coridoarele
pe care de mult s-au tot petrecut?
Aş vrea să-i întreb:
- dacă nu-şi amintesc -
când au stat faţă în faţă
în nişte uşi?
dacă nu şi-au spus scuzaţi într-o îmbulzeală?
dacă nu şi-au spus în receptor, pardon greşeală?
- ştiu totuşi răspunsul lor.
Nu, nu-şi amintesc.
I-ar mira foarte mult,
că de-atâta vreme
întâmplarea le-a făcut festa.
N-a fost încă definitiv acel gata
care să le transforme soarta
să-i apropie sau să-i îndepărteze
să le iasă în faţă
şi amintindu-le chicotul
să se dea la o parte.
Semne, indicii au fost.
Si ce dacă nu erau clare.
Poate acum trei ani
sau marţea trecută
o frunză le-a zburat
de pe un umăr pe altul?
A fost şi ceva pierdut
care se înălţa.
Cine ştie
dacă nu mingea
prin tufişurile copilăriei?
Au fost clanţele de pe la uşi
şi butoanele soneriilor
pe care cândva
urme pe urme s-au aşezat.
In sălile de aşteptare
valizele una lângă alta au stat
Poate într-o noapte acelaşi lucru l-au visat
şi după ce s-au trezit l-au uitat.
Căci fiecare început
înseamnă doar continuare
exact ca şi-n analele
deschise totdeauna la jumătate.

Ziua de 16 mai 1973

E una din multele zile date
care nu-mi spune nimic.
Unde am mers în ziua respectivă,
ce-am făcut - nu ştiu.
Dacă în juru-mi s-ar fi comis o crimă
- sigur că n-aş fi avut alibi.
Soarele a răsărit şi-a apus
fără să fi ştiut.
Pământul s-a rotit
fără ca-n notes să consemnez ceva.
Mi-ar fi fost mai uşor poate să mă gândesc
că am murit puţin,
decât să spun că nimic nu-mi amintesc
cu toate că negreşit am trăit.
N-am fost doar spirit,
am respirat,
am mâncat,
am făcut paşi,
care s-au auzit,
iar urmele degetelor mele
pe clanţe au rămas.
In oglindă m-am văzut.
Am avut ceva colorat pe mine
cu siguranţă câţiva oameni m-au zărit.
Poate în ziua respectivă
am găsit un lucru pierdut mai devreme.
Poate am pierdut ce-am găsit mai târziu.
Sentimente şi impresii m-au cuprins.
Acum totul e
precum punctele puse în paranteze.
Pe undeva m-am strecurat
undeva m-am ascuns -
Chiar nu-i grea arta
de-a dispărea din ochi.
îmi tot bat capul
poate ceva prin crengile lui
adormite de-atâţia ani
se va trezi zumzăind
Nu.
Evident cer prea mult,
chiar o secundă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara