Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Poeme fără titlu de Miron Kiropol


*

* *

Şi dacă simbolul nu mai are pământ

Primim o a doua fecunditate.

Totul trece fără culoare

Într-o culoare ce izbeşte.

Ocrul cărnii prin care am iubit

Pare un cobra înveninând înmiit

Răul din fiecare os

Ce zace în tulburarea sublunară

Deasupra dragostei, acoperind-o

Cu un covor zburător.

Ce muritor se umple răul,

Prin sine însuşi golit!

Răsună râsul zilelor sacre.

Sunt o gâscă sălbatică şi chem din cer

Să mă audă respiraţia ta

Pe care am avut-o suflu.

*

* *

Din aer adun pietre

Şi în mine le arunc.

Aud cum în ele se aprind duhuri.

Îngeri de peste ritualuri,

Mă săgetaţi cu vindecarea,

Vestind în piatra mea!

*

* *

A venit ziua prototip

În care am putea să ne înţelegem

Despre ceva sfânt.

Chiar şi o minciună face uneori pui

albi

Ce dau din aripi pentru un dincolo de

viaţă,

Către nimeni sau către preaplin.

Adevăr sau minciună să fie

Ziua de azi într-un vapor

Demult sub mâlul mării?

Dintr-un demon ce s-a împerecheat cu

tine

M-ai născut, mamă, şi m-ai minţit.

Cum de am putut să iubesc

Ceea ce era vid în tine?

Şi totuşi îţi mângâi numele

Pentru a-l linişti.

Nu a făcut mare scofală pe lume

În afară de a-mi da viaţă.

Aşa cum e ea, peticită şi din nou ruptă.

Cu peticele şi rupturile astea

Rog cerul să treacă prin ele

Şi să le umple.

*

* *

Şi pentru că stăm de vorbă

O singură dată la două mii de ani,

Îţi spun că nu mai am oase

Pentru a le pune lângă ale tale.

Le-am dat oricărei gropi a vrut

Să-mi fie groapă.

Am făcut din ele cadouri soarelui,

Când va cădea peste pământ

Să fie înghiţit de gura lor uscată.

Vezi bine, îţi aduc de asemenea

Zeama lor grasă,

Să ai şi tu ce să bei dacă te vor aşeza

Lângă soare în ziua cu nouă turnuri.

Dar nu mai mă chema copilul tău.

Numeşte-mă aer şi apă cărora le sunt

geamăn,

Nu laptelui tău supt după felul cum a

venit

Orăcăiala cărnii ce mă acoperea cu

pământ.

Mă aflu azi pe un alt drum

Decât acela al sfârşitului.

Mă ţin drept printre poeţii

Ce au luat locul îngerilor

Şi cântă împrejurul a ceea ce

Divin cu sine însuşi se înconjoară.

*

* *

M-am aruncat în cazanul cu smoală

La miezul nopţii, fierbându-mă până în

zori,

Când ai venit şi te-ai mirat că eram

viu.

Ai dat din umeri spunând: „Nu se mai

poate

Să ai parte de viaţă,

Căci ai dărâma toate legile iubirii.

Nu e bine să te întorci.

Dar e bine să te îngropi cântând

În pântecul smoalei, devino chiar

clocotul ei

Prin care zboară satana.”

Auzind una ca asta m’am adâncit

Ca un fir de plumb în mine,

Perpedincular pe bătăile inimii

Din care am dat afară

Orice alt zgomot.

Şi i-am iubit singurătatea.

*

* *

O rumoare din ce alt corp

Deodată mă aţine?

Merg în urma ei până în pipăitul

Aerului respirând greu peste mine:

Operă a cărnii ca de albină

Ce mă pofteşte cu setea lumii

scufundate.

Şi nu mai atrag din toate

Pragurile pe care le-am călcat în

agonie

Nici o conspiraţie de vină,

Numai spiritul îmbătat mă străbate.

*

* *

Te întreb, Doamne, din abisurile

Ce se prăvălesc

Până a-mi deveni aureole,

Vrei să plec din veac fără să mai simţi

Mâna mea când mângâie spiritele

Poeţilor duşi ce îi sunt carne?

Cine te va mai privi cu astfel de ochi

Având patina nisipurilor slujitoare

Ale oaselor regilor?

Vidul injectat, smuls către ceruri

De pe privirea hoiturilor

Îţi va aduce durerea, fără mine.

*

* *

Amândoi privim pe aceeaşi fereastră

În nemăsură,

Acolo unde formele ştiu să fie

Create de o sfântă scriptură.

Urc, să mă desfăşor.

Sunt pânzele corăbiei de aur şi argint,

La cârmă cu îngerul păzitor

Ce-şi trece degetele peste sânul tău,

Iubito din regiunea semnalului sfânt,

Muntele dus la cer de vânt.

Prezenţa ta mi-e corp în timpul

În care mai trăim

Pentru a ne spune cuvintele de pe

urmă.

Ele au potopul drept oglindă,

Au fiinţă arzând de săgetător,

Au ţipătul de rândunică

Pe când îl ţine pe Dumnezeu în zbor.

*

* *

Se înveşmântă în mine un ultim copac

Şi dacă vreau să mai visez

Mă prind în braţe ca frunză.

Sunt deodată sfâşiat, îmbucătăţit,

Dat de mâncare fiecărei îmbrăţişări.

Aşa rămân o piele tăbăcită

Şi un os lins de ploaie.

Ce fericit spumegă cerul

Cu balele mele peste luminătorii

Care-i ţin cald şi îl îngheaţă!

Aşa învăţ pe dinafară laudele

Pentru lucrurile pure şi bune

Din care îmi fac foame şi sete.

Voi, cei din paradis, aşteptaţi-mă, voi

întârzia.

Am încă pe piele şi pe măduvă mâna

iubitei.

Ea nu mai vrea să plec

Din matricea scâncind a coastei mele.

Hei, împăraţi şi regi şi guvernanţi

Ai pământului, daţi-mi răgazul să cânt

Această mână cu mine în ea,

Având ştiinţa celui ce poate

Să scrumească totul, iar din scrum

Să refacă pruncul matusalemic

În carnea mea şi în a voastră.

Voi, cei din paradis, nu vă supăraţi

Pe cei ce vor să-şi fie din nou trup,

Ce printr-o simplă mângâiere

Ies din oseminte şi devin mângâiere.

*

* *

Deodată un nor zăvorăşte întreaga

viziune.

Din el creşte crinul sie însuşi boltă.

Încă îmi eşti nevăzută, minune,

Virginitate, a mântuirii escortă.

Te pleci peste lume încătuşată

De gândul ce pentru spirit s-a născut.

– Curăţă de pe sunet, de pe cuvânt

orice pată,

Fii alb ca divinul din scut –

Îmi spune iubita pe când mă adoarme

Cu obscurul în lumina ei.

Prin prosternare am înaltele arme,

Sunt fântâna în groapa cu lei.

Lumea cealaltă pentru aceasta e geană,

Se bate peste ochiul cu miresme

Primite de la sfintele tale glezne

Pe care depun ceea ce a fost în el rană.

*

* *

Mă lungesc uneori pe masa

Ce în trecut era neagră.

Dar cine poate să o creadă că era

Aşa, când verosimilitatea e câştigată de

uzură?

Acolo unde poetul s-a rezemat

Cu întreaga-i viaţă fără nici o greutate,

Numai povara,

Lemnul se arată de un galben aproape

alb,

Zgâriat de nervii în bucăţele ai

creionului.

A trăi şterge totul,

Chiar şi faptul că poetul a plecat

În moartea străveche unde zeii l-au

primit

Aproape cu menajamente,

Adică, prezenţa lui fu rânduită statuie,

Pentru ca puţinii locuitori ai cerului

Nu încă izgoniţi în carne să-l admire.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara