Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Poemul Şi scrisoarea de Constanţa Buzea

Nu vă contestă nimeni emoţia cu care scrieţi, starea de vrajă interioară, bucuria amestecată cu ameţeală când un vers se întrupează pe foaia de hârtie. Dar sunt suficiente toate acestea ca să-l convingă pe cititor că aveţi talent, că respectaţi limba în care scrieţi, că regulile ei vă sunt familiare, că reuşiţi să comunicaţi şi altora din comoara dvs., din poezia pe care o căutaţi şi o găsiţi graţie cunoştinţelor pe care le-aţi acumulat citindu-i cu iubire pe alţii, care ştiu mai mult, care ştiu totul despre cum se face aceasta. Aveţi poate bunăvoinţă să deprindeţi arta literară, să vi se spună unde greşiţi şi unde nu, singură nu vă daţi seama unde nu e bine, unde gafaţi, unde ritmul vă scapă, numărul silabelor care se cer este ori mai mare, ori mai mic şi de aceea accentul cade anapoda, cuvântul nu sună corect, româneşte, cum ar trebui, cu un minim efort din partea poetului. }intind poate la modelul Glossei eminesciene, pe mici dimensiuni însă, lăsaţi să se vadă pe hârtie o limbă română defectuoasă în cele doar cinci versuri, dus şi întors: "Stau în mine, lumea nu ştie/ Cât asud gândind o mie/ Sub condei esenţa-nvie/ Umplând golul de hârtie/ Râuri rând stau mărturie.// Râuri rând stau mărturie/ Umplând golul de hârtie/ Sub condei eseţa-nvie/ Cât asud gândind o mie/ Stau în mine, lumea nu ştie". Se vede cu ochiul liber că în versul întâi este o silabă în plus. Iar în al doilea vers, nedumerirea asupra sintagmei "gândind o mie". O mie, gândind? O mie de ce? O mie de ipostaze? O mie de râuri-rânduri? O mie de nuanţe ale esenţei, care învie într-o mie de citiri? Să încercăm a repara formal şi a da un oarecare sens, ritm şi logică textului dvs. ambiţios, astfel: "Stând în mine, lumea ştie/ Cât asud gândind o mie -/ Râuri-rânduri, mărturie/ Sub condei esenţe-nvie/ Umplând golul de hârtie". Acum să verificăm, pe drumul de întoarcere, dacă glossarea funcţionează: "Umplând golul de hârtie/ Sub condei esenţe-nvie/ Râuri-rânduri, mărturie/ Cât asud gândind o mie -/ Stând în mine, lumea ştie". Şi varianta propusă de mine e vizibil trasă de păr, limba e nefirească. Dar măcar arătându-vă unde varianta dvs. şchioapătă, o să vă concentraţi atenţia şi o să operaţi corecturile necesare, de fond şi de formă. Pe măsură ce vă veţi maturiza exersând cu ambiţie, textele dvs. vor ajunge cu siguranţă la o perfecţiune la care visează cititorul şi autorul deopotrivă. (Roxana Ciripan) *în spaţiul acestei rubrici, artistului plastic ploieştean Filip Köllö i-au fost publicate în multe bune rânduri poeme remarcabile, consistente, talentul literar cu care este înzestrat beneficiind din belşug de cultura şi sensibilitatea pictorului şi graficianului recunoscut care este. Să ne amintim că Filip Köllö ne-a fost recomandat cu căldură şi convingere, cu nişte ani în urmă, de regretatul nostru coleg, poetul Ion Stratan. Sunt convinsă că dacă Nino ar fi supravieţuit acelui moment infernal, acelei insuportabile pierderi, soarta ar fi decis şi grăbit în bine şi destinul literar al prietenului său pictor. N-am făcut decât să intitulez cu drag de fiecare dată, în limitele de spaţiu ale Post-restantului, astfel, "Din poemele unui pictor". Aşa au apărut în România literară poate câteva zeci de titluri. Şi din ce a mai publicat în presa literară, impetuos şi întotdeauna interesant, Filip Köllö şi-a adunat o carte întreagă, căreia i-ar fi trebuit o prezentare, o prefaţă pe măsura valorii şi originalităţii sale. Nu m-aş fi simţit în stare, n-aş fi fost la înălţimea artei sale complexe şi originale, de poet al cărui limbaj este îmbogăţit de dexterităţile şi expresivitatea unui pictor, de dubla lui posibilitate de a se exprima uimitor. Nu l-aş acuza de prolixitate, căci scrie mult şi divers, în avalanşe succesive. De aceea nu m-am simţit omul potrivit, îndestul priceput să-i fac o selecţie şi să-l prezint. De aceea spun că Nino ar fi fost poate singurul capabil de o dragoste şi o prietenie uriaşe care să-l scoată din încurcătură, îngrijindu-se de cartea lui, făcându-i o selecţie pe măsură. Se amână, pentru cine ştie când, finalizarea volumului. Filip Köllö n-a făcut decât să-şi adune în carte doar poemele publicate. Ar fi o greşeală, am considerat şi i-am transmis opinia mea, să apară doar cu ce i s-a publicat din când în când în presa literară în ultimii ani, dimensiunile sale reale, ca poet ar fi rămas ascunse, necunoscute. Continui să cred că autorului îi trebuie un prieten profund cunoscător al celor două arte şi un fin cunoscător şi degustător de poezie care să-i facă o selecţie pe măsură. Şi este aici vorba de un lucru extrem de complicat. De curând am mai publicat la noi un grupaj de versuri, pe care însă am impresia că autorul nu l-a văzut, fiind bolnav. Mi-a scris recent şi, ca de obicei frumos, şi curat următoarea interesantă spovedanie: "în ultima vreme am fost bolnav, neputând să mă ocup de publicarea volumului, iar la calitatea la care îmi doresc eu să-l fac nu am nici banii necesari. Ce-am mai reuşit să integrez din poeziile scrise prin spitale, v-am trimis la redacţie; restul e răspândit prin câteva caiete, puse deoparte. Fel de fel de însemnări am pe toate hârtiile răspândite prin casă; deseori îmi este greu să mă adun să le adun sau, să le încheg în poeme. Şi cu pictura e greu de supravieţuit; eu pictez abstract, transcend prea departe şi... lumea nu înţelege; prin urmare, cumpărători tot mai puţini. Grupajul ce l-am pregătit acum reprezintă o selecţie din ciclul "Concert cu pânze". Sunt poeme inedite ce nu le-a văzut nimeni la faţă. Vi le încredinţez... în altă ordine de idei, nu m-aţi mâhnit în legătură cu prefaţa; dar, nu am "omul prescris", necesar prin apropiere. De distanţe nu poate fi vorba. închei aici urându-vă şi dumneavoastră şi colegilor de redacţie multă sănătate şi putere de muncă. Cu profund respect, Filip Köllö". în finalul acestui Post-restant, transcriu câteva din poemele scrise în interval şi trimise nouă, pe care nu le-a văzut încă nimeni la faţă. Mere vopsite: "Mere vopsite în verde/ pomădate cu roşu/ să pară pârguite amintiri// Fericirea a fost/ şi nu va reveni curând.// Fum guraliv -/ o hrană pe-nţelesul tuturor/ o licoare accesibilă - aproape hap./ Cât de greu este bănuţul acesta,/ Doamne, m-au cocârjat cu saci de libertate/ cu multiple luări de poziţii!// Cine să-mi schimbe lespedea şi bandajul?/ îngerul erodat şi cununa de marmură?/ De pe alee vin voci fără oameni/ şi fără animale.// Amintiri - fericirea a fost/ şi nu va reveni curând". Bufet cu oglindă: "Erai mai frumoasă când/ desfăceai cu dinţii un pachet de biscuiţi/ era mai frumoasă o zi aşteptând/ să vină soarele.// Era mai frumos un prunc/ decât o cămaşă de forţă/ Erau pretutindeni năvoade/ învineţite de atâta tăcere..." şi Roşu cu mult galben: "Veghea înfiorătoarei insomnii/ se mistuie spre dimineaţă, în larma/ din jurul porumbelului asaltat.// Tresar dimensiuni între odihnă şi mişcare./ O mână ar vrea să scrie, cealaltă întârzie/ sedentară, sprijinită de îndoielnic alb.// Un picior alintă epiderma covorului zburător.// Primăvară./ Verde întinat de relicvele evacuate de vânt.// Aşteptare." Adaug cu mâhnire. Grăbită e viaţa artistului dar şi insuportabil de leneşă, îndelungă şi de atâtea ori mortală aşteptarea artistului între semenii săi prinşi cu folos şi fără folos real cu vieţile şi aşteptările lor! (Filip Köllö).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara