Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Comentarii Critice:
Poet în veacul XXI de Barbu Cioculescu


Trei decenii de lentă dar decelabilă evoluţie se cuprind în recentul volum Lacătul de aur (cu o postfaţă de Dan Cristea, Ed. "Cartea românească", Colecţia "Hyperion", Serie nouă, Buc., 2004) al poetului Gabriel Chifu, la ceasurile sale un nu mai puţin înzestrat romancier, iar ca scriitor în general preocupat, precum remarca postfaţatorul său atât de "contextul social care produce un eu divizat şi paradoxal", cât şi, mai cu seamă, de destinele omului contemporan în habitatul unei lumi "lipsită de mister şi sacralitate", nu însă şi de vestigiile acestora, capabile de resurgescenţă. Cele şapte volume antologate în Lacătul de aur, concepute între anii 1976-2003, de la Sălaş în inimi la Bastonul de orb dau probele unei evidente unităţi de viziune, la un poet singular, imun la mňdele care s-au perindat între timp, sigur pe instrumentele lui, într-un jurnal global în care se povesteşte necurmat. Cu suită deci, dar nu dintr-un impenitent narcisism - inevitabil, curios, la poeţii lamentoşi! - ci dintr-o permanentă ebuliţie a eului căutător şi iubitor de lumină.

De certitudini, prin urmare, de acele puncte de sprijin existenţiale în ceea ce el numeşte staţii în străbaterea pustiului dintre cuvinte, smălţuit cu florile negative ale golului! Acel aur care "răsare/ lin de necuprins/" este al alchimiştilor, apoteoza luminii este identificabilă iluminării cunoaşterii, între efemer şi etern, între semeni părăsiţi de vremuri şi fugitive semnale de mântuire. Poate însă am greşi pedalând adânc pe latura filosofică a unei lirici care, în fapt, în mişcătoare ipostaze, cercetează situaţia omului în stările vârstelor, ale locului, anotimpurilor: poetul este un dunărean de robustă structură psihică, mai apropiat de luptător decât de veşnicul învins, concomitent conştient de vulnerabilitatea fiinţei umane, de traiectul acesteia către moarte şi chiar ros de sentimentul unei culpabilităţi cu sursă obscură: "în somn, îngerii nopţii venit-au perechi/ Cu vorbe m-au biciuit, m-au judecat/ eşti vinovat, eşti vinovat, vinovat". Aceşti îngeri negri, damnatori aşadar "aveau în ochi lacrimi pietrificate şi reci". Ei clamează: "Eşti vinovat. Pe veci/ m-au condamnat". Vina sa, a fi sărăcit cerul de raze se înscrie în domeniul creativităţii, cu ceea ce artistul îşi propune şi ce realizează, faţă de înălţimea ţintelor.

De altminteri, oscilaţia între absolut şi relativ, între termenii abstracţi şi alţii de imediată materialitate generează şi starea de veghe a eului nădăjduitor de dobândirea adevărului, o constantă a liricii lui Gabriel Chifu, prin care acesta se şi personalizează, într-o comunitate laică, mulţumită a fotografia dezastre şi a consemna catastrofe fiziologice. Străin de aceşti maculaţi maculatori, Chifu manifestă o sănătate de care nu are a se ruşina, fiind curată, virilă, negangrenată de morb. Categoria nu exclude problematica, nici capacitatea tragicului, diagnosticând, totuşi, o anumită linearitate. Şi o relativ uşoară citire a simbolurilor.

Modern, prin aceea că în scrisul său opera se contemplă pe sine, iar verbul nu se răsfaţă în ornamente, poetul este şi un clasic, în opţiunile simbolurilor pe care le alege, solare, slăvind lumina. Dacă, de pildă, sufletul său se pregăteşte să treacă puntea, nu mai puţin "focul de apă, aurul de colb, diamantul de vânt/ de-acum s-au ales - luminând, luminând...". Poemul se intitulează Vânt şi diamant, în termenii alchimiei, opera s-a născut şi e tot una cu aurul cunoaşterii. în lumea în care trăim, însă, din coşmarurile noastre nasc zei obosiţi şi palizi, de tragică soartă: "Ei nu înţeleg lumina şi nici întunericul. Vântul/ îi izbeşte gonindu-i fără noimă. Ei ţin în mână/ o torţă îngheţată. Sunt orbi/ deodată, somnolenţi, aleargă spre un zid uriaş,/ fără nici o poartă în el./ Şi noi fascinaţi/ îi urmăm"(Ca o iarbă de mare).

Tonul elegiac măsoară tristeţile eului în iarna interioară, când însuşi soarele îngheaţă, e reversul clipelor de jubilaţie ale iluminării. într-o lume/ societate decăzută, imaginile vituperează: "Ca şi cum ar fi/ o noapte/ şi ca şi cum noaptea ar fi de fapt/ gura închisă a unui orb care a murit demult/ şi n-a înţeles niciodată lumina". înăuntrul acelei guri suntem noi, captivi... Descinderea în realitate poate fi directă, de reportaj: "Vecinii iar s-au certat strigându-şi câte şi mai câte,/ caloriferul e rece, ciorba - fără gust,/ stelele - mute, întunericul - grobian şi agresiv,/ cuvintele - amăgitoare". împrejurare în care "cum să fiu liric, cum să mă strecor prin/ urechile de ac ale acestei vieţi murdare/ şi să ajung fremătător pe înălţimile clare?" (Semnal de alarmă)

Drama cotidiană se arată, totuşi, minoră în comparaţie cu ce descoperă poetul într-un Univers răvăşit, unde "cerul se întorsese pe partea cealaltă/ unde cu neagră cerneală/ era scrisă o poveste indescifrabilă./ De tristeţe soarele se micşorase/ până nimerise în gura unei furnici/ care-l purta pe cărări şerpuitoare mici/ prin iarba colosală". într-o asemenea ipostază "bisericile stăteau răsturnate/ ca nişte acrobaţi cu capul în jos/ iar turlele creşteau smintit/ aidoma rădăcinilor spre adânc". (Un deşert prin care rătăceşte trecutul) La rândul său, înghiţitorul de săbii, acrobatul fără plasă care este poetul, totodată leopardul care trece prin foc, ba până şi femeie în stare de levitaţie - cu toatele din lumea circului -, mai precis vocea rostitoare schimbă, de-a lungul a şapte volume chipuri, măşti, îşi mărturiseşte, după sclipirile de extaz, oboseala ("strig ţară/ m-ai orbit ţară/ Lume m-ai sleit lume/ mă torn în cubul mic/ al unui zar/ să mă odihnesc" (Cursa ) între lucruri bolborositoare şi viclene oglinzi, se pierde şi se recucereşte, cu matură melancolie, ades ironic şi câteodată placid, într-o neostoită spunere.

Istoricul literar, apreciindu-i echilibrul şi puterea, l-ar situa în continuarea înnoitorilor interbelici, cu vagi răsunete din Blaga şi Arghezi, aflându-i prea puţine înrudiri cu poeţii epocii sale, ceea ce ar putea induce fie un anumit provincialism, fie, dimpotrivă, o mai largă perspectivă decât a companionilor. Criticul ar nota o egalitate a rostirii, de la tom la tom şi din temă în temă, în contrapunere cu o etajată plajă de simboluri, cu varietatea discursului, cu energia retoricii. Libera circulaţie între tonul aulic şi cel direct, familiar poate fi şi unicul filon spre festinul postmodernismului, cu textualism sau ba.

Critica, şi mai cu seamă aceea practicată de poeţi a salutat cu vigoare apariţia fiecăruia dintre cele opt volume de versuri apărute ale dlui Gabriel Chifu, de trei ori deţinătorul Premiului Uniunii Scriitorilor - două numai în decursul anului 2004. Mediatizat de Ştefan Augustin Doinaş ("atâtea şi atâtea imagini cu totul noi"), de Gheorghe Grigurcu ("stilistic, Gabriel Chifu operează o conjuncţie între suprarealism şi expresionism, extrăgând din cel dintâi libertatea halucinantă a asociaţiilor, din cel de al doilea suflu cosmic"), autorul a întrunit şi acordul criticii academice, prin Eugen Simion, care i-a lăudat inteligenţa, cultura literară şi puterea de fabulaţie.

Mai precis în determinări, Nicolae Manolescu, numind în G. C. pe poetul extazelor şi al caligrafiilor, îl recomanda drept "un poet bun, cursiv, cu plinătate a frazei lirice". Cumva, pândit de un manierism precoce. Când Alex. Ştefănescu remarcă la poetul Gabriel Chifu omul complet, armonios, capabil să celebreze şi oraşul şi natura şi dragostea şi singurătatea şi măreţia insignifianţei, ne reîntâlnim cu Gheorghe Grigurcu observând în aceeaşi lirică prezenţa atât a îngerilor, cât şi a demonilor. Adică, o dualitate mai mult.

Identic, Al. Cistelecan salută "o poetică care regăseşte sacralitatea nu doar în splendoarea şi grandoarea ei, ci şi în intimitatea melancolică".

în toate aceste feluri şi în altele ce se vor formula, vom recunoaşte în poetul dunărean un pilon al liricii noastre de acum? Un temperament, în orice caz şi o forţă, un glas independent, răsturnând opinia că în iad se ajunge pe-o scurtătură, iar în paradis pe calea celor mai ascuţiţi spini.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara