Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Poezie de Constanţa Buzea

Mormântul şi muntele

Duc rima de la locul ei, o izolez
într-o zonă îndepărtată a textului. Nu o
elimin, nu o urăsc nici nu mi-e indiferentă.
Ea, aşezată undeva să nu se vadă, să nu apese ornamental ci să intre şi să se confunde
cu un cuvânt fără celebritate dar fără de
care nu s-ar putea închega textul.
Să se audă rima într-un amestec de sine
armonios în modestia palorilor ei agonice.
Din agonia rimei ascunse şi nu din evidenţa ei
de la capătul versului. Ar fi meşteşugul meu
mai bogat semănând-o ca pe-o sămânţă în
pământul textului decât la perete, ca o
gaură de şoarece fără şoarece, rima, la ce?
Rima la ceva, cu şiretenia fricii veghind între
cuvintele ce acompaniind-o şi acoperind-o
îi fac piedestalul, mormântul şi muntele
mai înalt între munţi.

Mult câte puţin

Masă de lacrimi potirul cu pâine şi vin, Masă sfinţită de Sângele şi de Trupul. Trupul îşi frânge, Sângele îşi varsă, Stau în biserica Ta ca-ntr-o armură eu, păcătoasa care smerită mă închin. Stau înaintea Ta, Cel ce pe toate Le-ndură de la începutul lumii mult câte puţin. Urma fiind nicîieri Aici, acolo îngropate ramuri, rămurele-oscioare uscate, căzute mărgele din şir, din arborele de rouă plin, rouă plural genealogic, al nostru, ramuri cu păsări şi umbre de păsări care şi ele sunt feţele umbrei, care şi ea ne umbreşte pe toţi, ramuri, rămurele-oscioare, vreascuri şi frunzele lor descompuse în rouă atotţiitoare, până la urmă urma fiind nicăieri şi pretutindeni unde nasc frunzele din oscioare. Scrierea cu apî Uşor zadarnic, El ştie că lumea zadarnic se minte, că nu se poate minţi la fel mereu cu lucrurile sfinte şi pentru totdeauna lăsate spre pedeapsă doar celor care se bucură stând în sfinţenie ca felinele mici cu gheare tocite la sânge-n trunchiul crucii încolăcit de ape amare. Dumnezeu la sfârşit va lua şi apele, pe toate, ca şi când n-ar fi fost. Şi se va vedea în vedenie pustia ca nisipul şi ca scheletul dintr-un nevoit şi, ca prin pielea ca pergamentul, sufletul nevoitului. Uşor zadarnic, Doamne, cu apă scriu, cu lacrimi scriu, ca să-mi rămână scrisul pe mâna goală. Tu să întinzi prin calcarul de dar un deget lung aproape omenesc, de scris în prelungirea gândului meu de atunci, de acum, dintotdeauna zadarnic.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara