Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezie de Angela Furtună

Elegiile de la Stalingrad

I.

încep să înţeleg tot mai bine că
partea frumoasă din mine
e făcută din cuvintele prizate începând de la patru ani
citind cu voce mică
literele îngheţate
din scrisorile trimise de la Stalingrad
de unchiul Ion
cu puţin timp înainte de a îngheţa el însuşi
rostogolind uşor
cerul rusesc
peste carnea sfârtecată

mă gândesc că e bine să nu ai alte jucării
decât mintea -
unii copii au învăţat să citească pe cărţi mirosind a fistic
eu pe scrisori îmbibate în scuipatul rece
al eroului necunoscut

abia acum încep să înţeleg că partea
frumoasă a vieţii
începe atunci când morţii tăi au ajuns la căldură
în timp ce frigul se mută
în cuvintele
ce te apără de răzbunarea copilăriei
salvată de ruleta rusească

II.

Doamne, de ce mi-ai dat mie totul,
când eu nu ţi-am dat decât naşterea
şi moartea mea?
de ce mi-ai dat mie liniştea Ta, când
eu ţi-am adus numai zbucium?
de ce, Doamne, m-ai ales tocmai pe
mine, risipitoarea netrebnică, să
drămuiesc nădejdea celor alungaţi?
de ce m-ai chemat la Tine acum,
când în sfârşit Te văd şi nu voi muri?

III.

cum să faci, Ioane, lumină, viaţă şi iubire, dintr-o cruce de cuie?
te întreb pe tine, evanghelistule,
după ce m-am lămurit că
eroii nu înnebunesc niciodată la fel ca oamenii obişnuiţi,
ci se lasă străfulgeraţi de o iluminare ce vine exact când frica
lor de moarte sparge cu ciocul coaja subţire a iluziei
că viaţa lor nu e decât decât o umbră

IV.

Doamne, cel mai mult Te voi iubi în clipa morţii
atunci când zăpada va acoperi urmele
lacrimilor ce curg pe obrazul
Madonei Prizonierilor –
numai că eu sunt ca Tine: nu ştiu să mor,
nimeni nu m-a învăţat cum să dezertez din schema unui popor
condamnat la sinucidere

trebuie să ştii că uneori nu Te iubesc,
nici mult, nici puţin,
nici deloc,
pur şi simplu Te urăsc, pentru că dragostea este un fel de groapă
comună
din care oamenii se ridică şi se întorc la casele lor
dansând ca la nuntă
după ce gloanţele au fost culese de corbii înfometaţi –
iubirea asta e ca un drog ce înghite lumea
sau o vomită
la Stalingrad sau la Woodstock

Doamne, ca să ajung să Te pot iubi precum în clipa morţii mele
ar trebui să fiu singură cu Tine în condiţia culpabilităţii
perfecte şi să golim împreună toate gropile comune
în care oamenii au fost îndesaţi ca un peşcheş –
hai, Doamne, vino la vorbitor şi dă seamă
pentru fiecare vis de băiat ce şi-a apărat ţara,
pentru ca noi să stăm pe veci în închisoare,
eu şi poporul meu condamnat la sinucidere

V.

în fond, de la aceşti oameni - trimişi să scobească harta lumii
cu baioneta în căutarea patriei –,
nu ne-a rămas nimic scris,
doar o enigmă clară
o gaură în fiecare frunte

la fel ca ei, Socrate,
turnase întrebări fierbinţi
pe gâtlejul unor oameni îngheţaţi,
consolându-i cu înţelepciunea omenească:
am fost nu de argumente
ci de cutezanţă şi neruşinare învins

îi auzi, Doamne, cum înaintează
prin munte ca un cântec de lupi
ce răsună dincolo de viaţă,
acolo, unde întotdeauna este ceva,
atât de nemilos şi de iubitor?

(fragment din volumul Elegiile de la Stalingrad, în curs de apariţie)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara