Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Poezie de Andrei Zanca

Podul

bătrînelor case, un timp
răstignit în pulbere

peste păpuşa de lemn, cuferele
pline
cu hainele primilor paşi, rămîi

pironit de sfială, urmele-furcă ale
turturelelor
în praful gingaş, hieroglife

repetabile în mireasma lină a zăpezii,
cu smerenie
întorcîndu-te înspre
scară, învins
de
irecuperabil


Lebede

de-o parte şi de alta a insulei.
hanul şi castanii de-a lungul malului

în tăcerea ursuză a nopţii, apele
abia bănuite. obscur.

nu auzi curgerea. doar frunzele
căzute
o fac vizibilă, lent alunecînd

de-o parte şi de alta a insulei
în tăcerea cernită a zorilor.


Există un cuvînt

oricît de mult traversat, oricît
de mulţi l-ar rosti, mereu

ca întîia oară
este, însă afară

huiá máşter pădurea în vîntul rece
departe, unul zăcînd într-o odaie
restrîns

de-o lampă, alţii

cei mulţi, risipiţi

pe un mal, durerea unui neam

o sită a iubirii

amarul, ei aşteptînd
la cap de drum, aşteptînd

la capul de geamăt al rostirii, oare
ne va adopta dumnezeu?


Şi-au cosit deja

de trei ori iarba peste martiri, peste
clopotarul alungat, deasupra

un avion plombînd în uruire văzduhul

cînd cu adîncă încredinţare
fie ce-o fi

te desprinzi de punctul zero, singura
vamă
reîntoarcerea nebănuită în reîntoarcere
-
memoria fiind văduva vorbelor,
frumuseţea
mersul divin peste întinderi
-
iată, pe buzele fiecărui muribund
transpare încet
sîrma ghimpată


Nu te pot zări

încă nu te pot zări.

de-a lungul coridoarelor prelungind

o răceala aseptică

halate albe foşnind a bancnotă
în aceste fabrici ale morţii

zac

clienţii pe străzi pacienţii
în mireasma de amurg, şoseaua

în salonul imaculat
-
încă nu te pot zări, şi totuşi
cînd în unele zile te-ndepărtezi

mie îmi trec ani

pagini albe. cărţi frunzărite. nici un şir.
şi nu moartea
mă înspăimîntă, birocraţia ei.


Într-adevărul

nu se poate împărtăşi, nu
viaţa mi-o am în mînă, desigur

moartea - prin gust de migdală
- sosind
printre ramuri în întîmpinarea
alteia, unduind
răsuflarea

dar cine mi-ar dărui crezare, vara
deplină-n foşnet?
-
lent se desprind de pe pervaz
sînii tăi/ mierla
săltînd, în roz
ciugulind
pajiştea

timpul păscut de infarct, trecerea
sub tăcere
ce lespede
-
cine e lumina, cine adevărul, eu -

nefiind din cei ce pun întrebări,
doar
cînd cunosc răspunsul, de mînă
mă trece cazna

în zvîcnetul de casandră al inimii


Atît de aproape

şi totuşi de neatins
cum degetele
cutremurate

pe sticla
rece

dintre doi apropiaţi
în vorbitorul
închisorii
-
orice gest ivit
din sine

mîna întinsă a unui prunc

e sacru

şi mult mai scurtă azi, copilăria


Să fie astfel



încît o rugă să nu găsească înduplecare,

ci doar

să schimbe pe cel ce imploră?



cînd în foşnetul de pe acum cernit

al înserării

mai bate dinspre nord o rază -

şi-o zăreşte numai aproapele printre

ramuri

interogîndu-şi îndelung inima, clipă



preschimbată într-un sclipăt, sosind

dintr-o depărtare nouă necunoscută

-

ostenită frunză, astfel să fie?

-

să fie astfel, încît deodată

să se lase o împăcare de hău, tăcuta



întreţinere cu cel pe care-l bănuim

iubindu-ne?



nici înduplecare, nici eu un altul.

doar regăsire. adînc.



nu se cerşeşte la poarta luminii



ce presimţire ne face însă

să te dăruim atît iubirii

cît şi morţii,

roză?



Cu gură de prunc



cu gură de prunc

printr-o răsuflare

de muribund



lizieră de lizieră

mai urcînd

o treaptă



căutătorul căutînd

fiind unul şi acelaşi



mersul pe luncă, egal mersul pe

apă.



doar în dăruire se limpezeşte

tandreţea.

spadă sub lună

ce sinteză, doamne, ce sinteză

gura de prunc
într-o răsuflare
de muribund

Ce însingurare înscrie

foşnetul pasului printre frunze,
lumea
mînuitoare, beteagă
de nerăgaz

şi cîinii se gudură, iar

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara