Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezie de Angela Marinescu

Nu putem judeca realitatea cu bun simţ
cînd arzi o floare roşie între picioare se apropie
moartea
te sufoci şi vomezi
peste grădini degradate
frica faţă de poezia bătrîneţii,
o reptilă ce-ţi taie răsuflarea,
o surprind că mă epuizează
cu o grosolănie de-o feminitate masculină
bătrîneţea e o cîrpă pe care o foloseşti după
consumarea
unui act homosexual
o cîrpă contorsionată ca o rufă
o cîrpă pe care o arunci pe anusul
subminat de sînge al lesbienelor
blondele fixe cu ochii albaştri
se sărută cu brunetele ameţitoare
direct pe pubisuri tăiate cu lama
din aparatul de ras al bărbaţilor
să nu credeţi că atunci cînd îi sărut mîinile lui alex.
sau mîinile lungi şi subţiri
ale prietenei mele de-o clipă
nu simt decît plăcere
colţul geometric al casei lui Antonioni
patul excesiv de vast ce atrage ca un magnet
al tăcerii sexuale
pe care se practică gestul violent al autodistrugerii
pe o suprafaţă din ce în ce mai mare
gestul smulgerii mîinii ce excită creierul
şi apoi scrie
o singurătate umilă
şi definitivă
în întunericul nopţii

Amintire de medicinistă
la autopsiile la care am participat
vulnerabilă la frig
cu ferestrele larg deschise în orice anotimp
de-a lungul anilor
ca studentă la medicină
cu formolul răscolit de mîinile
noastre inepte
şi precise
ca orice instrument tehnic
aplicate direct pe mort
nici un cadavru nu a fost
mai aproape de perfecţiune
de revolta lividă şi cenuşie
şi de obscenitatea ultimă
aceea care te mai ţine în viaţă
la sfîrşitul vieţii
ca poezia

Coincidenţe
nu am vrut să impun nimănui nimic,
mai ales să sufere pentru poezie, să vomite, să se
distrugă,
să fure, să se călugărească, să devină travestit şi
homosexual sau
să ucidă,
tinerii ar trebui să ştie aceste lucruri ce chiar şi mie
mi se par a fi, acum, complet indiferente, îndepărtate, înstrăinate.
e drept că, personal, m-au marcat destule
întîmplări dar asta a ţinut, strict, de creierul meu; pentru că
peste toate întîmplările a tronat posibilitatea mea de
a încasa
şi nu de a primi.
este dreptul meu de a face caz, pe de altă parte, de
un asemenea
dar de la Dumnezeu,
să nu ţi se întîmple, de fapt, nimic,
să nu simţi nimic şi, totuşi, să te legi la cap cu nişte cuvinte
ce se apropie tiptil de tine ca şobolanii întunecaţi
şi să le diseci pînă la epuizare.
şi, nu ştiu cum naiba dar fiecare cuvînt ce m-a trăsnit în faţă
s-a convertit, din toate punctele de vedere, într-o
întîmplare semnificativă
nici să fi vrut în ruptul capului şi nu s-ar fi petrecut
atît de rapid, de constant şi de mortal.
de aceea, zic, nu vă luaţi după mine şi, mai ales, nu mă judecaţi.
strămoşii mei au fost preoţi şi hoţi de cai
iar eu sunt o hoaţă bătrînă
şi unsă cu toate unsorile

Rezistenţe arse
la noi,
scriitorii au devenit rezistenţi la scris.
ei au devenit profesioniştii rezistenţei la scris.
scrisul nu mai are nici o putere asupra lor
şi, astfel, au devenit epave înfricoşătoare, anarhişti,
amorali, atei, histrioni, libidinoşi, violenţi şi obsedaţi sexual.
în loc să îi apere, scrisul îi apasă
ca o banchiză de gheaţă,
o balenă obosită şi bolnavă.
ca să terminăm odată cu această stare de lucruri
ar trebui inventate metode de stîrpire a scriitorilor,
rapide, primitive şi eficiente,
eventual, un ultraaparat kafkian,
ce să le distrugă degetele de la mîini,
mîinile sau chiar muşcătura rece a scrisului,
uterul invocat cu furie şi
penisul invocat cu delicateţe
să vadă şi ei ce înseamnă
să facă gărzi de noapte
inutile şi reci
pe culoarul fără sfîrşit.

Flamenco
printre picături mă aleg şi eu cu ceva, nu spun că ar fi mult,
nici puţin.
dar rudele de sînge sunt handicapate. de la ele am moştenit
instinctul, sigur, al revoltei,
deşi m-am răzvrătit împotriva lui din punct de vedere raţional.
ceea ce scriu acum este dedicat rudelor mele de sînge.
în special mama m-a împins de la spate să nu accept decît
scrisul dus pînă la capăt; adică ori să scriu, ori să nu scriu.
cînd ajungeam la mal, se surpa malul.
mama zicea un farg-you cu spume la gură şi mă smulgea dintre
trestiile bătute de vînt.
cînd ajungeam la celălalt mal, se surpa malul,
mama zicea un farg-you cu sîngele ţîşnindu-i din nas şi din gură
şi mă tîra înspre trestiile bătute de vînt.
probabil, vroia să mai sug lapte din ăla gros, de-al ei, de la sînul
stîng. ştia că nu sunt bună de nimic decît să-i sug ei laptele
asta înseamnă să fii handicapat; să nu fii bun de nimic, să fii un parazit,
o putoare, o lepră.
de fapt, dacă mă gîndesc mai bine, punîndu-l şi pe tatăl meu în joc,
orgolios şi leneş, arunc la naiba hărnicia suprarealismului,
a onirismului şi altor isme, ce au, ca unic simptom,
faptul că au urmat dadaismului
şi au încercat, sărmanele isme-ne, cu parfum decadent de hipo-spermă,
să recupereze ceea ce el, dintîiul, Divinul,
a negat cu bună ştiinţă.
a negat şi apoi a murit.

la fel şi poezia, este un fel de politică formală a puterii
de a o rupe cu poezia.
poate vine un matematician.
poate orizontul îndepărtat şi solitar.
poate o pasăre stabilă, pe cerul rece ca gheaţa,
cu aripile întinse.


Dar eu am o relaţie acutî cu anumite mirosuri
dar eu am o relaţie acută cu anumite mirosuri
să-i spun de-a dreptul, cu parfumurile mortuare,
acelea amare şi grele, pe care japonezii le-au adus la cel
mai înalt grad al rafinamentului ce nici nu mai este mortuar
este pur şi simplu excitant
ca un sex minuscul plin de flori, poate Kenzo s-a născut
dintr-un astfel de mormînt ca un sex acoperit cu flori
grele
şi înguste şi a vomat, cînd era copil, pentru şi printre aceste flori
acolo s-a masturbat prima oară şi sperma i-a mirosit
a flori proaspete şi grele şi sudoarea lui de copil
i-a mirosit a pămînt reavăn ce acoperă morţii
şi din gura lui roşie de copil a crescut un lujer verde
de mac roşu, din care opiul a ţîşnit cu putere
şi m-a îmbrăţişat pe mine ce eram pe aproape şi m-a otrăvit
pentru totdeauna şi am devenit o toxicomană autentică
ce nu mai poate respira decât astfel de parfumuri grele
din care opiul şi-a extras puterea de a nimici pe oricine

asemenea mirosuri ce ţîşnesc din flori de mac ce abia se susţin
pe tulpini atît de fragile mă ţin, încă, în viaţă
e drept, împotriva voinţei mele

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara