Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Poezii:
Poezii de Ion Gheorghe


Ruşinea morţii

Pe dreapta feţei mele mi-a crescut o iască, Parcă aş fi un bătrân şi vajnic nuc. Dracul de înger să mă umilească Pe unde voi fi văzut să nu apuc, Nici vorbă, nici chip de fiinţare De mi-aş propovădui Religia Viitoare.

M-a înfierat c-o tumoră benefică,

Distrugere blândă,

Adică un cancer de bine

în care moartea să se ascundă

Cu propria-i biserică,

în sila de mine şi de sine,

Tot timpul şi peste tot la pândă...

în tot cazul, Nuştiucine

Mi-a tras un pumn în obraz,

Mi-a trântit un stigmat

De care să nu se facă mult caz

întrucât aş fi sluţit şi opresat

Scutindu-mă de orice altă suferinţă

Cât poartă şi petrece zeul meu ca proprie fiinţă.

M-am dus la cel Spital Elias

Unde altădată intrau fără ieşire

Activiştii Partidului ciungi de pas,

Adică pierzându-şi cadenţa, până la Marea Oprire.

M-au trecut printr-o machină

Cu lumini, cu muzici de laser,

M-au acoperit c-o lungă strachină

De argint căutându-mă de toate bubele lui Lazăr.

în creştet mi-au trântit un clop,

Mi-au tras pe faţă mare mască,

în toate celulele mi s-a uitat câte-un ciclop

Să mă cunoască, recunoască

Fărâmă cu fărâmă, strop cu strop,

Cu scop şi mai mult fără scop.

După ce-au înţeles că sunt bărbat, băiat

Necum fată-nefată, cu sexul mizer,

S-au hotărât: să fiu tăiat

Cu bisturiile şi foarfecele de frizer,

Să mă cureţe, fie de tot

Fie numai de-acea netrebnică adăugare

Care mă demască de ilot

Trimis cu misiune în Dacia de peste hotare

Să mă dau sclav la Pitagora,

Acoperind palavra şi parabola

Cu Salmoxis cel robit de Grec,

Deşi mă născusem înaintea Marelui înec...

M-a luat o femeie cu cracii ca de lapte

Clipocind printre poalele halatului de pânză scoarţă

Scrobit să nu se boţească la noapte

Cât o să mă ia la giugiuleală şi harţă...

Tot căutând Aia prin dulapul

De unelte medicale

A-nceput să mă doară capul

Dintr-acea ridicare de poale.

Toate bune şi fără fasoane,

Numai că pereţii şi uşile

Erau pavazaţi, ca paraclisurile, cu icoane:

Femeia Ceea cu Puradelul la sân şi de-a buşile,

Prin toate luminoasele saloane,

înfipte-n creierul meu ca ploşniţele şi căpuşile;

în gări, în şcoli, la poliţii, la ministere

Portretele Ăleia între Lumini şi Sfere,

Să cred că Marea Mamă Cibela

Mă saltă la piept alăptându-mă drept Pruncul Acela.

Doamnă, am zis eu, Nu-mi călcaţi de-acum pe zeu -în Lăcaşul Cel Din Carele Sunt Cântă însuşi Orpheu

Cu toate cele şapte vieţi preschimbate-n cuvânt, Adică în ceea ce „mai de la-nceput a fost", Nu mă creştinaţi pe mine fără rost!

Astfel am fugit din patul de spital Insultat de crezul lor desuet -

în obraz îmi creşte un ciudat animal

Care mă înghite încet, încet,

Din mine însumi trăgându-mă afară,

Aşa, într-o doară,

Fără durere, fără bucurie şi bine,

Să aflu că moartea care, de regulă-i, o mare ruşine

S-a prefăcut în neruşinare.

Dar în obrazul meu creşte sânul mare

Al Iubitei Mame Cibela

Către care m-am născut, trăiesc şi mă-ndrept

De pe când nu-i fusesem samavolnic şi nedrept

Smuls de la divinu-i piept

Să mă înlocuiască Petru şi Pavel cu Puradelul Acela.

13.X.2009

Ca o farsă, istoria

Aşa a fost şi-atunci:

în Agora, Păstorii daci

Mergeau cu mieii din cetăţile de stânci

Purtaţi la piept de mândrii baci,

Bărbaţii Cavaleri Kabiri,

Care susţineau acolo convorbiri,

Prelegeri în parabole, pilde şi fabule

Ciugulindu-şi codrul de pâine cu fagure;

Grecii cumpărau în draci

Carnea fragedă, nevinovată,

Cu mireasmă de iarbă, de izvor,

Până-ntr-o zi, Odată ca Niciodată,

Când Păstorii Armâni nu mai avură spor.

Un străin, cu numele Simon Petru, le vorbise lor

Despre Zeul Necunoscut şi Mântuitor

Asemuindu-l, dându-i numele Mielul:

[Oina al nostru Fiul de Mioară,

Imaculat ca neaua, ca ghiocelul

Ridicându-se între iarnă şi primăvară.]

Astfel căzu comerţul cu turme,

Izvorul belşugului ce nu părea să se mai curme,

A secat şi-au sărăcit Armânii

Zăcând cu buzele arse, pe gunoiul stânii.

Până când, un grec din Gnosa lui Pitagora Şi-un Vlah din Erezia lui Plato,
Cercetând învăţătura nouă prin Agora

Au luat-o-n braţe, au sărutat-o şi-au preschimbat-o.

La Agapele Mielului pe Cruce

Se tăiau berbecuţi înfipţi în frigări,

La Cinele Adunaţilor Hekatei de pe răscruce

Veneau, se ghiftuiau toţi flămânzii

Aflând limanul Supremei Purificări

Până la Săptămâna Nouă Cu-A Brânzii,

în tot felul de Biserici şi Adunări

Ale Agneţului Fiul Blândei Miori.

Iarăşi De-Odată Ca Niciodată

înflori comerţul cu miei, berbecuţi, batali,

Cât livezile de măslini, migdali, portocali,

N-aduceau nici jumătate din binecuvântată

Blaga de la o singură turmă,

Păstorul cu Mielul pe umere

Nu mai avea timp nici că ştia să mai numere:

Drahmele, Dinarii, Cosonii, Sexterţii

De la Moscopole până-n Valea Heerţii.

Grecii se creştinară fără să dea seamă în ciuda marilor ziditori de doctrine Care pălăvrăgiseră-n Agora odată cu laptele de mamă, Fiind absorbiţi de volbura gnoselor protocreştineD

Schimbarea credinţei nu se mai consideră mare ruşine,

Simbolul Istoriei a rămas Roata întoarsă,

Peste noapte tragodia devine farsă.

De două mii de ani dospeşte-acest gunoi

La temeliile Creştinătăţii

în care ne-am născut şi-o să pierim cu toţii:

Şi neamurile vechi şi seminţiile mai noi.

Ridică-te, Mândra mea Păgânătate,

Să-mi fac loc şi eu într-o cetate

în Munţii Traciei la bravele Cete

Unde stăpânea Tata Mare-al meu, Regele Dromichete!

11.X.2009

Către sinele meu

Prin toate primejdiile m-ai trimis şi purtat: De la Roşu împărat la Verde împărat, La răscruci iscodit de Sfinxul cel firoscos, Din toate Şaradele sale m-ai scos Până la Patria părinţilor astrali Purtat în pliscul Ghionoaiei ca nucile de migdali, în lâna oilor dus ca seminţele de scaieţi, Unică semănătură pe ogoarele mai multor vieţi, în guşa mierlei, cu sâmburii în strugurii de iederă şi

urmuz,

Din alungare-n alungare, din refuz în refuz, Mestecat şi dat mereu afară Cu ţară şi fără de ţară

Până la Patria lui Odată Ca Niciodată de Prima Oară -Eu sunt fiul Timpurilor de-acum şi cele de odinioară.

Cu fraţii mei, Mielul, Iedul şi Lupul,

Lepădându-ne şi schimbându-ne între noi graiul,

trupul

Măsură a Celor Nouă Cavaleri ai Legii: Trei Fraţi Pătaţi şi Nepătaţi,

De Leda alăptaţi, pe pulpele-i calde în leagăn daţi -
Nici fii, nici bărbaţi.

Unde caii ne-am legat, la Gemănarii Smochini Unde ne-am priponit mânjii Cu ochii plini de lumini,

Din Luceafărul de Seară pân-la luceafărul din Zori, Din tufele de afin şi dafin de câte nouă ori, Pe la Răscrucile Hekatei spulberându-ne noianul de

flori.

Din Valea Plângerii până la cele Şapte Vâlcele Am purtat cuşmele de câte trei pielcele: Una de miel

Să nu mă vadă nimenea în vre-un fel, A doua, de ied

Să nu cunoască nimeni în cine cred, mă încred, Şi-a treia, căciulă de piele de lup Să nu afle nimeni felul meu de-a fi la minte, la suflet,

la trup.

Trei într-Unul Bărbat înălţat Frate peste Fraţi Măsura şi numele veacului său între Secularii

Magistraţi.

La fagurul laudei Tale nici m-am pregustat, Tot frate şi nefrate numele meu ţi-au blestemat, Umbra Ta mi-au călcat, din pâinea cetăţii Tale mi-au

rupt

Şi tot timpul Te-au aşezat cu mine dedesubt în hulă de Sinele Tău eponim Cu uitarea numelui Tău vieţuim.

Ai pus temeiul Pomului Vieţii Cu mine purtând solia Crengii de Smochin, Ai spart negurile şi-ai topit nămeţii Poporul Tău oprindu-l de la dezmăţul cu vin, Lauda Arborilor Cunoaşterii - Dafin şi Afin -Din cornul de berbec revărsând izvorul graiului

cristalin

Al belşugului de lapte, de lumină şi grâne Glorie bazileică dând Bacilor de la stâne.

Lăudat Capul Mielului, Capul Iedului lăudat Celui ce numele său timpul nostru l-a dat Salmoxis al Gnoselor sub crengi de smochin, Una de stejar şi alta de fag La care de trei ori să mă-nchin, De trei ori stând cu genunchiul drept sprijinit în

Meleag,

De trei ori bat cu talpa în prag

Către Unul din Trei judecători anonimi.

în Trei Pomi urcând treptele Marei înălţimi

De trei scări coborând în Fântâna Marilor Profunzimi

La străbunul călătorind către străbuna răpită de zmei

Euridike Fără de Vârstă şi fără capăt tinereţile ei...

...Merge să cunoască Moştenirea Legii

Caută Lada de Zestre cu Tăbliţele Vasileei, Doctrina

bacilor şi-a toţi regii...

Din Dava Ultima Thule, din Pădurea Vacii Sălbatice, Pe malul apelor învolburate la gheaţa Mării Baltice, Până pe stâncile Mării Sărate, insulele omenirii

sarmatice,

Până la Mikene, Troia şi Frigia

Prin Exilele Veacurilor ţi-ai pus pe toate

Piscurile-Cogaione efigia. De la Râpii Cei Pioşi până la neamul Carpilor îţi flutură steagul hlamidei pese moşi, strămoşi.

La mesele Cinelor Tale ne ştergem buzele de sfânta

grăsime a crapilor Cei pescuiţi de Apostolii Tăi nepofticoşi Braţul drept ridicându-se la subsoară dezvelit de

pânza blândei cămăşi.

Când vine Curierul de finele anului

Creşte frunza, cade frunza,

De la Vânju Mare la Vincea-Vînja

Până la Sita Arăpuşilor, Cernerea Repausării,

Până la Insula Corfu şi toate Cicladele

Semănând rodul pământului şi gustându-ne roadele,

Pe cărarea oilor, pe drumul sării, pe unde cerul

rătăceşte cocorii

Pe sub vâltoarea lucorii...

Fătul Atoate repausele şi odihnele trecătoare

în Mantia cu Luna-n spate şi-n faţă mereu Soarele.
Numele Tale pe piscuri, de la Muntele Moma

Le duc Blândele Columbe semănându-Te din pliscuri -

Sămânţa Gineceului ca o puierniţă năpădi Troia,

Atena şi Roma, cele cărunte.

Cutumele Marilor încercări: „Adu-mi aia, adu-mi

ailaltă,

De unde, de neunde, Buzdzganul din baltă!" Datinele Marilor Trimiteri: „Du-te şi adă Din pământ din iarbă verde" -Poruncă năroadă -

„înnoadă, Desnoadă Şarpele ce se muşcă pe sine de

coadă!"

Din toate ieşi cu bine şi faci dovadă, La Templul Mamei, la Izvorul de Lapte şi la Izvorul

de Miere

Mi-ai aşezat pocalul sub sânul unde pruncul se cere.

Mi-ai dat ramura Mărului de Aur, Paharul cu sângele durerii de taur Şi cununa de laur,

Coroniţa de frunze de mirt, să mă gătească

Zâna de Marea Zburdă şi Râzgâierea cea Muierească

în care pe om vine femeia să-l meşteşugească...

Mirele Mamei Pământului, mă iartă, iartă,

Dă-mi Floarea Făinii, Mama Pitei,

Colacul de Sâmbră

La masa celora ce-mi caută ceartă

Şi mă caută cu laudă strâmbă,

Pune-mă la Galele Fericirii

Cu Miresele Salmoxine Sofine care-şi aşteaptă Mirii, Şi-om rupe pâinea Bucuriei la Masa cu Soarele între toţi Domnii cu Numele Tapae -Locurile de unde-am plecat între toate popoarele Şi-am primit nume de munţi şi ape, Du-mă pre mine la Mama Pâinilor şi-a Colacilor de

Simbrie

Să mă îndrepte Nemesis, cea încinsă cu nouă brâie, Cum întind Urzitoarele şi Ţesătoarele lungile trâmbe Aşa să mă lungească, destrâmbe Ca pânza cărărilor vieţii ce omul va să le umble Nerătăcit, cu neştirbită ţinere de minte A formelor sale în Metamorfosis ce-au ispăşit înainte.

Arată-mi câte zile fac De-Aici şi Pân-Acolo Şi câte pâini mai am în straiţă până la Banchetul lui

Apollo,

Când s-o termina dumicatul din urmă

S-ajung la Păstorul Fără De Turmă,

Când voi pune pe limbă ultima fărâmitură cu ţipăt

Ajunge-voi să mă duc şi să mă-ntorc din Egipet

De unde am adus Marele Sipet

Cu toate Răboajele Tărâmurilor Atlantide

Peste care Oceanul tălăuzind se deschide

Până la Templele Timpului zălogit în cele trei

piramide.

Zice-voi: sfârşit-am pâinea, un veac am încheiat Pe Tărâmurile celui dintâi văleat -De-un ciorchine de strugure mustind rămas-am beat -Am ajuns Marele Fecior Făt-Frumos din Focida Care, ca fluturele, părăsindu-şi crisalida, Care, ca fluturele, ispăşindu-şi omida: Eu sunt Furga Murga Samurcaş Cu Feciorul Ţugulea Mătuşii din Amorgos alb cât un

caş.

Să facem focul de amurg La care mulgem sutina de oi, La care merele să dea în pârg

Sub paza binecuvântării cu Marele Zeu - Teoi Cabiroi -Luându-şi, dându-şi mereu alt nume şi trup, Stegar al flamurei cu cap de lup, Cu Irotisa Seculara Samolxiana cea cu izvoarele

pieptului

îndestulând firea şi nefirea întru învierea înţeleptului Stăpânind astfel timpul ce ne macină încetul cu

încetul -

Cu temei aşează meritele şi gloria lui Ion Gheorghe, poetul.

15.X.2009