Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Poezii:
Poezie de Daniela Popa


Născută pe 1 februarie 1984, la Sibiu.

Absolventă a Facultăţii de Litere din Sibiu, în prezent masterandă (Modernism, postmodernism).

În 2007 am câştigat Premiul Editurii Axa, al Revistei "Euphorion" şi al Revistei "Convorbiri literare" la Concursul Naţional de poezie "Porni Luceafărul..." de la Botoşani, pentru scriitor debutant în manuscris. În 2008 am debutat cu volumul de poezie Paper Clips, Editura Axa, Botoşani care a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul Naţional "Iustin Panţa" şi a fost nominalizat la Premiul "Mihai Eminescu" Opera Prima.

A publicat poezie în revistele: România literară, Euphorion, Convorbiri literare, Transilvania, Ramuri, Familia, Apostrof, Contemporanul, Poesis...

A luat premii la Colocvii Naţionale Universitare şi participă la Sesiuni, Simpozioane cu eseu, lucrări ştiinţifice...


pivot


din tot ce presimţim că ne-nconjoară


în palma-ntinsă am fi gata gata să lăsăm drept gaj


mai întâi plămânul stâng şi-apoi apare


un ochi galben în noapte adevăratul nostru oraş aici


numai şobolani rozalii noi numai noi colcăitori şi proaspeţi


îi croşetăm de zor din mustăţile viitoare o pleoapă - dedesubt


să ne mai închipuim aproape de zborul din vis când nici


nu trebuie să te chinui peste câmp sau mall-uri maluri cimitir


dar niciodată ca omizile (o să fii gri


o să miroşi a boală) când ştim


drumurile care duc se fac pulbere le tragem pe-o nară


şi-mprejurul mesei umbra pisicii-ncepe unduios să ruleze


un diafilm al celor patru mâini transpirate electrice în jocul


cu cărţi de piele


îşi modelează amprentele după conturul celuilalt


intensitatea simţurilor după temperatura sângelui





prin zidul din spate a scos capul cel căruia i l-am tăiat amândoi


(să nu îndrăzneşti să te eschivezi - amândoi!)


apoi cea căreia i l-am îndesat cu de-a sila:


ecouri încălecate grimase răsfrânte una din cealaltă


mototolindu-se reciproc şi luând locul trăirii din care scăpaseră


fiinţa potrivnică sieşi mormăie groaznic (eu una nu mă pierd


cu firea) răstoarnă ezitări o scrumieră (nici tu nu te prea sinchiseşti)


aşteptăm să ajungă la un echilibru - cu tine în pumnul stâng


şi cu mine în cel drept





drept în inimă pumnii ei se potrivesc aşa cum ar scrie


în instrucţiunile de asamblare


în spaţiul până acum numai croncănituri


unde aruncam c-o uşurinţă mincinoasă


ceea ce nici măcar nu-ncepuse


de-acolo iese de după perdea mezina ursitoare toată-mpăienjenită


cu nelipsitul cadou din ghinioane dezamorsate şi mai nimic





pe drumul care-aduce


ne trezim într-un berlin la pământ sub degetele noastre-amestecate


în afacerile micilor fusuri


dă colţul ierbii (ea e iarba şi descoperă cel de-al cincilea anotimp)


pe masă nu lăsăm decât bănuţul


cu pajura căzută în cenuşă - soarele pentru lumea nouă


suntem balanţa oarbă pe care se desăvârşesc dimineţile în noapte


şi alte câteva rozătoare ce-aşteaptă încă fericite


să devină fluturi





noi şi fillip (II)


la fiecare pas în afara cercului de foc


un viscol de tălpi ca boabele strujite (cine-ar fi zis


că distanţa o să ne macine pâinea cea de toate zilele)


obrajii brăzdaţi (doar pe trecerea asta de pietoni


mai pot ajunge în Kansas) jumătate de aureolă


spectrul căderii ce ţi-a scăpat din pumn pene


în penele tale pentru prima dată mireasă - înainte chiar


să mă-mpăunez iată


şi-un piedestal cu trapă înspre marele canal colector


doar pentru mine bliţuri maimuţăreli


pe podul minciunilor iau şoaptele de la ureche


gândurile de pe buze şi le manevrez ca pe plastilină:


figurine cuminţi în buchet şi mitul nu se prăbuşeşte


turiştii îmi îndeasă bănuţi pe gură


dar tonomatul a uitat toate muzicile





dac-aş avea curajul aş înnebuni


tu ai locui adică în vidul dintre geamuri ca-n oase


de porumbel şi fillip ar deveni crima noastră perfectă


prea multe bătăi de cap însă


şi pun pariu că dacă-mi rostogolesc limba printr-o tăcere


tot mai cu boltă nu sună a clopot -


doar biserica asta eretică şi filmul mut pe pereţi cu


neputinţa obsesia - stan şi bran la mine sub ţeastă


dezastrul ţâşneşte prin toţi porii ca frişca


prima înghiţitură nu ţi se pare greţoasă





apoi dintr-o dată te-ntorci pe dos


fillip nu mai e trecutul care va veni să-ţi salveze onoarea


(închipuirile?) ci o lume dispărută în ea însăşi


cum se stinge lumina şi rămâi cu spirala de la becuri


în jurul gâtului regină elisabeta regatul tău pe geamuri


dimineaţa - ecorşeul aceluiaşi coşmar ţesând pânza


freatică a incoerenţelor ce-ţi strepezesc dinţii


a simultaneităţii căderilor după ce-arunci buchetul


strângi repede pleoapele


iubirea şi orbii se-mbracă-n furouri n-au nicio şansă afară





când îmi stai în stomac şi mă priveşti în ochi


un montagne russe îţi ridică adrenalina


piaţa mare urlă ca un radar


pe traiectorii frenetice amprenta beethoveniană -


(până la urmă tot o să iasă ceva) - fruntea mea pe uşa bisericii


pe grilajul fântânii lampadare vitrine - ce simfonie!...





implant


pe peron dintr-o dată capul mi-e de scrum


trenul ţi-a smuls chipul ca pe măseaua singura sănătoasă


cu care mărunţeam dimineţi mucegăite ierni


pietroase


nu mai pot să diger sufletul mi-l torn în pătrăţele


şi-l dau la congelator pentru un timp doar al tău


sunt nebunul în partida celor albe am ceva duşmănos


care-i taie pieziş asemenea unui gând intruziv -


opreşte caravana la marginile oraşului dezleagă caii


îşi afundă palmele în noroi steaua lui printre buruieni


piranda şi ţâncii măslinii se revarsă cu mândrie pe-acel


walk of fame parcelat


luna face pui în salbe culorile ţipă una la alta pe fuste într-o


limbă ca mâncărurile grele


şi nu mai pleacă


apare-apoi de nicăieri un palat cu turle kitsch


o măsea de aur...





ars amandi (I)


(cei care merg pe aer)





nici cei mai frumoşi din oraşul acesta nici...


încă un pas şi încă pe mijlocul autostrăzii


precum acrobatul pe sârmă


în afara tuturor certitudinilor linia continuă


de mort


cu inima conectată la ecranul cu licurici


euforici doar de cealaltă parte a închipuirii tale


despre ziua perfectă şi-ncurcătura de tuburi -


eviscerată tensiunea se-nfrupta - prin tuburi


ultima suflare a căţelei a bunicului cărbune ser


unghii tăiate rafale de mătură bancuri răsuflate


din pantomima asta burzuluită care ne plimbă


sentimentul orăcăitor de la stânga la dreapta-n cărucior


şi-i dă bariu cu biberonul la ore fixe


păşim într-o lumină etilică


feţele ni se lichefiază încet curg pe umeri pe piept


pe scrisori - lumânările -


flacăra-nghite vânătăi asortimente în cerneală


şi-un rânjet rânced până i se-apleacă


sub cearşafuri fumul ne desface umbra de noapte


ca pe indigou cum scrijeleşti cum mâzgăleşti mi se ia


pe piele sau înăuntru


în aerul expirat - scene de final


şi angoasa şi difuzele ameţeli mai salvează câte ceva


obrajii mi-ar sta mai bine pe-o nebunariţă decât


în oglinda care ţi-a băut din palmă -


de aici se pleacă numai în pijama fără buletin


privirile ca mercurul intră-n sânge ţipătul roşu


de nou născut lăţindu-se la răsărit


şi cotul tău stâng suferind de ieri


când ai sprijinit toate zidurile să nu se prăbuşească


oraşul


cu mine la braţ:


"dă-o-ncolo - ciupercă otrăvitoare" claci cu toată


talpa -


uite-aşa mi se mărunţesc dimineţile n





tęte-ŕ-tęte


distanţa e o realitate precisă


de câtva timp se măsoară în sentimente difuze


le pastrez astfel să nu mă împingă la suprafaţă


mai desfigurată decât mă presimt


şi dacă perfecţiunea nu poate avea copii cum se spune


inima mea îţi poartă chipul


dorian


întinerind la fiecare treaptă


ţi-ar plăcea să locuieşti într-un turn


gravitez pe orbita refulărilor cotidiene cuci grăbiţi


trec prin mine ca printre picioarele arcului de triumf


şuvoiul zilelor nopţilor zilelor - monologuri


şi celălalt obraz - un caier de crispări


timidă şi taciturnă


cu spatele la oglinzi mă deschid ca un dulap


sub privirile cocoşate ale bătrânei molii


n-am idealuri care să mă poarte


dincolo de trupul excita(n)t al lucidităţii


sunt opacă precum geamurile unui club rău famat


sufletul mi se bâţâie în lumina roşie a desuurilor


iar dacă ne-am trimite demonii la un suc şi-un vin


în colţul ispăşirii


lumea poate ar deveni mai bună pentru o noapte


pisicile albe-ar aluneca atunci


pe bordura scării în spirală ca fulgii


din poveştile copilăriei în poala morţii


şi s-ar topi torcând molcom


sub mâinile ei prelungi până în umbra nostalgiilor


care încă ne mai veghează la masa rotundă


din centrul vechi al oraşului


cufundaţi în briza densă a celuilalt


ca-ntr-un graal





pentru câte vieţi?





o musculiţă de oţet


abia născută şi deja bătrână în cerul filigranat al memoriei tale


ca-n hainele cele noi ale împăratului şi cum


a-nceput deja să ningă: atât de intrată în rol cu certitudinea


ambiţioasă că armata de fulgi doar pentru eroina din ea


se dezlănţuie


dintr-o eminenţă cenuşie


să o lase şi mai frumoasă şi mai nepreţuită singură


căci doar gândindu-mă mi se atrofiază aripile


şi distanţele atunci nu mai contează decât în intensitate





am învăţat să nu presimt că rivalizez


cu o bătaie din palme o privire furtivă un sărut pe obraz


un capriciu din care se deşiră schimonosit de tandreţe pulsul


înfăşurat la gât pentru iarna ca-ntotdeauna - fiecare fulg


cu oglinda în piept...mă prind firimituri în hora de camee - (asemenea


albume nu se răsfoiesc decât la sfârşitul unei zile


săpate direct în piatră de unde s-ar vedea încă de cum încalecă


primul tătar linia orizontului şi


dintr-o încâlcită absenţă a tuturor obiectelor ascuţite a frânghiilor


unghiilor reproşurilor împinge deşertul către tine precum plugurile


zăpada) - or să le poarte fetiţe impozante


în jocul de-a lumile dispărute apoi fantoma din rol


pe furiş va veni să le strângă mai tare bluziţa căci era pe când


se călătorea cu pielea fedeleş în jurul sentimentelor


ca ceştile de porţelan


o eleganţă ameninţătoare le coboară abrupt disonant în poală


din ceaiul cu lapte reflexia profilului îmblânzeşte toropită


otrăvuri pursânge





şi nepresimţind degust voluptuos propria flacără


în tot mai puţinul acela rămân la fel de mult şi încă


mi se aprind creierii prea uşor pe catranul un pic acrişor


al respiraţiei tale


dar cu aripioarele mele eterice ajung până la vârf prin bolgiile


obsesiei cât umbra spatelui tău la amiază


ale visurilor care scârţâie


uşi închise sub talpi în zăpadă


şi-n secunda când îmi expiră menirea intru în paradis imensă -


alice în ţara minunilor


apoi mă potrivesc şi lucrurile încep să priceapă


ce s-ar putea face din mine şi pe măsura numelui tău


şi tu acolo pretutindeni unde cad sau mă las cuprinsă de pasiunea


pentru insectare cu boldul între degete


îmi trag sufletul în chiar epicentrul uitării tale despre tot


ce m-ar atrage să-mi schimb reîncarnările


da poate-n viaţa viitoare poate m-aş îndrăgosti de dragostea ta


şi ea m-ar iubi şi eu neuitând aş iubi-o mai mult şi pentru tine -


o musculiţă de oţet





scrisoare în octombrie (ii)





iubire lumea se schimbă brusc


îşi schimbă culoarea lumina străzii îmi ciuguleşte


din ochi ce-am mai rămas


după un an şi sute de ciorne cu marginile ferfeniţă


până la cadra pe care-o voiam ideală pentru tine


acum dintr-o dată în cărbune


iubire îmi ard obrajii simt că-s invizibilă


implozia mă trimite într-un recycle bin pentru


stane de piatră când


fiecare gest al mâinii tale se-nnoadă pe-un altul - fragil


şi durabil deopotrivă


de balerină sau pictoriţă - tot ce mi-aş fi dorit să pot deveni


şi n-am avut talent


din cele două fiinţa născut-atunci mă priveşte


roşu


un laser drept în piept


înghit hapul - inelul tău mă sugrumă


afară - început călduţ de noapte fără sfârşit


aceasta e pajiştea mea de sute de ori pe zi o străbat în gând


dezlegată de sforile imaginii tale nescufundate încă


în umbra proaspătă ce s-a ivit alături parcă din vechi ezitări


şi rugăciuni potrivite -


neapărat într-o zi cu soare...


marioneta rămâne un pumn de câlţi


morţii nu sunt decât nişte păpuşi: sufletul şi voinţa lor


în noi se luptă cu cearcănele cât ştreangul


nu privi înapoi înspre mine


aripile ţi le-ai răsădit în umerii ei aproape transparenţi


sub plete castanii de basm - cortina


se lasă ca giulgiul peste scenarii închipuiri


o! dragoste o! singurătate


nimeni în afară de mine nu intră în umezeala înaltă


până la brâu zbătându-se să mai simtă ceva - inima


căzând grea în pântece avortată-apoi sângerează


şi se deschide precum guriţele pisicilor încă orbi


dâra fosforescentă din urmă


poate-ţi va arăta vreodată drumul spre casă


trebuia să mă salvezi te-ai salvat pe tine în schimb


eşti fericit





scrisoare în vid (ii)





nu ştiu să flirtez la naiba


mă jucam cu păpuşile şi erau fericite


unde să fi dispărut acel spirit ludic cu mâinile lui virile


trăgând pe sfoară absenţe altfel de neclintit


ca iubirea pentru cea căreia


aş putea să-i potrivesc infailibil dezlegările


după chipul şi asemănarea ficţiunilor tale


gonflabile


şi-apoi să mă supăr şi să o arunc lângă celelalte jucării


privind-o cu ciudă cum se înţeapă în fus


şi redevine ea înseşi încă şi mai desăvârşită


sau mici plăceri plimbările deşirate din gesturi domoale


prăbuşite între cuvinte


prin piaţete zgâriate de umbra turlelor


şi gheruţele orei târzii


unde pisici albe îşi ispăşesc tainul de şoareci...





să se fi pierdut odată cu păpuşa minionă cu păr nisipiu


în spitalul copilăriei


imprimându-şi obrazul pe mânuţe bolnave


şi-apoi pe chipuri tot mai îndesate - se rostogolesc


în oglindă


ca bulgării peste vrafuri de renunţări şi


mâzgălituri în jurnale de naufragiu


bulevarde ale duminicilor goale cochiliile urâtului


ezitărilor mediocrităţii


oraşul le împachetează capetele în hârtia colorată a zilei


căzute în propia utopie precum


bomboanele de pe băţ


noaptea le linge o vreme amărăciunea roşie sau albastră


doar ca să le scoată limba


pictată din suflet dimineaţa următoare





pentru cea care mă locuieşte ca pe-o mânuşă - o peşteră


ziduri şi focul din mijloc să-mi arunce trupul mlădiindu-se


tot mai palpabil asemeni ideilor mature


în ochii tăi fanta istoriei albastră intensă


îmi prinde tresărirea-n dinţi şi pleacă la vizuină


să o savureze în linişte


cea de-a treia generaţie a timidităţii





da mai şi mânânci faţă în faţă mâncăm din tăcere


cu furculiţa şi cuţitul


bucătăria se vede trist de pe scaunul miresei


un turn babel de vase murdare fericirea ne visează


într-o limbă moartă la masa cantinei studenţeşti


cuvintele se-ntind între noi năpădite de-un somn


tiranic


inimile noastre: doi maci de fier şi-un fluture


intrat în sevraj


nu ştiu să flirtez la naiba


şi azi şi mâine şi încă privirile mele ţi se rostogolesc


printre degete ca nişte castane coapte prea fierbinţi


n-ai să afli niciodată cât de puţin


cât de mult ţi-ar fi plăcut





nouă luni şi jumătate











ce curent sec!


cine fuge în jurul focului de-i pleoşteşte limbuţa de caţă?


ne-am plimbat de-a lungul ei ca pe corso (măcar o dată în viaţă)


tăcerea asta-i o iarnă învinsă orgolioasă - floricele pe geamuri


pe câmpii ochiul şi-a avortat irisul se-ntinde opac - o coală peste cer


borcanul în care ne murăm the great annihilations


noi aicea jos escaladăm picioroangele


ăl dintâi dacă nu scrie bine ne bagă pe toţi în iad


cine naiba respiră de parc-ar avea plămâni în loc de creier?





cum alergi desculţ în pijamaua vărgată?! fuguţa înapoi


în pat - na c-ai deschis iar fereastra - o boală din astea nu se


vindecă aşa...cu trucuri ieftine


hai recunoaşte nu e nicio fereastră în zid


nu e dar nici zidul nu mai e


zid (dacă nu te potoleşti!) - limba


scrijelită cu nume şi love şi slove de corazon (palimpsest de scursori


şi claustofobie) un sfârc hemoragic: vezuviul


o pune în mişcare


începe mai întâi peltic să o rupă pe păsăreasca ta


ca o coasă ruginită prin iarbă îţi mângâie suflul abia mijit pe buze


apoi ţi se-ntinde pe trup - una dintr-acele plăpumi sub care singurătatea


te siluieşte şi te lasă grea


micuţa madlenă ( ce copil înşelător ) te duce-ntr-o lume a piticilor


şi te abandonează acolo între ceşcuţe şi pătuţuri


să te imaginezi


potolindu-ţi setea dormind...joaca asta chircită maturizează


prea repede


trece cu viteza tgv-urilor ani lumină


povestea-miriapod a bunicului (cu omul negru şi câinele)


pe ce tocuri înalte mărşăluieşte ea acum -


zidul chinezesc - aici da poţi spune că există o spărtură numai pentru tine


capul în piept genunchii la frunte braţele de jur împrejur "hai


ce mai aştepţi!" curentul sec te soarbe


de partea cealaltă uite:


sclipirile galbene ale lui muri torcând deasupra sobei un hamac


pentru baubaul tău de iască - doi pui de lună plină pe fundul butoiului


hipnotici şi ce poduri peste frică


n-au reflexii...





contratimp








în timp ce tu îţi tai unghiile


eu mi le rod


blocul nostru sigur o să se dărâme


la următorul cutremur


trebuie doar să ne hotărâm de pe acum


dacă o să fim acasă şi mai ales de ce


nu ne vom putea niciodată întâlni


în acelaşi parc pe timp de iarnă


ţie ţi-e bine mie mi-e frig...


fulgii cad pe umerii noştri ca-n tranşee


două armate pândind în ritmul răsuflării


un anotimp de armistiţiu din care


să-şi revendice jocul cu bulgări


mie îmi plac fulgii vara da


atunci sunt cu adevărat invincibili