Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Poezii:
Poezie de Gheorghe Azap


În ce nădejde, ochiul, mai poate să se spele?!

"Homo homini monstrum"/ Hugo; "La ce e bună o lume modernă, dacă se inventă asemenea otrăvuri?!"/ Rimbaud; "Măcar cu trecerea anilor să devenim oameni... să devenim oameni..."/ Soljeniţîn

Şi totuşi, lumea pare spre bolgii zor că-şi face,
Hecatele pierzării sporindu-se în ea.
Estimp, înţelepciunea, ajunsă la soroace,
Lăsată-n voia sorţii, mai pâlpâie abia.

De-acum, impertinenţa-i în largul ei oriunde
Şi niciun mag nu poate s-o bage la podvig;
De-a lungul şi de-a latul, doar piezele imunde
Foiesc prin atmosferă ca-ntr-un sabat prodig.

Aşijderea dau iama jigodiile care
Se lăbărţează-n vatra unui întreg popor
(Hâzanii succesive pe sticlă şi-n ziare):
Să lumineze plebea taman cu "doxa" lor.

Şi cine să priceapă de unde-atâta ură,
De unde-atâtea zoaie prin fleancă li se scurg?
Acestor... (nuu dau nume), când zilnic se înjură,
Din zorii dimineţii şi hăt peste amurg.

Da, fraţilor, acestor "bărbaţi de rang" aşa li-i
Viaţa de "onestă", încât aş fa' pariu
Precum că şi-ar petrece-o-n vârtej de lupercalii
Prin... pudibondul secol de-acuma (şi candriu).

Şi încă da, priviţi-I, au retractile gheare
(Au gâtlegăuri faine, de peste ţări şi mări);
Au roţi pe sub pingele, grăbiţi, care de care,
Câmpii să hăcuiască şi codri acătării.

Până şi graiul ţării le pare fără vlagă,
Expectorând, fanatici, romgleză peste tot;
Cu volapük-ul ăsta gonesc prin lumea-ntreagă,
De parcă i-ar împinge din spate Behemoth.

Străbun, patriotismul, necât nu-l iau în seamă;
Drept ţintă au mangleala; arginţii, unic vis!
Mercur le este ştabul pe care îl aclamă;
Credinţa şi bunsimţul, anacronisme li-s!

În inima onoarei ştiu şişul să-l împlânte,
Vădindu-se năpraznici cum niciun gâde nu-i;
Or, de-ar putea să-nşface chiar cerurile sânte,
Le-ar prăpădi-ntr-un iureş, de-a pururi nesătui.

Şi-n ce nădejde ochiul mai poate să se spele,
Merdarele otrepe când nu mai au final?
Prin lumea haşişină, ticsită cu lichele,
Slăvind molohul vrajbei din veacul actual!


Cântec limpede la cap
Liricului nostru confrate Tavi (n) Doclin -
"Cea mai bună băutură este apa"/ Pindar

De balercă nu mai am habar!
(M-a băgat pateu' la idei!)
Nu mai beau, stimabile hepar!
Phii, ce bine-i dom'le că nu bei!

Însă beau de-o vreme mai cu spor
Numai ceai: ipeca, izmă, tei...
Şi mi-e fain şi este-mi somn uşor!
Phii, ce bine-i Domnule că bei!

Morofleaca ducă-se pe şleau,
Mai nicicând pe nu biştarii mei!
Nu mai beau! Am încetat să beau!
Phii, ce bine-i dom'le că nu bei!

Însă beau, incaltea, mai cu sârg:
Bragă, ţitro, aqua de ştiubei;
Sucuri de corcove în pârg...
Phii, ce bine-i Domnule să bei!

Dau la nefârtatul vutka, zău!
- Să o deie pişte cap Serghei! -
Nu mai beau horelcă, nici trăscău!
Phii, ce bine-i dom'le că nu bei!

Însă beau cu sete, beau de sting:
Chamomilla, soc, isop, hamei;
Beau sirup dintr-ăla de Beijing...
Phii, ce bine-i Domnule că bei!

Chiar de Bachus, mă purced să râz:
Că sheriff se crede printre zei.
Nu mai beau, frăţânilor, sacâz!
Phii, ce bine-i dom'le că nu bei!

Însă beau, io; musai nu mă las!
Beau lăptic; beau dzamă de crumpei;
Chiar şi mericică-mi torn sub nas!
Phii, ce bine-i DOMNULE că bei!!!


Mor de viu!
N-am murit nicicând de fericire,
Deşi mor aşijderea oricui,
Când începe rânza să se mire,
Primpregiur, că nici-o jimblă nu-i.

Am murit adeseori de sete,
Probozind vreun poloboc pustiu,
Sau de versuri d'astea: desuete,
Când râmneam alminteri să le scriu.

Mor chircit în izba-mi îngheţată
- Hanţe nu-s şi motorină, ioc! -
Conştient fiind că, niciodată,
Doar să mor de lene n-am noroc.

Jinduind producte oarecare,
Mor holbat la preţu' lor de cost:
Leafa-mi când, picnită de pudoare,
S-o mai scot prin târguri n-are rost.

Mor cu tânga unei morţi de bine,
Ori filat de bunii mei "amici";
Alteori mai mor şi de ruşine,
Chit că boala asta nu-i de-aici.

Aşadară, mor precum tot natul...
- Sau pe roţi, dacă se-ntâmplă-n tren -;
Ori trântit - ŕ la Ivan - de-a latul,
Sub capac de copârşeu scalen.

Mor şi azi, mai abitir ca-n urmă
Cu o zi, stingându-mă în păs,
Îndurând mustrarea ce mă scurmă:
Ageamiu, printre netrebnici, că-s.

Şi, cum nou nimica nu-i sub soare,
Dumirit până la capăt îs
Cum că şi-n repriza viitoare,
Când mai mor, nu am să mor de râs.



E ziua ta!
Docicăi ("Noli me tangere"), oarecând. -


E ziua ta, exact la uvertură!
Vezi, mi-o încep cu cronometru-n mână,
Deşi nu am niscai poftire până
La prăznuirea-şi belă şi azură.

Dar nici mai lăs nădejdea să-mi rămână
Unde pricep că sorţii nu mă-ndură;
Printre serafi cu flori de măr în gură,
În vreun tărâm de miere şi smântână.

Tu, ciripind, fă ochi pe nemâncate,
Părând că salţi din pudră de cacao
Să ciuguleşti cadouri colorate.

Doar eu, şi-acuma, ziua asta ca o
Râvnită, annual, festivitate,
Mi-o voi petrece extra-muros... Ciao!


- 1976 -

Şi, uite-aşa, mî deapîn infelice
înceţoşat mi-e sufletul, nu spun de
Anume când, şi nici din care price,
Veţi bănui trei ursitori calice,
Ori, zilnice, împrejurări imunde.

Poate-un mister, la mijloc, se ascunde,
Sau mi-o făcui cu mâna mea, veţi zice,
Dacă-n văleat nu s-a brodit să-mi pice
Măcar hatâruri grabnice şi scunde.

Vai, harpiile nopţii inamice
Nu pregetă în preajmă să-mi abunde,
nici cât să dorm vreo două-trei secunde!

Şi, uite-aşa, mă deapăn infelice...
De-aş fi orfeu, aţi desluşi de unde
Nefericirea-n strune îmi pătrunde...