Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Poezii:
Poezie de Ion Murgeanu


Vârsta de aur

Chiar nu mai este nimic de făcut. Lunec.
De fapt mă rostogolesc la vale ca o sanie
Fără omăt fără tălpi fără ţintă. Şi ani vor trece
Până - din nou - voi atinge apogeul vârstei de
aur.

Să-i cânt iar şi din nou: Melancolie tandreţea
mea
Şi tu tristeţe rău înţeleasă şi deasă şi rea.
Căci între una şi alta mai e ceva:
Hohotul cel sinistru de la fereastră.

Noaptea pe întuneric îi aud inervat
Tusea tabacică a iubitei soţii ea doarme
Ea spune că tu visezi - nu vezi?
Ea care nu a visat niciodată.

Chiar nu mai este nimic de făcut. Prea multe
s-au adunat; prea uşoare au devenit multe
şi toate împleticite semănând cu altcineva.
Cârja care nu vrea să ne mai sprijine sau ajute.


O rugîciune

O rugăciune Maicii preacurate
Sfinţeniei sau vărului Ioan
Cel ce ne botezase în Iordan
Plătind cu capul dansul Salomeei.

Dezmăţul ce revine ciclic şi nu stă
Mai actual ca astăzi mâine pentru că
Plăcerea şi Puterea sunt surori
Care ucid de seara până-n zori.

Acoperind de-a valma orice gând
Al zorilor trecând la rând
Găsindu-ne smeriţi în rugăciune
Sătui de vuiete şi alungaţi de lume.


Astronauţi inegali

Prietenul meu Cezar atât de vehement cu nedreptatea
Din fragedă pruncie şi până la mormânt.
Tineri eram la Baaad şi-n-tot ţinutul Canaan
Fiecare dotat cu norocul şi determinarea lui.

Când am survolat primul fără antrenament spaţiul
Ca să ating globul de aur al lunii şi-n tot acest
timp
Prietenul meu se antrena singur la trapez fără
plasă
Din exerciţiul meu am produs fireşte un ecou de
arhivă

în timp ce prietenul meu ulterior ameriză la
fix fără probleme
Primul din generaţia noastră fără a stârni aclamaţii
Deşi erau la modă aclamaţiile: mai curând duşmănii
şi grimase; însuşi cu grimasa mâniei pe faţă.

Până la urmă s-au hotărât să-1 radă din peisaj
Nu fără a-1 umili şi mort refuzându-i trupul
Să-i fie expus după datină şi în turcitul oraş
Muzeul nemaifiind în acest caz "capelă mortuară"...

Hăituit să fie remis din nou - acum nemuritor
şi rece -
în oraşul cu teiul lui Eminescu unde fu îngropat
în mare triumf cu salve de tun şi fanfare
numai că
La ultima deschidere a sicriului fu găsit
desculţ

Pantofii de firmă şi şosetele lui trase la sorţi
Şi împărţite loruşi - se purtase în ultima
vreme
Elegant ca un mare învingător; ce era de
făcut?
Peste trupul acestui om al durerii au tras
sicriul aşa cum era -

Desculţ: El care ne purtase în sufletul lui vehement
toate
Neputinţele ca însuşi domnul nostru Hristos
Iisus.


"Ocupat !"

Şi deodată din omul care fusesem
Am devenit un poligon de încercare
Hapuri şi înţepături dureroase în fese
Un poligon chimic ivit din nimic.

La ore fixe trageri fără prefixe
La ore banale scarpini parale
Pe noi reţete suplimentare
şi nu te mai vaiţi de nimic.

Cine mă vede mă vede frumos nu mă crede
Puţină paloare un aer mult mai interesant
Ca ieri săptămâna nu m-a căutat nimeni
Nici soarele nici luna: n-aude n-a vede

Ar fi neiertat poate eu să insist
Cât timp nu ştiu dacă sunt mort sau viu
Dacă nu am uitat ziua şi ora: înhumat sau incinerat?!
Sun vechi prieteni - la capătul firului


Piu piu - peste tot "OCUPAT!"

În zori
în zori de zi chem un altfel de cântec
Ceva a triumf şi-a blândă izbândă
Fericiţi cei uitaţi între filele cărţii
Feerici rămân - nimic pentru pântec.

Fericiţi cei ignoraţi azi căci mâine
Se vor citi ei sunt semnele din azur
Sau paşii lăsaţi pe filă de înger
Feerici sunt - puţin vin o fărâmă de pâine.

Trebuitu-ne-a oare mai mult? Infim.
Cine pricepe să priceapă până la capăt.
Cum ard morţii cei lipsiţi de sandale
şi pe cenuşa lor albă zorii de aur vin.


Minunatul Avion

(pentru Flory cea mărinimoasă)

Tocmai citeam despre îngeri
Numai unu şi unu cei trimişi să însoţească
Minunatul avion dar aleşii lui pasageri
Pot fi copleşiţi îi cuprinde uitarea şi tirania

Ispitei; deodată în urma avionului
Poţi desluşi aripi smulse sau arse
Un huiet enorm şi străpungerea lumii
Cât infinitul adânc al oceanului...

Dumnezeu ce va face cu îngeri lui stewarzi?
Dacă ar mai avea ce să mai adune din ei;
Minunatul avion pe fundul oceanului
Şi cete-cete îngerii păzitori rătăciţi

într-o unanimă părere de rău;
Nu a fost cel puţin unul fără păcat:
Ca lumea întreagă de altfel în cădere
Liberă cu îngerul ei global neomologat.


Pactul cu îngerul

La trecerea peste pârâul Iabocului
Cu tot tarhatul: muieri şi plozi şi mulţimea de
daruri
Pregătite anume să-1 îmbuneze pe Isav
Pentru nemernicia de altă dată când îl prădasem

De binecuvântarea tatălui nostru de pre pământ.
Şi-n noaptea aceea în gândul meu se amestecaseră
Toate acestea născând o luptă cumplită
între mine şi îngerul cel necunoscut...

Către ziuă l-am întrebat: Cine eşti?
Iar el mi-a răspuns: Nu-ţi pot spune,
Numele meu este minunat.
Putea fi Dumnezeu însuşi până la urmă;

Şi mi-a lăsat semn în coapsa piciorului drept
Şi numele meu schimbat fu în: Trezvitul.
De atunci şchiopătez dacă puteţi înţelege
De atunci am făcut pact între mine şi înger:

Interzis la cele de până atunci lumeşti;
Nu te mai atingi, căci rugăciumea ta fu ascultată;
Şi de te vei întoarce îţi va fi şi mai rău;
Vai şi amar de tine şi de sufleţelul tău!