Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Poezii:
Poezie de Radu Cange


Poveste


Licheaua a dat mâna cu dracul,
ca să treacă puntea.
Dar satana a avut o clipă de
demnitate şi văzând cu cine are
a face, a lăsat licheaua să
ajungă la mijlocul punţii;
După care, senin, a prăbuşit-o.



Umbra memoriei


Va veni şi vremea
când nu vei mai scrie
nici măcar un vers
şi lucrurile vor întâlni
tremurătoarea ta umbră.
Te vei speti, cărând gândurile
în singurătate şi întuneric,
vei drămui lumina
ca un avar, cu scopul
de a-ţi căuta, într-un ungher
al camerei, sufletul.
Pentru tine,
mirarea nu va mai avea
vreun sens. Ai fugit de ea
toată viaţa, resemnat.

Din urmă, te ajunge
braţul descărnat al zăpezii
şi fiinţa ta capătă luciditate,
până când ea începe să vadă.
Memoria devine umbră
pe care, din neatenţie,
ai fi putut să calci.



Elegie


Şi dacă nu ar fi
decât acest alb strălucitor
al amintirii pe care să-ţi aşezi capul...
Acela voi fi eu,
Îmbătrânit sub mângâierile tale,
piatră îngenunchiată pe care
se mai văd nişte urme,
de pe vremea când încă mai purtam
orhidee la picioare, împletite
de mâna unei negrese sălbatice.

Timpul e un templu
unde s-a ascuns mirarea.
Ce să mai caut?
Ziua este în involuţie,
vorbită de gura unui zeu necunoscut.
Curcubeul, patrafir sub care, pe vremuri,
ne ascundeam capetele, s-a rătăcit
pentru totdeauna sau poate chiar
a fost ucis.
Nu ştie nimeni.

Acum, nici măcar cuvintele
nu-mi mai pot arăta calea.
E doar o grimasă - cortină după care
mai toţi ne ascundem frica de moarte.



Mutaţie...


Mai ai şi tu puţină răbdare,
până când umbrele
se vor personifica,
până când ideile se vor ţine
scai, precum bolile pe care le-ai
adunat în decursul anilor.
Eşarfa din jurul gâtului
nu este funia pe care
ai visat-o în tinereţe.
Ea îţi ascunde doar ridurile
pe care nu vrei să le vadă
toată lumea.



Cine mai poate


Să-ţi faci din umbră
zeul cel ademenitor...

Prelung surâs,
nu ai ce căuta
pe râul care curge -
izvor necontenit.

Urare-i ziua care vine.
Oricum, încremenirea
e-n limită: şi-apoi,
cine mai poate măsura
atâtea litere mereu rătăcitoare...



Mereu coborâtor


Toamnă, toamnă...

Moartea mi se pare
caldă şi moale,
aş putea s-o ating.
Fumul ridică străzile
în ceruri,
singurătatea mă pândeşte
cu ochi deformaţi.

Toamnă, toamnă...

Moartea mi se pare
caldă şi moale
şi apatrid în adâncul
fiinţei mele mă simt.



Propria-mi noapte


Noaptea îmi bătea în spate.

Am pus mâna pe moarte
şi am simţit că-i o gaură neagră;
Am pus mâna pe dragoste
şi n-am putut să fac
nici o deosebire.

Mă târam printre nori,
pe pajişti unde, deopotrivă,
mă aşteptau dragostea şi moartea,
hârjonindu-se;
Noaptea îmi bătea în spate.
Era un somn într-o vară târzie,
dormeam între secvenţele unui film,
noaptea îmi bătea în spate.

Pusesem mâna pe dragoste,
pusesem mâna pe moarte
şi am avut senzaţia unor găuri negre
şi am stat acolo, până când ceva
m-a supt ca o ventuză,
până când ceva...



Înger gonit

Te-ai întâlnit
cu oboseala sacră.

Minuni, se zice,
se-ntâmplă la tot pasul,
dar nu le vede nimeni.

Cum să goneşti un înger
care îţi dă târcoale
de-atâta vreme?
Doar poate prin puterea
de-a ţi-l închipui.



Un albatros


Sunt zile
când împing valurile
cu aripile-mi obosite,
ca să freamăte marea,
sătul de-atâta
zare necuprinsă.
...Şi mă gândesc că,
nu de puţine ori,
moartea merită
toată lauda.



Vid


E bine pe-ntuneric,
căci petele din ochi
nu le mai văd;
şi nici gelos
pe umbra mea
nu mai pot fi.

Nici sinele,
încerc să cred,
nu este-al meu.