Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronică Literară:
Poezie cu unică folosinţă de Alex. Ştefănescu


O partidă de text în grup

Doi scriitori experimentaţi, Mircea Cărtărescu şi Florin Iaru, în vârstă de 44 şi respectiv 46 de ani, împreună cu şapte tineri formaţi în spiritul Cenaclului Facultăţii de Litere din Bucureşti, Ioana Nicolaie, Marius Ianuş, Ioan Godeanu, Domnica Drumea, Angelo Mitchievici, Doina Ioanid şi Cecilia Ştefănescu, au petrecut anul trecut o vacanţă la Tescani, găzduiţi de Centrul de cultură "Rosetti-Tescanu - George Enescu". Acolo - după cum mărturisesc ei înşişi - şi-au risipit cu plăcere timpul, "hăhăind, pilind şi rătăcind prin curtea domeniului". în plus, s-au apucat să compună "un poem colectiv, o pantomimă textuală". într-o ordine stabilită prin tragere la sorţi, fiecare dintre ei a conceput câte o parte a poemului. Apoi, alte versuri şi le-au scris unii altora pe pielea din diferite zone ale corpului, cu pixul, şi au fotografiat aceste "manuscrise". în sfârşit, au compus şi o suită de scurte povestiri, intitulate de ei "prozacuri". Toate aceste texte le-au reunit în paginile unei cărţi, căreia i-au pus drept titlu indicativul descoperit pe caroseria unui compresor ruginit: Tescani.
Cartea care a rezultat este o operă colectivă fantezistă, dar nu mai fantezistă decât "experimentele" făcute de avangardişti înainte de război. Ea te duce cu gândul mai curând la un joc de societate decât la o aventură artistică. Procedeele de epatare a eventualului burghez sunt ieftine, miza spirituală rămâne aproape mereu minoră, iar obsesiile sexuale care răzbat din texte par ale unor studenţi eternizaţi în condiţia de studenţi. Dacă o femeie de serviciu de la Facultatea de Litere ar avea ideea să colecţioneze hârtiile mototolite pe care le găseşte pe jos după cursuri, seminarii sau şedinţe de cenaclu, ar putea publica la bătrâneţe o sută de cărţi de acelaşi fel.
Autorii au avut grijă să nu precizeze cui anume aparţine fiecare text. Numele lor apar doar pe ultima copertă, înscrise pe spatele unei fete neidentificabile, în regiunea dintre omoplaţi şi fese. Acest colectivism explică probabil lipsa de zel cu care membrii grupului s-au angajat în actul creaţiei. Ca şi în vechile CAP-uri, fiecare a lăsat salvarea situaţiei în seama celorlalţi.


A scrie tot ce-ţi trece prin minte

Autorii practică improvizaţia în deplină libertate. Nu-i inhibă nici un fel de cenzură, dar nici nu-i mobilizează intelectual eventuala exigenţă a eventualului cititor. Ei scriu, pur şi simplu, tot ce le trece prin minte.
Această libertate este, din nefericire, neproductivă din punct de vedere literar. Ea seamănă mai mult cu delăsarea şi neglijenţa decât cu sfidarea restricţiilor de către cineva care vrea
să-şi afirme identitatea. Şi reprezintă o formă de manifestare a entropiei, în opoziţie cu sensul esenţial al literaturii, care este antientropic.
înţelegerea libertăţii ca o voluptuoasă degradare, aşa cum o întâlnim în viaţa de fiecare zi, îi caracterizează şi pe autorii cărţii. Ce face, să zicem, un bărbat din vremea noastră dacă este lăsat complet liber? îl citeşte pe Kant? Se duce în Africa să vâneze lei? în nici un caz. Un bărbat din vremea noastră, dacă este lăsat complet liber, doarme până la prânz, nu se mai spală şi nu se mai bărbiereşte, iar după-amiaza iese îmbrăcat în pijama în faţa blocului şi joacă table. Aproximativ în felul acesta îşi folosesc libertatea - în scris - cei mai mulţi dintre componenţii grupului de la Tescani.
Cartea începe cu o descriere - bineînţeles, liberă - a ceea ce simte o fată când creşte:
"Creşti: [...] mărgelele/ îţi zornăie la gât, fundul, pulpele se lăfăie pe moale,/ un fulguleţ rătăcit te gâdilă pe la nas,/ cineva te strigă, prin uşa închisă auzi cum - continui să creşti/ printre haine parfumate, ca un cuc te cam plictiseşti te cam/ pipăi - pe sub plapumă" (Debaraua).
Urmează un fragment în proză, El, de un sentimentalism desuet, care are totuşi mai multă poezie decât poemul anterior:
"Ea purta nişte ghete tocite, fără lustru, cu cataramele uzate. Nu avea ciorapi şi pe gleznă i se vedea o cicatrice măruntă pe care el o îndrăgea foarte mult. Din copilărie, spunea ea. O istorie cu o foarfecă ţinută neîndemânatic. Carnea era acolo foarte albă, pufoasă, nu mai crescuse, se păstrase ca în copilărie."
Al treilea text, Baia, conţine povestea melodramatică a unei fete care rămâne însărcinată şi este deposedată de copil printr-o intervenţie chirurgicală:
"Proasto, credeai că pântecul tău va creşte încet, ca o/ pâine rotundă de aur/ şi-i vei auzi inima mică bătând/ şi veţi plânge amândoi cu urechea lipită de burta ta?/ Ţi-ai desfăcut picioarele, proasto, şi ai crezut/ că acolo, înăuntru, îi va fi cald şi bine/ şi ai simţit două inimi în trupul tău/ le-au smuls doctorii în halate albe, verzi, albastre/ parcă era rochiile tale/ când ţi-au băgat mâna între picioare/ şi ţi-au scos inimile şi mustind de sânge/ ţi-ai vomitat şi sufletul din tine/ târându-te prin bălţile roşii."
Şi aşa mai departe.
Fugă de idei, sentimentalism, melodramă, o gramatică laxă - acestea sunt cele mai evidente caracteristici ale textelor. Li se adaugă o revărsare de cuvinte licenţioase şi expresii argotice, folosite însă nu provocator şi viril, ca în proza lui Henry Miller, de exemplu, ci tot dintr-un fel de dezmăţ leneş, din plăcerea de a renunţa la orice efort intelectual şi de a atinge (cu mâna, pe sub plapumă!) zone lingvistice erogene:
"Beau bere, cânt, lălăi, hăhăi"... "îmi spui că eşti mangă"... "am vomitat în Grozăveşti la petreceri murdare"... "din contraceptivele înghiţite aş fi putut să ţes un covor"..."îndreptându-şi limba înspre tine, îţi intră-ntre picioare pe sub rochiţa scrobită"... "i-ai digerat organele, te-ai lins pe bot"... "printr-un straniu efect clitorisul se lungise în penis"... "am umplut closete întregi cu vată însângerată"... "fut şi la revedere"... etc. etc.
în această lălăială-hăhăială lascivă apar şi câteva - foarte puţine - secvenţe de poezie autentică. într-un poem intitulat Dragostea (şi scris probabil de Mircea Cărtărescu) există de exemplu o reprezentare expresivă a devorării bărbatului de către femeie în actul dragostei:
"blugii-i atârnau pe ea, bluzele fluturau pe ea/ coastele zdrăngăneau ca sticlele de bere/ sub ţâţele ei nehrănite/ iar ea mânca, din el mânca/ îi sorbea ochii, îi sugea creierul/ îi lingea scrotul sărat/ îi înghiţea miliardele de seminţe.// orbecăiau prin dragoste pe străzi imbecile/ lăsau totul pe a doua zi/ hrăneau cu viaţa lor cohorte de bârfe/ nu ştiau dacă vor rezista/ dacă dragostea lui pentru ea/ avea s-o salveze/ s-o-ngraşe la loc/ s-o ţină în viaţă...// ea-şi zdrelea gingiile în lună/ ea-şi spărgea dinţii în ficatul lui/ ea ronţăia garful lui, sorbea măduva lui/ folosea ca vibrator o eprubetă plină cu sângele lui/ folosea ca suzetă un deget al lui"


Ce anume are cartea antipatic

Faptul că un grup de tineri şi foşti tineri şi-a făcut de cap la Tescani, într-o vacanţă de vară, poate fi privit cu simpatie (deşi lui Mircea Cărtărescu şi nici chiar lui Florin Iaru nu prea le mai stă bine să se poarte studenţeşte). Iar ideea acestui grup de a-şi petrece timpul nu numai "hăhăind şi pilind", ci şi jucându-se de-a literatura, este chiar demnă de stimă.
Totuşi, cartea are şi ceva antipatic şi anume însuşi faptul că există, ca expresie a dorinţei celor nouă de a-şi valorifica un moment de spontaneitate. în loc să-şi considere improvizaţiile de la Tescani o literatură cu unică folosinţă (aşa cum şi sunt), în loc să fie mulţumiţi că au colaborat cu mai multă sau puţină inspiraţie la o sărbătorire a clipei, ei au avut grijă să-şi exploateze editorial o fugitivă - şi discutabilă - stare de graţie.
La un chef, are poate haz să-ţi imaginezi următoarea scenă, de coşmar sexual:
"Totul era ca lumea. Numai când mi-am băgat botul în sexul ei blond, un tip mustăcios, cu ochi negri şi cu nasul drept s-a iţit dintre cârlionţi şi mi-a băgat limba drept în gură."
Este însă ridicol - şi meschin - să-ţi notezi conştiincios această fantezie şi să o incluzi într-o carte. Mircea Cărtărescu şi prietenii săi procedează asemenea acelor pasageri dintr-un avion care, după ce iau masa, îşi bagă în buzunare tacâmurile de plastic, cu gândul să le păstreze toată viaţa.
Ioana Nicolaie, Marius Ianuş, Ioan Godeanu, Domnica Drumea, Angelo Mitchievici, Mircea Cărtărescu, Doina Ioanid, Cecilia Ştefănescu & Florin Iaru, 40238 Tescani, Ed. Image, 2000. 120 pag.