Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Poezie şi limbaj jurnalistic de Rodica Zafiu


Între experimentele poetice ale lui Şerban Foarţă - holorime, "placă (puţin) defectă", comentarii la tablouri, texte pentru Phoenix, versificare latină, arhaizare balcanică, limbaj caragialesc şi atîtea altele - apăruse deja, în ultimii ani, şi montajul din proza jurnalistică a ştirilor senzaţionale; recentul volum Erau ziare, evenimente (Timişoara, Brumar, 2000) grupează texte scrise în acest gen, integrîndu-le într-o structură care aminteşte de o compoziţie muzicală. Poezii-paranteze, care reiau câte o temă jurnalistică tratînd-o în cheie proprie şi accentuînd latura formală a versificaţiei, creează în ansamblul volumului o variaţie utilă, evitînd excesul de sordid jurnalistic. în tema jurnalistică se poate recunoaşte fascinaţia suprarealiştilor pentru obiectul efemer şi cam vulgar, dar şi rezultatul unei experienţe directe şi larg împărtăşite: ultimul deceniu fiind, la noi, unul de renaştere rapidă şi de dezvoltare devorantă a gazetăriei. De altfel, Şerban Foarţă e şi autorul unui ingenios şi subtil eseu despre jurnalism - Dublul regim (diurn/ nocturn) al presei (1997) - şi se plasează cu bună ştiinţă în plin paradox: un poet aflat sub semnul esteticului, al ludicului, al scriiturii manieriste şi rafinate se ocupă de scriitura cea mai directă, de textele care, cu o redactare adesea elementară şi neglijentă, îşi asumă condiţia perisabilităţii. Din fericire, paradoxurile şi contradicţiile sînt situaţiile cele mai productive pe termen lung. Cum se vede şi din faptul că în volumul de care ne ocupăm combinaţia de limbaje e cu totul nouă: mai curînd decît şocul cotidianului (important pentru imaginarul suprarealist) contează tocmai manierismul, pasiunea formei, simţul versificaţiei; autorul nu mizează pe noutatea ideii, ci pe prelucrarea ei. Colajul de titluri sau de texte jurnalistice (a căror autenticitate e dovedită fotografic în volum) aduce surpriza juxtapunerii unei diversităţi de limbaje şi situaţii, dar dovedeşte mai ales arta de a le compune, de a contrapune, de a rima, de a alterna şi chiar de a evada din sfera lor. Tăieturile de ziar (titluri şi subtitluri de tot soiul, anunţuri publicitare, anunţuri matrimoniale) se fixează în versuri cu ritm şi măsură variabilă, dar cu rimă perfectă; aceasta din urmă dă un aer carnavalesc întregii succesiuni, conferind o cursivitate stranie unei lumi haotice ("E.timpul ofertelor care pun lumea în mişcare! / Vând TV color cu mici defecţiuni, calitate germană./ Vând pisicuţă persană. / Cumpăr maşină de despuiat porumb, capacitate mai mare"). Nu lipseşte ingambamentul: "Neglijat, curat, pedant, finuţ, doresc să vă cunosc în faţă la La dolce/ Vita, str. I. I. de la Brad, la ora 19.30, cu ochelari de soare/ Tânăr, 27/175/70: nefumător, sărac, singur, există oare/ persoana care poate să spună "îmi pasă, George!"". Textul nu rămîne un simplu colaj, pentru că îl destructurează comentariile subiective şi deraierile ficţionale: monotonia unui limbaj (autenticitatea mesajelor în ton patetic sau cinic, în notă Kitsch) e întreruptă de insinuarea cîte unei voci diferite. Acolo unde textele sînt rescrise, metamorfoza e şi mai interesantă: limbajul e barochizat de jocul de cuvinte şi mai ales de complicarea sintactică, adesea şi de perturbarea ordinii temporale (din păcate, spaţiul nu permite reproducerea unor citate destul de lungi ca acestea să se poată observa bine). E interesant cum - sub presiunea rimei, dar de fapt a întregului edificiu retoric - relatarea ororii cotidiene se structurează într-un alt cod. Limbajul banalităţii, cel tehnic-medical ori al detaliilor juridice, cel "indecent", argoul şi limbajul juvenil cel mai recent se asociază, într-o demonstraţie de plurilingvism, cu farmecul erudiţiei. Virtuozitatea tehnică este esenţială: punerea textelor colocvial-argotizante în ritmuri ternare, prin excelenţă culte şi muzicale (alternanţă subtilă de dactil, amfibrah, anapest) conferă o distanţă ironică fundamentală, o dedublare a vocii: versificaţia nu aparţine în nici un caz "măştii lirice" care îşi rosteşte monologul într-o perfectă autenticitate fonetică şi lexicală (""Uite bă fraere / nai sângen tine /să-l arzi păl dă vine..." / Că tre săţ dai aere // cân vezi fun tatae/ că trece cu taşca/ goală ce gaşca/ lia la bătae"; "Tre ste spargi în figuri/ ca băiat dă băiat"; "pencă az nu mai e / ca pă vremea lu tactu", Băetzii).
Foarte interesantă mi se pare tocmai această divergenţă a nivelelor lingvistice: fonetica şi lexicul merg într-o direcţie; sintaxa, structura textuală, versificaţia - în alta. Rezultatul poate fi de mare haz, dar şi de ascunsă anxietate. în acest volum, "estetizarea" textului mi se pare mai ales un mijloc de emfatizare, prin care ororile devin mai şocante şi mai absurde: jocul cu limbajul devine mai puţin feeric, preferînd un secret moralism dramatic.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara