Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezii de Mariana Filimon


Nord

Călătoria spre Nord
spre fiorduri
ţine de o geografie a inimii

asculţi Grieg
izvorând din piatră
din apă din cer

în ţara zăpezii
brazi poleiţi întâmpină
un amurg auster
frigul se dă la o parte
face loc scânteierii
păsări oprite din zbor
au stele pe aripi

sinele tău
atinge nota de sus
dincolo de spuma răscolită
a fostelor mări
rămâi tot mai singur


Mâine îţi spui

Mâine îţi spui
va fi un alt început
implori o literă să se aşeze

pe pagina albă
îţi făureşti casa ce te poate
adăposti
de ger şi de arşiţă
de propria-ţi nelinişte

varul şi bârnele – o paradigmă

dar cine îţi scrie
pe prag cu înceţoşate culori
aici nu stă nimeni


Esenţe

Golaş, anotimpul de toamnă
spre iarnă
se risipesc nori
cromatica-i stinsă
peste nopţi coboară neputinţa
destinderii

o dorinţă de care te lepezi
o imagine ce-ţi stârneşte privirea
stoluri de gânduri îmbracă
veşmintele vechi
împletite cu nodul tăcerii
în urma lor esenţe de tuberoze târzii
undeva o lumină de veghe aprinde
steaua cea neagră din ceruri


Firimiturile zilei

Sorbi aburi
din firimiturile unei zile prea lungi

te îndrăgosteşti de umbrele serii
ele capătă o culoare de sunet
se prefac apoi în fiinţe
cu chipuri şi braţe incerte

smerite te învăluie
ca o lentă împăcare cu sine
din atingerea lor
ai vrea să păstrezi
un fulg de speranţă
sau măcar un surâs


Sărutul

De la un capăt la altul
stridenţe
culori isterice învăpăiate pe ţărm

duc marea la buze
întru liniştire vremelnică
somnul ce va să vie cândva
să-şi deschidă ferestrele

doar bătaie a pleoapei
atât
şi o umbră coboară pe lume
încheieturi de case şi poduri
se subţiază pe dig

Parcele îmi îngână
vaporoase nimicuri
duc marea la buze etc., etc.


Licăr

E nedrept să trăieşti
într-o casă a semnelor
lângă lampă o pagină albă
mâinile mele se întunecă
din regatul răbdării nu poţi ieşi

şi ochii minţii se întunecă
acolo în adânc
amănuntul domneşte
un licăr
o pală de vers
fiinţă de aer nu se întrupează
nu încă
e încă devreme
pentru o slujitoare a verbelor

poate ar trebui să îngenunchez
să mă rog


Hohot

Locuieşti într-o încăpere
saturată de substanţa emoţiei
răsfoieşti albume străine
în care nu te mai recunoşti

ridul îşi are drumul său
printre bezne

te prefaci a nu auzi
şoaptele din peretele casei
din zăpada lui purpurie
ele te cheamă
te cer

noaptea îşi cerne cenuşa
pe lume
e un galben de noiembrie
şi frig
tu ce mai aştepţi
cu privirea pierită
de jur împrejur
nefiinţele hohotesc hohotesc

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara