Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezii de Mircea Stâncel

o zi obişnuită

sângele curs în vara asta pe şoseaua dintre
aiud şi teiuş
ajunge şi în curtea mea de la ţară,
aici, însă, nimeni nu mai face dragoste,
inima s-a oprit,
aici nebunii, puţini şi ei, scot morţii din case
pe bandă rulantă;

îmi fac o cafea şi simt cum mi se deschide
cerul,
în timp ce cauciucul ars al roţii înfrânate îmi
vopseşte poarta;
mirosul de benzină întră în lada de zestre
a mamei
şi-i pătează cu insistenţă bluzele,
(e tot ce mai am, oare ?);

tocmai scriu penultima carte de versuri,
şi gulerul alb al cămăşii mele se îneacă şi el,
în aerul gripat dintre coroana vişinului
şi laptop,
nevasta mea nu vine săptămâna asta, stă cu
strănepoţii;

parfumul osiilor de lemn ce trec azi prin faţa
casei
trage perdeaua în faţa zilei de mâine,
în timp ce canonul s-a aşezat în pereţii albi
ai caselor
şi a adormit pentru totdeauna;

iarna te trimite aici să ţeşi pânze pentru iile
bacantelor viitoare;
în timp ce zăpada se aşeză netulburată de
nimeni peste fostele urme,
peste fostele vicii,
în care picăturile de sânge înviorează noul
anotimp,
hai să le punem sub lupă să vedem stratul
gros de secole;


deasupra mea

deasupra mea nu mai e nimeni,
deasupra mea e cineva, totuşi?
la subsol ştiu precis că ţevile de apă caldă
s-au spart
şi fâsâie,
ele ruginesc şi dispar;
se sparg şi ruginesc cu o viteză ameţitoare,
dar intru în casa străzii,
unde femeia iubeşte numai dacă este
bătută,
dacă i se arată imaginea durerii în acţiune;

bărbatul vrea să fie centrul oraşului,
centrala termică de zonă,
căldura lui vrea să urce până la ultimul etaj;
prea multe vrea bărbatul ăsta timid
în această nouă apocalipsă;

deasupra lui nu mai e nimeni, spune
cartierul roşu pe role,
deasupra lui e cineva, totuşi, spun
mormintele cartierului;
el se chinuieşte să deseneze metafore
atât de precise
pe zidul cenuşiu al facultăţii de filologie,
cu trupul său înfierbântat,
care să explodeze, asemenea grenadelor,
în mintea studentelor din primul an;
a înserat aşa de repede, doamne?
şi eu abia îmi beau ceaiul de dimineaţă,
în timp ce femeia vecinului e depresivă ca o
carte de cioran
în rafturile unei biblioteci interzise;


gura sobei

e cât se poate de clar că am lăsat gura sobei
deschisă,
se încălzise atât de tare în curtea asta de
hârtie
încât câinele începuse să se topească,
toate lucrurile se ondulaseră peste măsură,
până şi scheletul bunicului meu,
până şi faţa tristă a bunicii mele
primiseră contururi suprarealiste;

ce greşeală putusem să fac, doamne,
am încărcat soba cu toate lemnele desenate
de nepoata mea,
în bătătură, şi trebuie să mărturisesc că nu
erau puţine;
ea desenase lemne din cele mai tari esenţe,
pe care le visase că ar putea fi în pădurile
din apropiere;

nici vorbă de păduri prin zonă,
acestea fuseseră vândute pe nimic în
ultimul secol,
împreună cu toată clorofila din jur,
împreună cu toate cuiburile de vrăbii,
nimeni nu mai ştie dacă fuseseră unii
spânzuraţi,
sau dacă-şi uitaseră flintele atârnate;

oricum, ar trebui să mă reîntorc să închid
gura sobei,
cu un retez mai bun,
unul care să nu mai ruginească niciodată;


guma de şters bucuria

poeţii nu mai au timp să se apere cu nimic,
strada lor e plină de metafore negre,
de ziduri pierdute;
nu au scuturi, au trupuri firave, consumate,
nopţi după nopţi, râuri de alcool după râuri
de alcool;
parcurile municipale sunt o mare de lacrimi;

poetul nu mai poate ţine pe piept armurile
tari,
spada salvatoare îi cade din mână;
până şi străzile principale sunt pline de laşi,
lumina ochilor interbelici se stinge minut cu minut,
(cea de pe faţa voivozilor e consumată
de mult)
şi pulsul sângelui din rigole e tot mai încet;
ivan karamazov paralizează viaţa cu visele lui;

trubadurii nu mai găsesc puteri să
renască bucuria,
şi celulele lor nu mai salvează speranţa;
un sac de nisip consumă toată energia lumii;
toate propoziţiile tinere sunt atinse de
frică şi mint,
parcă vin de pe trupurile moarte ale
contemporanilor;
ziua de mâine care arată ca dracu;

cineva şterge din versurile poetului bucuria,
şi guma asta de şters n-o vede nimeni


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara