Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Poezii de Viorel Mureşan


Acesta ar fi un detaliu mărunt

apele au aruncat la ţărm soarele zilei de ieri
şi acesta ar fi numai un detaliu mărunt

acum îl mănâncă muştele şi viermii

din el răzbate zgomotul unei sfârleze şi un fâlfâit de corb

mă tem
să nu cadă prin aerul găurit
pasărea vorbitoare ce c-o frânghie albă o ţin
aşa într-o doară
să nu o încurce copiii
cu norul pe care îl duce în plisc
însângerând cu el cerul


Oricare zi ar putea fi 6 iunie 1904

când mă pregătesc să-ţi spun toate acestea
pe cadranul cu cifre se ascut şişuri

aşadar
zilnic în ochii mei te aşez
te întind
şi chiar dacă mai zac uitate pe marginea gropii
pleoapele mi-s harnice lopeţi cu bulgări

templul tău în părul tău este ca o felie de rodie aşteptai ora
când o mină de aur ieşea la plimbare

putea să fie o oră de după-amiază puţin însorită
şi luna octombrie se rărise
la capătul ei dinspre iarnă

o fată spăla norii şi-i aşeza pe gardul de peste râu
de se speriau copiii ca în visele cu lupi

îţi aduce aminte ce mirată erai
pe când între mărăcini
pe un ziar ploaia şi vântul
învăţau zgomotos alfabetul

soarele avea un aer puţin stânjenit
ca un preot care citeşte în public ziarul
Doar că nu beau nimic între două băuturi
îşi zicea el

mă plimb fluierând pe firul unei ape
şi mâinile tale pe ţărm
ţin sarcofage deschise

de-acolo
printre cârpele sufletului îmi pari
un cablu electric întins peste o pădure de brazi
iar pe deasupra mea întruna curge cerul

templul tău în părul tău este ca o felie de rodie

după o ţigară fumată pe fugă
aţipesc
şi o vreme
luna îmi joacă în fereastră
după ce un cocoş
a cântat
apoi a zburat de pe marginea ei

vecinii de la etaj şuşoteau că dragostea noastră
a fost doar o oră de lemn
din care întinşi pe cearşaf ascultau
săpăturile carilor

am petrecut frumos printre mesteceni
ziua cu soare dreptunghiular

şi se pare că era o oră de după-amiază
puţin însorită


Coline reci

1.

am părăsit în mare grabă sufletul tău
lăsând adânci urme ca în cenuşă

iată şi clădirea de var
înspre care paşii mă poartă
de pe acoperiş cădeau zuruind
pălăriile albe într-un pârâu
din spatele casei care ducea
legănate pălării albe

pe străzile-nguste se plimbau bucăţi de cartoane
iubite de foc

păşind agale pe pardoseală
peste pahare întindea o linişte zdrenţuită
o femeie măruntă cu piraide îngheţate în ochi

aşa am părăsit noi în grabă sufletul tău
în care încă ningea

2.

de pe colinele reci mă pregătem să asist
la naşterea mea
şi curgeau ştreşinile
şi vântul bătea
printre culorile oarbe ale unei păduri
iar o fetiţă
alerga la fereastră din timp
în timp să-şi vadă foarte încet ieşind din zăpadă
o păpuşă astă-toamnă aruncată-n grădină

a trebuit să astup multe ierni
crăpăturile ochilor mei
numai
să nu-mi acopere faţa şoricioaica cu puii
a trebuit să mă-ngrop sub cenuşă de cărţi
ca să aflu că zăpada este uniforma
profesională a unei surori medicale

pe o prispă de lemn
mâna care ţinea de colţ o batistă
plină de copii alergând după fluturi

cele patru anotimpuri se duc
înşirate fiecare cu câte un pat în spinare

păşind pe pardoseală agale
departe se vedea lacul alb
şi pe liniştita lui faţă pluteau lădiţe
cu flori
mişcarea lor dezordonată
îmi spărgea umbra

iată clădirea de var
printre colinele reci
din pereţii ei se mai aud
calendarele
chicotind pe-nfundate


Printre crengile cireşilor înfloriţi

pe lumina subţire-a grădinii
mâinile mele desenează scene cu
păsări şi animale
de care mă speriu

cum un tânăr sclav ţi-ar goli ochii de
tot ce-ai văzut pân- atunci
vine o ploaie măruntă
vin şi nişte prieteni şi nişte trestii
apoi înserarea
şi înserarea

printre două şiruri de urzică moartă
pe un tăpşan
poezia e animalul mâncat de viu
de un alt animal
ca o pâine
din care curge sânge

aer de hoit vine dinspre dicţionare
şi scheletul de macaroane îmi apare
iar în grădină

poezia poate fi şi o frumoasă femeie
pieptănându-se
mi-a şoptit cineva –
sau un bătrânel închizând cutii cu cartuşe
într-o baracă de scândură

vieţile noastre
cât de bun a fost vântul cu ele –
le mai ţine să ne fâlfâie deasupra
ca apa într-un borcan înclinat

dimineaţa s-a dus
urmă amiaza
scheletul de macaroane îmi vine din
nou în poiană
cu părul negru şi corbi pe cer sculptaţi
în piscul unui munte înzăpezit

printre crengile cireşilor soarele stă într-o parte
ca un nasture cu aţa ruptă

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara