Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Poezii:
Poezii de Nicolae Prelipceanu


stigmatizat

înăuntrul meu aceeaşi uimire intactă

din anul 1953 sau 1954

în cabinetul unui medic din Marghita

unde lumina soarelui nu pătrundea niciodată

geamurile acoperite cu draperii negre şi grele

două mari portrete alături singurele ferestre deschise

o fetiţă cântând la vioară şi o tânără doamnă

tatăl meu mi-a explicat mai târziu

am auzit atunci cuvântul lagăr pentru prima oară

trecusem cu trenul de mult prin Dobrogea lumea se uita noaptea cu groază la ochiurile de apă întunecată de-acolo dar cuvântul lagăr nu-l mai spusese nimeni în faţa mea

medicul de la Marghita va fi murit de mult portretele vor fi dispărut şi ele în vârtejul vremurilor mama şi fiica asasinate într-un lagăr german au rămas două unităţi dintr-o cifră nesfârşită iar eu car în spinare şi astăzi tragedia lor

uneori parcă îmi iese iarăşi tatuajul pe braţ aşa cum l-am văzut mai târziu la profesoara mea de germană de la universitatea din Cluj

după masă târziu

după masă târziu când totul nu mai e ca înainte mă gândesc şi eu cu o slabă intensitate să mor eliberând fâşia nu prea mare de pământ pe care de obicei îmi întind umbra sau dacă se poate spune aşa retrocedând-o altcuiva cu un act de proprietate mai tare

mi s-a părut o clipă şi mie că mi-e dată cu hârtii în regulă

dar ele s-au dovedit în timp a fi false

azi nici nu le mai am le-am dat foc odată cu toată valiza

cu care călătorisem până atunci

arătând pe la vămi paşaportul

fals şi el

primit cu pompă demult

acum începuturile mele s-au îndepărtat de ţărmul pe care cred că am ajuns

pe măsură ce mă apropiam de această îndepărtare totul devenea mai tulbure mult mai neclar decât păruse la început

după masă târziu când nimic nu mai e ca înainte

sunt poate fără să ştiu

de mult în Triunghiul Bermudelor

îngerul păzitor

aşa cum v-am mai spus şi altădată în timpul vieţii voastre nu vântul ne va mătura pe toţi ci câte un vânt pe fiecare

când începe să bată al meu pentru voi e linişte şi pace o atmosferă paşnică se desfăşoară de jur împrejur inexplicabil cum în partea aceea a pământului lucrurile stau atât de diferit

nu ne înţelegem noi unii cu alţii şi nici noi pe noi

căci nu se ştie când vântul personal numit şi îngerul păzitor se va trezi şi se va apleca doar o clipă

asupra unei biografii fericite dându-i un sens mai pur

frunzuliţele verzi

să pictezi o ramură de bambus nesfârşită pe care n-ai

văzut-o

niciodată

şi fiecare frunzuliţă verde să-ţi ia o zi din viaţă astfel încât ea să fie tânără şi tu foarte bătrân la sfârşit

să te întrebi atunci la ce bun toate astea când s-ar fi putut altfel petrece totul şi viaţa şi frunzuliţele verzi şi chiar ramura de bambus cu foşnetul ei foarte subtil cu tot

acestea îmi treceau prin minte

într-o seară de toamnă departe de locurile

unde creşte bambusul

şi fără să fi meditat îndeajuns la mine însumi

înainte de a-mi pune zilele în loc de frunze

pe-acea acuarelă

care n-o să ajungă niciodată

la Muzeul din Taipei

şi nici la cel din Philadelphia

nu cred

periscop

te uitai îndelung într-un sex proaspăt deschis

ea nu-ţi dădea parcă nici o atenţie

cerul îl privea intens prin pupilă

astfel ai văzut şi tu cerul înstelat în seara aceea

cât despre legea morală cine poate spune

ce mai putea să însemne atunci

acest periscop de demult nu mai există sau poate mai e un zig-zag

cine mai vede prin el nu se ştie a căzut în uitare şi plaja nudiştilor de la 2 Mai