Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Poezii de Constantin Urucu

Unde se încearcă o imagine
generală a curgerii

sonet

Toate tablourile mi-au fost strivite:
între sălcii șopteam lui Nimeni pe ape
Veneau țiganii caii s-adape,
și îmi ucideau luna între copite.

Când anotimpul plesnea pe buza de sus
am căutat sunetul grav în izvoare.
Și azi plânsetul mineral mă mai doare
pașii au rămas,
călătorul s-a dus…

Mult mai târziu, am părasit femeia primară
în burtă, am sfârtecat copilul în două…
Iată, pe creste primăvara păgână

explodează în frunze ca-întâia oară.
Și, aplecat sub o sabie nouă,
Constantin nu mai e,
a rămas o fântână…


Naștereanenaștere

Cineva
îmi scoate din minte
cuvinte
cu forcepsul
câteodată
operația este grea
pe buze
multe se înnegresc
se sinucid
rar însă
ele îl cheamă afară pe Lazăr
el se ridică
și-mi pune masa…


Anotimp perpetuu

Între Nimic și Umbră mă ascund
țărm inegal, neprihănit talaz
sânge nomad mă bântuie, fecund
dar barba-mi crește invers în obraz.
E toamnă, mult prea toamnă
să te chem.
E toamnă, foarte toamnă să te laud
e tot mai toamnă-n noi,
ca un blestem.
și sângele-mi, în somnul mării,
caut.


Decepție

eu cred că Noe
a fost un pictor orb
și, într-o seară,
a uitat deschise toate culorile
din care oamenii au furat
tot albastrul…


Răni de sidef

În somn începe uitarea
mă dor
războaiele reci de pe chipu-i

Deschis
melcul din iris prin care cobor
tot mai des spre o lume ce mi-o închipui.

Pătrund printre gene tulburând apele
universul tresare asupra-ne trist

ci, te rog, închide peste mine pleoapele
doar în acest ocean mirat să exist.

E lunăși frig
de flux mă ascund.
într-o cochilie stau și uit.
Ca și
melcul somnoros din care aud
pântecul Femeii germinând ucigașii.

Dar iată, iubito, pupila tresare,
ies din oceanul de sticlă.
Și, mut
melcul din iris lasă răni de sidef
pe stelele lumii în care-ai născut.


(din volumul Cânturi semite, în curs de apariție la Editura Ramuri)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara