Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Politichia la rumâni de Constantin Ţoiu


(variantă)

În Moldova, îndeosebi, după cum scrie Neculce, ceea ce astăzi numim democraţie era un lucru învederat, putem spune spontan, şi asta avant la lettre. Privim trecutul cu dezaprobare, deseori, uitânt că în neamul nostru au existat, şi există încă, orice s-ar spune, dovezi trainice de putere populară, în spirit şi, în general în comportament.
Iată ce scrie Neculce în Letopiseţul său. Să luăm aminte, uitând de prezent care este întrecut de pildele din vechimea noastră. De exemplu, Dabija vodă, printre candidaţii plecaţi la Ţarigrad, habar nu avea că el va fi alesul...
Neculce notează: Dabija-vodă nemica nu ştie, nici în gând nu-i era că va fi numit domnitor al Moldovei. Dar şi Vizirul respectiv, ce fler!... El se uită ce se uită la bieţii candidaţi moldoveni şi, la un moment dat, întreabă: Care este Dabije? Exact ca la armată: Care eşti, Vasilescule?...
Sfiosul candidat este căftănit pe loc, dus cu alai la Iaşi, şi domnia începe.
Vorbeam, la început, de democraţie, şi că aceasta ar fi în firea Moldovei. Întocmai. În scaon, apucăturile democratice ale lui Dabija, în loc să scadă, sporesc. Vinul îl bea tot din cana de lut roşie. La ospeţe, gândul său se îndreaptă spre nevoiaşi. Neculce mai notează:
Acest domnu avea obicei, când şede la masă şi vide niscaiva oameni săraci dvorând prin ogradă, învăţa de lua câte două, trii blide de bucate din masa lui şi pâine şi vin şi le trimitea acelor oameni din ogradă, de mânca acei oameni.
Ce i-a lipsit politicii şi oricărei ideologii până în zilele noastre este mila, este Transcendentul. O coajă de pâine, creştineşte întinsă, ruinează orice imperiu fălos. Dar, impozit pe viile oamenilor, acest domn milos tot puse. Statul e stat, economia, economie. Mila, aici, cu interesul obştesc, nu prea merge. Importantă este împărţirea dreptăţii, Divanul, oamenilor să li se împartă la timp judecata, să nu aştepte... Şedinţele de seară, nu se ştie de ce, ţineau mai mult... Poate oboseala, enervarea de peste zi... Neculce lămureşte: Care aceli Divanuri den amiadzăzi în deseară nu căde toate pre de laudă.
Portretul se încheie lapidar: Omu bun şi blându, fără nici o răutate. Dabija...

Dincolo, în Muntenia, domnea Gligorie-vodă. Altfel de om. Abil, aventurier, cu multe relaţii. Amândoi, şi Dabija şi Gligorie sunt convocaţi la Ţarigrad, la Vizir, să pună la cale lupta oştilor otomane contra Neamţului. Neamţul îi bate de-i usucă... că li să şi supărase turcilor a ma oşti...
Domnitorii celor două ţări româneşti se vorbesc să se refugieze la polonezi. Stamatie, ministrul de interne al lui Dabija, îl sfătuieşte pe domn să nu fugă, şi să se întoarcă la Vizir, că nu se ştie... Deştept, acest Stamate. Dabija îl ascultă. În schimb, Gligorie, neştiind nimic, porneşte cu familia spre Transilvania, îi lasă pe-ai săi la adăpost, trece prin Moldova, pe la Suceava, - Dabija nu-i! - trece Nistrul, o ia prin ţara leşescă, se abate din nou prin Transilvania, îşi ia nevasta, copii, şi fuge cu ei la Împăratul nemţescu, unde rămâne câţiva ani.
Constantin Stolnicul, duşmanul său de moarte, aflând, se duce repede la nemţi şi-l pârăşte că l-a azvârlit pe tatăl său în închisoare, că l-a schingiuit şi i-a luat toţi banii... şi l-au şi omorât. Gligorie neagă. Împăratul vine prima dată în contact cu astfel de intrigi orientale. Constantin Stolnicul aduce şi un martor, pe Ionaşcu, Cap-de-ghindă. Dovedit, învinuitul îşi smulge părul din cap, se lamentează. Şi, ca să vedeţi cum este Occidentul, un prieten îl povăţuieşte să treacă la catolici. Aşa scapă de moarte. S-a făcut catolic, s-a aranjat. Nu se mai auzise ca cineva să treacă la ortodoxi, ca să scape cu viaţă, pentru ortodox viaţă fiind peste tot, berechet. Şi pleacă Gligorie la Veneţia, unde stă şapte ani. Se întoarce, incognito, la Ţarigrad, stând în umbră şi trăgând sforile, cu isteţimea lui muntenească. Boierii săi, crezându-l pierdut, vin la Ţarigrad să caute un domn nou. Între timp, Gligorie intrase pe sub pielea Vizirului.
"Alegeţi-vă un domnu dintre voi... şi veniţi mâine dimineaţă să vi-l fac" - li se adresează scârbit Vizirul boierilor veniţi în delegaţie...
Aici se cuvine să ne oprim puţin şi să medităm asupra acestui "să vi-l fac"...
A doua zi, boerii munteni se prezintă în faţa Vizirului cu propunerea lor, nepierzând ocazia să-l vorbească de rău pe Gligorie, ocărându-l blestemându-l. În estimp, Gligorie, pus la curent de marele Vizir, cu care se împrietenise, sta şi asculta pitit după o perdea. În cele din urmă cu cinismul său, Vizirul îl scoate la iveală pe domnitorul pe care-l credeau dispărut... şi-l căftăneşte pe loc în faţa nemernicilor, pieriţi de stupoare... "Iară boierii munteneşti, dacă l-au văzut, numai ce-au încremenit."
Sunt daţi cu toţii pe mâna lui Gligorie-vodă. Singurul care scapă este Şerban-vodă viitorul. Dând să intre şi el la Vizir, că întârziase, un amic îi suflă la iuţeală - Gligorie e la Vizir, şterge-o, că te-nhaţă!
Ajuns la Bucureşti, Gligorie bate, pune la cazne opoziţia, o închide şi pe doamna lui Şerban Cantacuzino şi pe toţi fraţii săi...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara