Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Pop Art de Cosmin Ciotloş

"1. ca o amară, mare pasăre marină/ nenorocul pluteşte peste căminele de nefemilişti/ din strada olteţului 15.// aici nu stau decât cei ca noi, aici/ viaţa se bea şi moartea se uită.// şi nu se ştie niciodată cine pe cine, cine cu/cine şi când şi la ce./ doar vântul aduce uneori miros de fum şi zgomot de arme/ dinspre câmpiile catalaunice.// când urci la noi, amice, ai grijă: la uşă o să te întâmpine/ păduchele de san-jose. e paznic aici. o să ţi se gudure la/ picioare. o să-ţi zică dă-mi nene cinci lei să te trec apa, uşa/ e-nchisă, ăştia mă lasă tot timpul afară, m-au întemniţat afară./ tu nu-l crede, amice, tu nu ştii, a venit ieri administratorul/ l-a făcut şef peste tot palierul, el e cel care cârmuieşte acum/ camera asta, corabia asta blestemată de sub care apele s-au tras/ şi a rămas încremenită aici, la etajul trei./ deci plăteşte-i, amice, el e cârmaciul, se clatină mereu/ ca-n vechime când vasul sălta peste ape." (olteţului 15, camera 305)
Recunoaşteţi autorul acestor versuri pe drept cuvânt tulburătoare? Întreb aceasta având deja în gând un invariabil - chiar dacă sotto voce - răspuns afirmativ. Pentru că, într-un fel sau într-altul, citind temeinic, foiletând curios sau doar prinzând din auzite câte-un top minimal, publicul de literatură de la noi trebuie să fie familiarizat cu tonul şi cu vocea acestui fragment. Faima poeziei lui Ioan Es. Pop a întrecut-o chiar de la început pe aceea a omului Ioan Es. Pop. Caz rar. Mai ales în spaţiul românesc, aflat sub semnul, scuzabil în fond, al goanei simultane după biografii picante, după anecdote neacreditate ori după intimităţi greu accesibile.
Altminteri, care ar fi fost rostul acestei luxoase antologii - no exit - proaspăt publicată de Editura Corint? Să ofere o bună difuzare unui poet întru totul valoros? Să reitereze vizual câteva texte ajunse în folclorul mai degrabă sonor al iniţiaţilor? Să-şi creeze un capital de imagine deschizând seria de poezie cu nume ca Nichita Stănescu şi Ioan Es. Pop. Din toate câte puţin. Poate chiar prea puţin, îmi vine să spun. Mai aproape de adevăr decât orice asemenea speculaţie de piaţă şi decât orice calcul ingineresc este, de data aceasta, titlul. Mult mai subtil decât media şi uzând de un algoritm doar în aparenţă simplu, el dă la iveală o adevărată nouă lectură critică (cu datele de bază de regăsit în prefaţa semnată de Dan C. Mihăilescu). Din lista de volume ori antologii, cuprinzând ieudul fără ieşire (1994), porcec (1996), pantelimon 113 bis (1999), podul (2000), petrecere de pietoni (2003) a fost, aşadar, selectat cel dintâi şi - de altfel - cel mai cunoscut. Nu înainte însă de a fi prelucrat, generalizat, cosmopolitizat, corporatizat. Localul fără ieşire devine britanicul no exit. Ieudul limitat geografic devine orice altceva (de la Bucureştiul cutiilor de chibrit anterevoluţionare la infernul personal sau exhibat al fiecăruia dintre noi, de la cârciumile magnetice precum, odinioară, catedralele pietruite ale goticului până la panoplia doldora de muniţii a poeziei).
Opera (sau lumea) lui Ioan Es. Pop se preschimbă, aşadar, din rugăciune intimă în sacerdoţiu comunitar. Exclusivul şi exclusivistul criteriu estetic ajunge o foarte onorabilă unitate de măsură a promovării. Claustrarea e în continuare perfectă, toate porţile de ieşire sunt închise etanş, dar spaţiul circumscris de acestea e substanţial şi semnificativ lărgit. Iar asta printr-un inteligent artificiu la limita dintre tehnic şi intuitiv. Încercaţi să citiţi, pe două braţe de fotoliu, fiecare dintre volumele anterioare ale lui Ioan Es. Pop în paralel cu singulara antologie no exit. Veţi vedea cât de diferit vă va suna acelaşi poem între alte coperte şi cu alt antet.
Veţi înţelege câtă limpezime a mesajului şi câtă uimitoare priză la real au mai toate fragmentele de text. Obiecte geografice sau doar maniabile, străzi şi adrese venite parcă direct din hărţile online, ani consemnaţi cu precizie, oameni şi halouri palid umane împânzesc şi structurează paginile antologiei. Un cotidian, prin urmare, palpabil şi, aşa-zicând, uşor de determinat. Încrâncenate sunt doar - cu un termen întrucâtva fosilizat - temele: moartea ubicuă, alcoolul ca prezenţă neamânată, izolarea, cartierul. Şi, decurgând de aici, insistenţa vocii auctoriale asupra acestor centri nervoşi ai poeziei.
Putem chiar sonda volumul, în spiritul celor scrise mai sus, aşa încât să extragem de aici o discretă listă de afinităţi ce ţin de livresc sau de atitudine. Apar strecuraţi printre versuri Angela Marinescu, Gheorghe Iova, Marius Ianuş, Paul Vinicius şi - mai ales, pe chestiune de generaţie şi de valoare - Cristian Popescu. Adică în primul rând - poeţi, în al doilea - radicali, iar deasupra acestor nuanţe - având cu toţii un neobosit simţ al istoriei. Literare sau nu. Implicarea pasională în discurs şi în realitate, în timpul lor şi în spaţiul altora le e deopotrivă specifică. Merită urmărit pe text:
"într-o zi vei fi un nume de stradă, popescu,/ şi nu cred c-o să-ţi convină să te calce/ toţi în picioare atunci, ba poate vor face pe strada cu/ numele tău o piaţă de alimente, popescu, or să/ arunce pe jos cu legume şi resturi stricate, le vor/ strivi sub tălpi toată ziua, zeama lor acră/ are să se scurgă prin asfaltul cu numele tău/şi nu cred că îţi va conveni, popescu"(popescu.o privire spre viitor) şi "după mai multe beri cu marius ianuş, într-o zi pe care am hotărât-o cea de pe urmă a vieţii noastre, ne-am zis că n-ar fi rău să spunem Crezul împreună/ convinşi că marile asasinate se petrec atunci când nu ucizi/ şi că în rădăcina noastră, care spune că trebuie să omori ca să nu fi omorât, un dumnezeu tot mai mărunt dă porunci, din ce în ce mai palide"(crezul cu ianuş) şi "singurul care, trăind, în întuneric absolut,/ când iese la lumină se resoarbe,// exact ca dumnezeu./ păcat că n-am avut şansa, ca angela marinescu,/ să fiu medic măcar o dată."(şlagăre de concentrare)
Ce avem aici? Poeme clare, impecabile, intacte declaraţii admirative selectate atent de antologator. Nu e o întâmplare faptul că, alături de autorul - şi, nu-i aşa?, de soţul - Artei Popescu, Ioan Es. Pop e considerat cel mai important poet apărut după 1989. În plus - fără vreun orgoliu al formulărilor de lungă carieră - înclin să cred că titlul acestei cronici e exact.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara