Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Scrisori portugheze:
Porto 2001 de Mihai Zamfir


Promiţătoarea sintagmă "oraş european al culturii", atribuită pentru un an de zile, înmagazinează enorm de multe speranţe şi virtualităţi: Europa, continent al culturii prin definiţie, îşi alege un oraş - alt spaţiu prin definiţie cultural; pentru un an întreg de zile, spectacole în ritm trepidant, premiere, recitaluri, deschideri de muzee şi vernisaje oficiale vor forma calendarul. Un întreg an, respectivul oraş "dansează" la propriu şi la figurat. În diferite oraşe europene, perioada în care venerabila aşezare istorică posedă rîvnitul titlu se sărbătoreşte timp de 365 de zile.
Anul acesta a adus pe primul plan al actualităţii artistice două oraşe, Porto şi Rotterdam, declarate amîndouă "oraşe ale culturii 2001". Ştiam asta de multă vreme, deoarece decizia se ia cu largă anticipaţie. Maniera în care oraşul olandez parcurge intervalul fast s-a dovedit a fi una mai degrabă tradiţională - spectacol somptuos de uvertură, concerte şi expoziţii, acţiuni comune întreprinse cu cetatea-soră din Portugalia, invitarea la Rotterdam a celor mai în vogă artişti. Iată însă că Porto a ales o variantă cel puţin originală de a-şi trăi situaţia de "oraş european al culturii". Şi anume renovarea totală a oraşului însuşi.
Mare parte a fondurilor europene şi naţionale destinate evenimentului, în loc să servească la invitarea celor mai costisitori solişti străini, au fost dirijate spre restaurarea propriului patrimoniu arhitectural. Cartierul istoric din centrul oraşului, cartierul de pe malul fluviului (Ribeira), cele mai frumoase clădiri, de multă vreme abandonate, unele de-a dreptul ruinate, se refac acum piatră cu piatră, redobîndind strălucirea din prima zi. Miliardele de scuzi se cheltuiesc pentru ca Porto însuşi să fie oraş al culturii nu numai prin efemere spectacole şi expoziţii, ci prin frumuseţea a sute şi sute de pieţe şi clădiri restaurate, prin aspectul palatelor şi al grădinilor.
Măsurînd consecinţele unei asemenea opţiuni, se înregistrează mirare, iritare, stupefacţie sau indignare.
În anul de graţie 2001, cînd a devenit "capitală europeană a culturii", metropola din Nordul Portugaliei arată deocamdată ca după un cutremur urmat de puternice bombardamente: străzile sunt desfundate, şanţuri enorme acoperă carosabilul, trotuarele au dispărut, jumătate din magazine s-au închis, nici un tramvai sau autobuz nu mai circulă prin centru. Chiar şi localnicii îşi regăsesc cu greu drumul spre casă. Cît despre străini - e mai bine să nu se aventureze, pentru că s-ar pierde cu siguranţă.
Acest Porto 2001 care, în loc să-i atragă pe vizitatori, îi goneşte pînă şi pe locuitorii oraşului, a luat Portugalia pe neaşteptate: de unde, şi vehemenţa reacţiilor. Dacă îţi învingi însă prima mirare, începi să înţelegi şi chiar să aprobi aparenta nebunie: un an trece repede, nimic nu-i mai efemer decît un spectacol de operă sau un concert, fie el şi genial; la sfîrşitul anului 2001, Porto va arăta însă ca o aşezare de vis. Poate că va rata performanţa artistică a anului 2001, dar se va transforma într-un oraş-obiect de artă pentru decenii de acum înainte. Poate că vizitatorii din anul 2001 vor fi puţini şi dezamăgiţi. Dar vizitatorii din anii 2004, 2005 ori 2010 vor rămîne cu siguranţă încîntaţi. Tot ceea ce Portugalia pierde în imediat va cîştiga pe termen lung.
Şi cînd te gîndeşti că toată această neaşteptată răsturnare a fost obţinută tocmai din cauza unui viciu portughez specific - lentoarea naţională! Dîndu-şi seama că, în ritmul în care începuseră, nu vor putea respecta termenul propus - 1 ianuarie 2001 - portughezii au luat eroica decizie de a amîna totul sine die. Se va termina cînd se va termina, şi pace! Porto va renaşte cîndva, într-un viitor imposibil de precizat, dar va renaşte cu siguranţă.
Ce bine ar fi dacă toate angajamentele, de diverse naturi, ale ţărilor europene s-ar putea rezolva la fel de simplu şi dacă îngrozitoarele date fixe marcate de marile instanţe europene ar putea fi ocolite la fel de înţelept cum au făcut-o portughezii!... În dispreţul regulilor comunitare, dar spre fericirea ţării lor! Ar intra atunci şi România în timpul european, ar intra încet, cu paşi mici, în urma altora (eventual, în urma tuturor), dar plină de convingere.