Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica Plastică:
Portrete paralele de Pavel Şuşară


(doi artişti elveţieni de origine română)

I. Georges Tzipoia

Fiu al pictorului Alexandru Ţipoia, Georges Tzipoia s-a născut la Bucureşti, în anul 1945. Este absolvent al Intitutului de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, clasa prof. Traian Brădean. Din 1982 se stabileşte, ca refugiat politic, la Geneva, Elveţia fiind, de altfel, chiar ţara de origine a bunicii sale paterne. Organizează mai multe expoziţii personale în ţară, în Elveţia şi în Germania şi participă la numeroase expoziţii de grup. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, din anul 1974, şi al mai multor asociaţii ale artiştilor din Geneva (SMA, SSBA, SPSAS). în anul 1995 creează Fundaţia ,,Pictor Alexandru Ţipoia", iar din l996 instituie premiul ,,Alexandru Ţipoia" distincţie care se acordă anual unui tînăr artist român cu o prezenţă publică importantă în anul de referinţă. în 2000, publică la Editura Crater volumul de versuri Vălul pământului, o carte de autor în care textul şi imaginea se completează şi converg. în ceea ce priveşte creaţia plastică propriu-zisă, G. Tzipoia a traversat, de-a lungul anilor, întregul parcurs de la experienţele figurative, de la glosele pe marginea unui model, pînă la disoluţia formei clasice şi reconstrucţia ei prin mutarea accentului de pe realitatea exterioară pe realitatea pură a limbajului. Modern fără a părăsi convenţia tabloului, diversificat fără a trăda continuitatea unor motive, riguros în construcţia imaginii fără a neglija forţa de seducţie a culorii, exact ca un geometru în reprezentare, dar de o mare sensibilitate în realizarea propriu-zisă, pictorul este, în esenţă, un spirit clasic transplantat în plină agitaţie preapocaliptică. Echilibrul compoziţiilor, seninătatea atemporală a desenului şi a construcţiei cromatice, absenţa oricărui artificiu decorativ şi căutarea unei exprimări laconice şi definitive îl apropie de modelele gîndirii greceşti, după cum extrema codificare a imaginii, absenţa oricărui retorism, încărcătura spirituală a semnului şi puritatea abstractă a culorilor îl apropie de imaginea-hieroglifă, de lumea în epură din viziunea bizantină şi postbizantină. Pînă la un punct, Georges Tzipoia preia mesajul purist şi gîndirea de tip constructivist ale lui Alexandru Ţipoia din ultima sa perioadă, dar este solidar în mod direct şi cu experienţele bidimensionalului de factură modernistă, în general, cu tendinţele de opacizare a imaginii şi cu dematerializarea acesteia ca alternativă la retorica nenumăratelor naturalisme. Însă Georges Tzipoia nu ajunge la aceste reprezentări prin retrospecţie culturală, prin citat sau prin colaj de motive, ci printr-o decantare lentă a propriei sale gîndiri şi printr-un proces continuu de negare a anecdoticului.

II. Alexandru Trifu

Fiul unui profesor de pedagogie şi de estetică, se naşte la Bucureşti, în anul 1942. După absolvirea, în 1966, a Institutului de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescu", clasa prof. Petre Dumitrescu, este prezent în ţară cu expoziţii personale şi de grup, apoi se stabileşte în Elveţia, la Geneva. Aici desfăşoară o bogată activitate artistică, organizează numeroase expoziţii personale şi participă la importante manifestări colective. Expune, de asemenea, în Franţa, în Canada, în Germania etc. Se implică efectiv în viaţa artistică elveţiană, în intervalul 1988-1999 fiind ales preşedinte al Societăţii pictorilor, sculptorilor şi arhitecţilor elveţieni din cantonul Geneva. Cu prilejul unei expoziţii colective, este prezent pe Canalul de televiziune ARTE, în cadrul emisiunii Metropolis. Figurează, de asemenea, în dicţionare şi repertorii care privesc arta elveţiană contemporană, precum şi în Dictionnaire biographique de l'Art Suisse du XV-ème siècle jusqu'à nos jours. Prin structura sa intelectuală şi prin natura sensibilităţii sale, Alexandru Trifu este un cercetător în spaţiul picturii şi al vizualităţii, în general. Creaţia artistică nu este pentru el doar un demers unilateral, o relaţie stabilă cu o lume fixată ferm în cadrele ei fizice şi simbolice, ci o continuă stare de investigaţie, itinerariul unei interminabile procesualităţi. Genurile consacrate ale artelor plastice îşi dezvăluie mereu precaritatea în faţa unei asemenea atitudini şi sînt mereu pregătite să-şi redefinescă sensul şi identitatea. Pe nesimţite, grafica irumpe în pictură, tuşa senzuală se resoarbe în graţia linearităţii, bidimensionalul capătă volum şi-şi redobîndeşte cea de-a treia dimensiune sau, dimpotrivă, obiectul de-a gata, coborît direct din reveriile lui Duchamp, îşi neagă toate determinismele originare, funcţionale şi estetice deopotrivă, şi se supune cu docilitate unei priviri pe jumătate grave, pe jumătate ludice şi ironice. în funcţie de interesele lui de explorator şi de motivaţiile adînci ale unei cerebralităţi mereu disponibile, Alexandru Trifu poate acoperi, cu acelaşi gest relaxat şi sigur, şi perspectiva minimalistă, şi pe aceea a geometriei şi a derivatului constructivist, şi pe aceea a codificării figurative ca simplu pariu al limbajului, şi pe aceea voluptuoasă şi densă, în directa descendenţă a unui expresionism fără dramă şi fără patetism. Conştiinţă artistică bine articulată, fără sentimentalisme de ordin mimetic, dar şi fără aroganţa acelei demiurgii a limbajului care înlocuieşte pietatea imitaţiei cu superficialitatea dexterităţii, Alexandru Trifu este exponentul tipic al unei modernităţi exacte şi vii în care nu încap nici nostalgiile mortifiante şi nici bovarismele angoasante şi autodistructive.