Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Plastică:
Portretul şi autoportretul de Pavel Şuşară

Corneliu Baba ar fi împlinit luna aceasta, în plină zodie a Scorpionului, 101 ani. Trăirile sale contradictorii, oscilaţia între lumină şi întuneric, între vocaţia de constructor demiurgic, romantic şi ultimativ, şi somaţiile voluptoase şi disolutive ale materiei nu se regăsesc nicăieri mai puternice şi mai convingătore decît în portrete şi în autoportrete. Încă de foarte timpuriu, portretul devine pentru el vehiculul performanţei şi al conştiinţei de sine. Referindu-se la un asemenea moment, la cel imediat următor terminării războiului (anii 1919-1920), Baba mărturiseşte fără echivoc: ,,...făceam ce voiam, căpătasem faimă şi aere de portretist, lucru justificat de un anumit orgoliu al vîrstei". Era încă perioada craioveană, cînd el lucra constant în atelierul tatălui său şi cînd supravegherea acestuia se exercita atent, dar fără intervenţii explicite decît atunci cînd normele academiste păreau ameninţate prin interpretări nepermis de libere. Nu se ştie nimic despre lucrările din această perioadă, fie pierdute cu totul, fie rătăcite anonim prin vreo colecţie particulară, fie chiar păstrate în colecţia artistului, dar niciodată făcute publice. Că faptele stăteau chiar aşa, cum o spune pictorul, că dobîndise adică o "faimă de portretis", este un adevăr incontestabil. Primul argument ar fi acela că, înzestrat cu o îndemînare ieşită din comun pentru desen, Baba nu putea să nu-şi folosească această calitate pentru a face cu precădere lucruri ce se bucurau de o atenţie maximă, atît în mediile artistice academiste cît şi în opinia acelui segment din public care se interesa de artă. Iar genul cel mai autoritar şi cel mai preţuit era tocmai portretul, socotit o expresie maximă a talentului şi a seriozităţii, dar şi dovada irefutabilă a celei mai înalte măestrii profesionale. în al doilea rînd, de-a lungul întregii sale cariere, Corneliu Baba a avut o permanentă fascinaţie a portretului, chiar o adevărată mistică a acestuia, şi este în logica firii ca acest interes obsesiv pentru fizionomie şi pentru chipul interior să se fi aşezat în conştiinţa pictorului de foarte timpuriu, chiar odată cu formarea personalităţii sale. Şi, în sfîrşit, în al treilea rînd, cele mai timpurii lucrări cunoscute sînt chiar două portrete; un Autoportret şi un Portret al mamei, ambele aflate în colecţia artistului. Primul este datat 1922, cînd autorul nu avea decît şaisprezece ani, şi a fost realizat, probail, la Caransebeş, iar cel de-al doilea, lucrat în cărbune, este datat 1927, în perioada în care pictorul îşi făcea studiile la Bucureşti. Această încercare de a sprijini, a posteriori, o mărturisire a artistului în legătură cu propria sa formare, nu înseamnă nicidecum că mărturisirea ar fi îndoielnică sau că ar mai avea nevoie şi de alte argumente. Dimpotrivă, ea însăşi poate fi invocată ca argument în cazul oricărei observaţii şi evaluări exterioare. Am insistat, însă, asupra acestui moment, pentru că identificarea şi autoidentificarea lui Baba ca portretist, dar ca unul cu totul special, este cheia înţelegerii întregii sale opere şi chiar calea de acces către intimitatea unei profunde meditaţii asupra existenţei şi a condiţiei umane. Autoportretul din 1922 şi Portretul mamei din 1927 sînt, în acest sens, punctele de pornire, cel puţin din ceea ce se cunoaşte pînă acum, a două dintre marile trasee ale operei sale.
Primul inaugurează seria autoportretelor care nu se va încheia decît spre sfărşitul vieţii, iar cu cel de-al doilea începe ampla galerie a portretelor individuale care se întinde şi ea pînă în deceniul nouă. Vreme de şaptezeci de ani, această portretistică va înregistra constant ritmurile unei istorii exterioare dezlănţuite, cu personajele, caracterele, miturile şi dramele ei, dar şi prefacerile interioare ale pictorului însuşi, mişcările mai încete sau mai alerte ale conştiinţei sale, victoriile şi eşecurile provizorii, luptele încleştate şi aspiraţiile utopice. Primul Autoportret reprezintă un personaj aproape ireal, în care o graţie rafaelită se învecinează cu uimirea inocentă a descoperirii de sine. Culorile calde, catifelate şi transparente sînt dominate în registrul superior de boneta roşie care acoperă, ca o aură, întregul oval al feţei, de la frunte pînă la ceafă, iar chipul, surprins într-o frontalitate foarte puţin mişcată, este disputat în egală măsură de lumină şi de umbră. Jumătatea stîngă a portretului este învăluită de o umbră caldă, colorată în tonalităţi roşietice, iar partea dreaptă este supusă unui ecleraj al cărui efect este o paloare uşor translucidă. Asupra acestei simbioze dintre lumină şi umbră, asupra permanenţei şi a inseparabilităţii lor în pictura lui Baba, vom reveni, inclusiv în ceea ce priveşte distribuţia lor spontană în cazul acestui Autoportret. în afara jocului de lumină, singurul element care îi construieşte portretului un oarecare profil psihologic, sînt privirile sau, mai exact spus, plastica uşor exaltată a ochilor. Însă şi acest element rezumă întreaga viaţă interioară la o stare de uimire blîndă, care nu tulbură şi nici nu distorsionează. în partea inferioară a portretului, în regiunea gîtului şi a umerilor, compoziţia este susţinută plastic printr-o suprafaţă mai amplă de alb şi o pată puternică de negru care sprijină întreaga arhitectură formală şi cromatică a capului. În colţul din drepta al tabloului, în zona echivalentă umărului stîng, pictorul a semnat decis cu culoare roşie, a subliniat cu o linie groasă semnătura şi a scris anul. Această pată aerisită de roşu, aşezată atît de ferm, este ea însăşi un element de compoziţie şi contrapunctează, prin pasajul umbrei colorate, accentele puternice din partea luminată a bonetei. Lucrare foarte timpurie, practic una de adolescenţă, Autoportretul dezvăluie un artist sigur pe sine, cu abilitate manuală şi cu un ochi bine exersat dar, mai ales, unul care cunoaşte bine atît alfabetul cît şi instrumentele picturii. Fără a fi cîtuşi de puţin academistă, această lucrare este riguroasă şi exactă, dar şi realizată suficient de liber pentru a se vedea limpede că ea nu este simpla consecinţă a unei reţete. Spre comparaţie, Portretul mamei reprezintă sigur o altă etapă, o altă percepţie a modelului şi o preocupare mult mai evidentă pentru viaţa lui interioară. Realizat în cărbune, acest portret minuscul concentrează întreaga energie a observaţiei şi toată puterea de înţelegere a relaţiei dintre trăsăturile aparente ale fizionomiei şi cele inaparente ale fizionomiei morale. Şi aici ar trebui amintit un lucru important, şi anume că în viaţa pictorului prezenţa mamei a fost una exemplară. Ea a constituit un adevărat obiect de adoraţie şi a fost sursa unui cult pe care Baba l-a întreţinut, la aceeaşi intensitate, de-a lungul întregii sale vieţi. Această fiinţă mitică a mamei îi oferă artistului, în proporţii sensibil egale, o grijă domestică blîndă, o permanentă securitate morală şi chiar o formă de protecţie magică. în cadrul unei şedinţe de spiritism, de pildă, ea îl întreabă pe N. Grigorescu dacă lucrările fiului său vor sta vreodată într-un muzeu, iar maestrul o asigură, de dincolo de hotarele acestei lumi, că da!. (11) în acest context, privirile pictorului surprind un chip în plină lumină, cu ochii profunzi şi cu o expresie în care severitatea şi blîndeţea se contopesc. Cele cîteva accente de umbră, distribuite circular în jurul feţei, scot şi mai puternic în evidenţă luminozitatea plastică a portretului şi măreţia melancolică a modelului. Exactitatea desenului, valoraţia subtilă a suprafeţelor şi sugerarea detaliilor fără mari eforturi descriptive, trimit viziunea acestui desen către acuitatea stilistică şi către laconismul expresiv ale lumii nordice. Dacă în Autoportret-ul din adolescenţă pictorul cultiva o oarecare ambiguitate şi era mai receptiv la senzualitatea materiei cromatice, în Portretul mamei el este un observator precaut şi sensibil, martor discret al unui mister pe care-l presimte dar pe care, în acelaşi timp, nu-l poate pătrunde pînă la capăt.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara