Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
POST-RESTANT de Constanţa Buzea

Iertată fie-mi greşeala, poate, de a nu crede că sunteţi atât de tânăr precum declaraţi în scrisoare. Un tânăr care îşi scrie, astăzi, textele în ortografie cu apostrof, poate fi o raritate ce se explică prin aceea că îşi trăieşte viaţa simplu şi curat citindu-şi rugăciunile zilnice după o cărticică străveche. Un tânăr mult întârziat căruia îi este cu desăvârşire indiferentă stricteţea totuşi a folosirii apostrofului. Vorbirea despre moarte, pe de altă parte, atingerea de această temă şi câţiva termeni asimilaţi din aceeaşi cărticică şi care au ieşit demult din uz, mă întăresc în suspiciunea mea de a nu lua în seamă micul truc, justificat şi iertat, al omului în vârstă ce scrie poezii a căror şansă crede că e nulă... Poate că greşesc, şi vreau să atenuez şocul printr-o reparaţie, tonul scrisorii fiind plăcut şi sincer iar poeziile nu chiar proaste, cum înclină să le eticheteze autorul lor: ,,Nu ţin să le publicaţi (neapărat) – spuneţi, către redactor, la un moment dat – dar, vorba lui Creangă, după ce veţi fi citit atâtea năzbâtii, îngăduiţi o clipă şi cu prostiile mele. Ştiu că poezii ca ale mele sunt cu sutele pe biroul domneiei-voastre, ale mele sunt (aşa proaste cum sunt) unice, căci mă reprezintă. Poate că autorul se va decide cândva, curând sau niciodată, să păstreze tăcere ori să vorbească despre sine mai mult. Faptul că voi transcrie în continuare o parte din şi aşa puţinele la număr poezii pe care le semnează, să fie spre încurajare şi spre o mai luminoasă încredere în sine. A fi singur pare să fie similar cu a merge pe un drum închis. Să înţeleagă că, pe porţiuni, versurile dacă sunt modeste, ele pot fi reparate cu meşteşug şi puse în stare să funcţioneze: ,,Călătoresc prin vremi şi locuri,/ Prin viaţa mea treceţi zburând,/ Doar amintirea unui cocostârc/ bolnav de ceruri/ Îmi zăboveşte-n suflet/ Până când, uitare şi tăcere,/ Vor ninge’n geamuri cu poveşti.// Mi’e sufletul greu/ şi parcă’mi ninge pe mormânt/ În duminica asta/ Mugurii ţâşnesc din tăcerea unei crengi/ Asemeni ochilor păgâni de lumină/ Ai îngerilor căzuţi/ Pentru că au inventat întunericul.” A fost acesta un mic poem din seria Răstignirilor, din care aş mai transcrie unul, păstrând apostroful şi acolo unde nu se află deloc la locul lui: ,,Ce’ar fi să te naşti toamna/ Din moartea merilor, mucenici?/ N’ai fi nici tu, nici măr;/ Ai fi poate un fluier ce’ar face/ Să înflorească în ochi petale./ Ai fi poate o cruce/ Pe care hodină şi’ar găsi Hristos./ Ai fi o umbră în noaptea lor,/ Pe care dimineaţa îi găseşte îmbrăţişaţi...// Ce’ar fi să mori toamna/ Odată cu merii. Vânzătorii?/ Ţi s’ar face leagăn în carnea lor/ Şi pe creanga lor ar scrie:/ Aici hodineşti Tu, robul lui Dumnezeu./ Sau foc din lemnul lor/ Va aduce’n amintire pe cel ce ai fost...// Dar dacă te uiţi pur şi simplu/ Şi vezi cum mor merii, Părinţii.../ Blestemul lor va fi colindul/ Pe care îl vei alunga/ Şi păsările primăverii şi bruma toamnei./ Hristosul neavând pe ce se răstigni/ Şi nu vei avea icoane să le rogi/ Să nu mai moară merii/ fără tine”... Autorul adaugă, în finalul epistolei sale, că are 25 de ani, că a terminat Colegiul Universitar de institutori, specialitatea desen, că s-a decis greu să ne scrie, considerând însă că a ne scrie ar fi fost aceasta singura modalitate de a fi cinstit cu sine şi singura dorinţă, împlinită, de a spune ceva, considerându-se Cineva, ,,nu în sensul de personalitate ci de persoană”. Ceva vibrant şi curat în ton, lucru care te determină să te faci ecoul celor spuse de dânsul, grăbit în întârziere şi poate măcar puţin extras din tristeţe. (Ioan Ilica, Suceava).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara