Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Poveste din vremuri apuse de Iulia Popovici


Prin colecţia instituită la Polirom, A Treia Europă îşi continuă proiectul, început cu cîţiva ani în urmă la fosta editură Univers, de publicare a unor titluri de maximă importanţă din literaturile central-europene contemporane - de data aceasta cu un roman foarte proaspăt al prozatoarei Olga Tokarczuk, tradus excelent de Constantin Geambaşu cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti.
Călătoria oamenilor Cărţii, apărut în original în 1993, este o poveste a cărei atmosferă aminteşte pregnant de romanele lui Paulo Coelho, şi în special de Alchimistul, acesta însuşi istoria unei aventuri către cunoaştere, ratată şi împlinită totodată prin întoarcerea către propria fiinţă. Bună cunoscătoare a filozofiei medievale şi pasionată de ştiinţele oculte (un alt element pe care-l are în comun cu scriitorul brazilian), Olga Tokarczuk reuşeşte să construiască o lume electrizantă al cărei centru de greutate îl constituie Cartea, un alt nume dintre multele posibile - Graal, piatra filozofală, elixirul tinereţii fără bătrîneţe - pentru obiectul fascinaţiei de veacuri a tuturor căutătorilor.
Cei care pleacă în această călătorie sînt personaje emblematice - Marchizul cărturar, Veronica prostituata de lux dornică de iubire, Gauche (Stîngul) copilul-vizitiu analfabet şi mut, posesor al tainelor naturii, - la fel cum sînt şi cei care nu pleacă: iubitul nobil al Veronicăi, temătorul de Berle, misteriosul de Chevillon colecţionînd tablouri la fel de misterioase. La capătul unui drum în necunoscut la fel de plin de primejdii ca cel al lui Odiseu spre Ithaca, numai unuia îi e dat să ajungă; literatura creştină occidentală a instituit în Evul Mediu motivul tînărului cu sufletul şi cugetul neatinse de păcat menit să afle secretul lumii - cazul cel mai celebru: Perceval din legendele Graalului (opus mult mai viteazului, dar adulterinului Gauvain). Şi aici (o spun cu riscul de a deconspira finalul romanului) cel care învinge necunoscutul şi moartea, cel căruia îi e dat să vadă Cartea este cel mai puţin în măsură să-i desluşească taina: lui Gauche, înlănţuirile de semne nu-i spun nimic de vreme ce el nu poate citi. A nu şti carte devine astfel a nu afla Cartea.
Băiatului căruia îi fuseseră refuzate în acelaşi timp ştiinţa scrisului şi darul vorbirii îşi capătă glasul la contactul cu magicul obiect ascuns printre ruinele mănăstirii. I se păruse totdeauna că "puterea omenească stă în cuvinte" şi se purtase faţă de ele "cu un respect deplin, ca şi cum prin realitatea lor ele erau egale cu lucrurile" (p.22). Consideraţiile lui Gauche, prezente în primele pagini ale cărţii, relansează lectura Călătoriei..., pentru că ele sînt cele care dau cheia acestei căutări romaneşti.
De fapt, marea taină a omenirii e puterea de a crea lumea prin cuvinte, mai mare chiar decît aceea de a reproduce viaţa în eprubetă (există o excelentă scenă construită în jurul unui homunculus asexual hrănit cu esenţă din sîngele creatorului); un al doilea secret al împlinirii este dragostea: odată întîlnită, ea se dovedeşte fatală pentru Marchiz şi de asemenea pentru Veronica, vinovaţi de a fi vrut prea mult să afle misterele dumnezeieşti: acel hybris al tragicilor definit prin lipsa măsurii omeneşti.
José Saramago, Toate numele. Traducere şi postfaţă de Mioara Caragea. Editura Polirom, 2002.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara