Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

La microscop:
Prasceai, prasceai ! de Cristian Teodorescu


Să dea bîţîiala peste Virginia cînd aude că Florica bucătăreasa se ţinea cu un rus - soldat, plutonier, ce-o fi fost el. O văzuse Musica, în centru, la braţ cu muscalul. Blonziu, frumuşel, nimic de zis, dar nu se expuneau duduile de la stabiliment cu ruşii pe stradă şi se găsea bucătăreasa de la restaurantul gării! Ce era în capul ei? Virginica ce să zică, ea demult îl întrebase pe Fănică de ce-o mai rabdă, şi el, că bucătărese bune se găsesc greu! Florica îi luase la rînd pe ceferişti şi pe chelnerii din toate cîrciumile de-aici. Nici ea nu mai ştia cîte chiuretaje făcuse. Cînd au venit ruşii tocmai trecuse la frizerii turci ai lui Midat, ăla cu care mai juca table Fănică. Ea îi mai zicea de bine, că o femeie nu umblă din bărbat în bărbat, ca o căţea în călduri, să mă scuzi. Ce să te înţelegi cu ea? Zice ca tine şi dacă se uită unul mai lung la ea, se duce cu el în pat, cînd mai ajunge. Cu ceferiştii se întindea prin vagoane, ca să nu-ţi mai zic pe unde îşi găsea cu chelnerii, de închidea ochii Pomenea, ca să n-o ducă la post, pe unde dădea peste ea, proptită în ziduri pînă şi de şchiopul de Mangiurea, dacă şi ăla era bărbat! Cum era să recunoască Virginia că se obişnuise cu nebunelile Floricăi, chit că nu-i picau bine? Răbufnise şi ea, că o zgîndărise Musica în pretenţiile ei despre restaurant. Ce să-i spună că dacă era un singur rus tot era bine şi că nu din cauza uniformei se ducea cu el? Dar la gîndul că ar putea nădi Florica şi ruşii după ceferiştii care veneau după ea la bucătărie, o ia Virginia deoparte. Auzise, Florico, că te-ai logodit cu un rus din ăştia. Bucătăreasa nu zicea niciodată nu cînd o vedea pe Virginia încruntată. Nici ei nu i se părea de laudă că nu refuza pe nimeni, dar cu ăsta, Nicolai îl cheamă, coană Virginica, era altfel. îi cîntase numai ei cu o balalaică. Şi se înţelegeau în ungureşte. Şi ieri, să se ardă pe plită dacă minţea, o căutase Şukuri frizerul şi ea i-a zis că n-are vreme de el. Trebuia să iasă la plimbare cu Nicolai, care nu-i atinsese decît braţul, pe stradă şi o aşteptase în faţa hotelului Traian. Ceea ce spunea bucătăreasa nu se potrivea deloc cu ce făceau ruşii prin oraş. Îl pune Virginia pe Ionică să afle ce era cu acest Nicolai, măcar de-o curiozitate. Chelnerul i-a povestit a doua zi ce ziceau ruşii despre el. Nu era nici scrîntit, nici neputincios cu femeile. Era de trei ani pe front. Ca soldat nu era cine ştie ce de capul lui, dar le cînta şi le purta noroc celorlalţi din companie. Îl fereau ruşii cît puteau, să nu păţească ceva, după ce la cîntase la Stalingrad sub asediu, de-l auzeau şi nemţii din tranşeele lor. Îi plăceau şi lui femeile; dacă intra într-un bordel nu se făcea de rîs. Pe el însă, îl lăudau soldaţii, războiul nu-l înrăise şi nici nu-i uscase sufletul. Nu înţelegea Ionică ce voiau să spună ruşii cu uscatul şi unul dintre ei se bate cu mîna pe inimă: "serţî", apoi scoate tutun dintr-o ţigară, îl fărîmiţează între degete şi-i zice lăcrimos "Asta nu serţî Nicolai". Două balalaici i se spărseseră rusului în raniţă pînă să ajungă în România. Pe-asta de acum i-o găsiseră camarazii la o casă de amanet şi o rechiziţionaseră în contul sacrificiilor pentru victorie. Era încrustată cu sidef, dar parcă nu suna ca alea dinainte. S-a mai plimbat Florica la braţ cu Nicolai încă vreo două săptămîni. Pînă au venit alţi ruşi cu trenul, iar Nicolai şi ai lui s-au suit într-un eşalon care urma să-i ducă în Germania. Nicolai îi cînta din gură şi din balalaică de adio Floricăi de pe scara vagonului: "Prasceai, prasceai.." Ea era singura care îşi lua rămas bun de la ruşii care plecau. Era pe 21 noiembrie, o zi cu vreme pişăcioasă, după părerea lui Ion chelnerul. Cînd s-a înnoptat Costel ciocănarul de vagoane a şuierat după Florica, la uşa din spate a restaurantului. Bucătăreasa, care nu era niciodată în stare să reziste semnalelor lui Costel, prăjea cartofi într-o tigaie uriaşă, pentru ruşii înfometaţi care veniseră, şi cînta pentru ea, în sfîrîitul uleiului din tigaie, "Prasceai, prasceai, pa­druş­ca daragaia...", fără să audă chemările ciocănarului şi fără să observe că se ardeau cartofii în tigaie.

Reprodus din ?"Lettre Internationale" nr. 69, primăvara 2009