Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Premiul Cartea Anului de Reporter


Miercuri, 13 decembrie 2006, la ora 19.00, la Clubul Prometheus s-a desfăşurat cea de-a cincea ediţie a galei premiilor Cartea Anului 2005-2006, acordate de revista România literară cu sprijinul Fundaţiei Anonimul. Având deja în spate o tradiţie a exigenţei şi a onestităţii criteriilor, acumulând, în acest lustru, o listă de nominalizaţi care include nume ca Mircea Cărtărescu, Monica Lovinescu, Matei Călinescu, Radu Cosaşu, H.-R. Patapievici, Gabriel Liiceanu, Mircea Ivănescu, Andrei Codrescu, Emil Brumaru, Gheorghe Crăciun, Andrei Pleşu, Livius Ciocârlie, Dan C. Mihăilescu, Andrei Cornea, Radu Aldulescu, Eugen Simion ş.a., evenimentul a rămas la fel de elegant, dar şi producător de surprize.

Cele cinci cărţi alese de juriu pentru anul acesta s-au repartizat aproape egal între proză (Ion Manolescu, Derapaj, Ed. Polirom; Petru Cimpoeşu, Christina Domestica şi Vânătorii de suflete, Ed. Humanitas; Eugen Uricaru, Supunerea, Ed. Cartea Românească) şi critică/istorie literară (Matei Călinescu, Eugen Ionesco: teme identitare şi existenţiale, Ed. Junimea; Florin }urcanu, Mircea Eliade. Prizonierul istoriei, Ed. Humanitas). Juriul, format din Nicolae Manolescu - preşedinte -, Ioana Pârvulescu, Marina Constantinescu, Adriana Bittel, Gabriel Dimisianu şi Alex. Ştefănescu, prezent in corpore la Prometheus, s-a decis (nu tocmai uşor) asupra cărţii lui Florin }urcanu.

Dacă celelalte excelau prin stil şi prin umor, volumul Mircea Eliade. Prizonierul istoriei se detaşează net printr-o obiectivitate foarte greu de pus în scenă dacă ne gândim la prea acidele dispute privitoare la Eliade. Nu întâlnim nici mitizarea indigestă, de manual, a istoricului religiilor, nici viziunea unilaterală şi maliţioasă a "uitării fascismului" (după Alexandra Laignel-Lavastine). Am putea vorbi despre o anume "uitare a maniheismului" în cazul lui Florin }urcanu. Prezentarea Ioanei Pârvulescu nu lasă nici un dubiu. Ba, mai mult, e un discret semn din ochi îndemnând la lectură:

,De ce admir cartea domnului Florin }urcanu, Mircea Eliade. Prizonierul istoriei ?

1. Pentru că, pe un subiect fierbinte, generator de discursuri pătimaşe, autorul reuşeşte să fie calm, echilibrat, fără a fi rece. Altfel spus, îi pasă, dar nu falsifică, nu exagerează şi nu deformează şi nu lasă deoparte pentru asta nici un detaliu.

2. Pentru că tonul său senin, de cercetător pursânge, credibil, este din ce în ce mai rar astăzi, când cărţile şi autorii lor au devenit mai degrabă pretexte pentru manipulări de tot soiul.

3. Pentru că, deşi îşi numeşte, cu modestie, demersul, biografie, acesta este mult mai mult decât atât: o monografie temeinică prinsă pe fondul unei istorii zbuciumate, astfel încât cititorul să înţeleagă bine că omul e subt vremi, sau, în termenii lui Eliade, omul e terorizat de istorie sau, cum spune titlul, prizonierul istoriei. (Autorul este istoric, aşa că înţelege bine acest prizonierat.) Este morala implicită a cărţii despre Eliade, autor care a fost când interzis, când supralicitat, când mitizat, când demonizat.

4. Pentru bogăţia documentaţiei şi valorificarea arhivelor aflate în străinătate.

5. Pentru felul captivant în care pune în scenă documentul, astfel încât, dacă începi cartea, în ciuda dimensiunilor ei, n-o mai laşi din mână. Prin felul în care recreează viaţa lui Eliade, dl }urcanu se poate socoti scriitor. L-aş asemăna cu Serenus Zeitblom scriind despre Adrain Leverkühn, căci şi Eliade este un fel de Doctor Faustus.

6. Pentru capitolul Imposibila mărturisire, legat de o întrebare inevitabilă.

7. Pentru detalii: de pildă câţi ştiau, înainte de a citi cartea, că data reală a naşterii lui Elide este 13 martie, dar, apăsat de simboluri încă din copilărie, el a preferat 9 martie, ziua celor ,40 de mucenici".

8. Pentru felul în care-şi încheie cartea, fără să apere sau să cheme la judecată.

9. Pentru că, vorba lui Andrei Cornea dintr-o recenzie la această carte, ne face să înţelegem că mulţi au defectele lui Eliade, dar puţini se pot lăuda cu calităţile lui.

10. Pentru că dovedeşte că cel mai frumos mod de a înţelege un om este să-i dedici o carte. Poate că ne-am înţelege mai bine unii cu alţii şi unii pe alţii, dacă ne-am dedica biografii."

Intrată în bibliografia obligatorie Eliade, cartea lui Florin }urcanu se poate dovedi şi o lectură de acomodare cu un ton echilibrat, impersonal şi lipsit de impulsivitate. Chiar una relaxantă, deşi nu leneşă. Ştiinţifică şi înţeleaptă. Credem că, şi de data aceasta, România

literară a optat fericit. Aşteptăm noi cărţi şi noi premii, în 2007.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara