Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Premiul Naţional de Poezie"Mihai Eminescu" de Gellu Dorian

Înfiinţat în 1991, prin hotărîre a Consiliului Local şi a Primăriei Botoşani, Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" a ajuns anul acesta la cea de-a XVI-a ediţie. Premiul ar fi fost unul oarecare, ca multe altele care se acordă în România, dacă el nu ar fi fost de la început legitimat de un juriu naţional format din personalităţi marcante ale literaturii române, profesori universitari, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Daniel Dimitriu, Al.Călinescu, Marian Papahagi, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Florin Manolescu şi Petru Poantă, şi susţinut din 1991 pînă în 2000 de regretatul Laurenţiu Ulici care a promovat cu seriozitate şi sobrietate acest premiu. Poeţii care au fost încununaţi la Botoşani, fie în Catedrala Uspenia, fie la Ipoteşti, fie în sala Teatrului "Mihai Eminescu", de-a lungul celor XV ediţii de pînă acum, sunt, începînd din 1991 încoace, în ordine, următorii: Mihai Ursachi, Gellu Naum, Cezar Baltag, Petre Stoica, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Ştefan Aug. Doinaş, Mircea Ivănescu, Cezar Ivănescu, Constanţa Buzea, Emil Brumaru, Ilie Constantin, Angela Marinescu, Şerban Foarţă şi Gabriela Melinescu. Mai întîi, până în 1998, premiul s-a acordat doar pentru Opera Omnia, iar de atunci, sub egida Memorialului Ipoteşti, s-a acordat şi pentru Opera Prima. Laureaţii primelor opt ediţii au fost: Doru Mareş, Dan Bogdan Hanu, T.O.Bobe, Liviu Georgescu, Răzvan }upa, Cristian Pohrib, Dan Sociu, Claudiu Komartin, Dan Coman, Teodor Dună, Sebastian Sifft, Bogdan Perdivară, Oana Cătălina Ninu, Andra Rotaru şi Diana Geacăr. Juriul a fost până în 2000 prezidat de Laurenţiu Ulici, iar din 2001, prin alternanţă, de Nicolae Manolescu şi Mircea Martin, avîndu-i ca membri pe Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Ioan Holban, Vasile Spiridon şi Daniel Cristea-Enache. Cu trecerea celor cincisprezece ediţii de pînă acum, premiul a devenit, în plan literar, cel mai rîvnit din România, nu neapărat prin valoarea lui pecuniară, care nu este nici ea de neglijat, ci prin legitimitatea pe care o imprimă juriul naţional. De asemenea şi poeţii care au primit laurii la Botoşani au dat greutate acestui premiu, constituindu-se, prin simpla enumerare a ediţiilor, an de an, în elita poeziei româneşti contemporane, la care orice poet autentic râvneşte să se alăture cu trecerea anilor. Astfel,­ numele sub care se acordă acest premiu, al poetului Mihai Eminescu, poate impune importanţa acestuia, în contextul literaturilor europene, acum cînd România este deja în marea familie a Uniunii Europene, ca un brand de nivelul altor premii naţionale deja impuse, cum ar fi "Dante" în Italia, "Cervantes" în Spania sau "Goethe" în Germania. Din punct de vedere literar, brand-ul acestui premiu acordat unor mari poeţi români ar trebui să impună în plan măcar european numele acestora şi, în fond, valorile contemporane ale culturii româneşti. Dar acest lucru nu-l poate face în sine simpla acordare a premiului în fiecare an, ci o suită întreagă de alte acţiuni promovate ulterior de instituţia Premiului Naţional şi alte instituţii din subordinea guvernului, prin editarea cărţilor acestor poeţi în mai multe limbi la mari edituri europene, campanii de presă susţinute şi de alte forme mass media, contacte ale poeţilor laureaţi cu publicul cititor de poezie de aiurea, participări la dialoguri în marile centre culturale ale Europei, în universităţi, licee, biblioteci, librării. Şi nu în ultimul rînd includerea acestor poeţi pe listele de nominalizări ale unor premii internaţionale de tip Medici sau Nobel. Aceşti paşi ar fi trebuit să fie făcuţi de mult prin acele fantomatice centre culturale de pe lîngă consulatele sau ambasadele României din marele capitale culturale ale lumii. Dar acestea n-au făcut nimic altceva decît să se comporte ca nişte case orăşeneşti de cultură, care îşi bifau în calendarele de manifestări tot soiul de acţiuni terne, lipsite de ecou, întru a-şi justifica sinecura pe care cei mai mulţi ataşaţi culturali şi-o devorau într-o lume ce le fura minţile. Din păcate, paşii nu sunt făcuţi cum trebuie nici de suratele acestora, institutele culturale care, sub forme oarecum elevate dar sterpe, fac acelaşi lucru, cu bif-uri în calendare şi ieşiri în presa de acasă, în aşa fel ca lumea de aici să afle ce mari izbînzi au avut pe acolo. Nu avem prea multe brand-uri de acest nivel, ca el să fie abandonat timp de un an şi readus în prim plan doar în momentul acordării premiului. Asumarea lui doar de o comunitate locală, de un grup sau de o breaslă înseamnă scoaterea instituţiei Premiului Naţional într-un soi de faliment pe care-l ascundem de ochii executorilor pînă cînd trecerea lui în anonimat şi preluarea acestuia de veleitari devin inevitabile. Cînd ai deja un astfel de premiu care s-a impus şi care nu a dat rabat, cu toate presiunile politice ale momentelor în care el se impunea ca un adevărat capital de exploatat, nu trebuie decât să găseşti căile de promovare în conştiinţa europeană care apreciază astfel de brand-uri şi şi le însuşeşte ca valori dobîndite şi demne de susţinut. Cine ar trebui să facă acest lucru? Premiul este iniţiat şi susţinut de Primăria Municipiului Botoşani. Se ştie că zona a fost declarată de curînd cea mai săracă din Uniunea Europeană. O astfel de instituţie publică menită să administreze viaţa unei comunităţi locale nu are greutatea şi nici mijloacele să se impună în plan internaţional. Şi atunci instituţia Premiului Naţional care funcţionează deocamdată doar la nivel de organizare a manifestărilor de la Botoşani, incluzînd etapele nominalizărilor şi legăturile cu juriul naţional, adunarea fondurilor şi promovarea pe plan naţional a acestuia, ar putea fi preluată ca brand de marile instituţii credibile în plan internaţional care ar putea astfel înscrie premiul în şirul celor enumerate aici. Înscrierea ar aduce imediat impunerea în plan european a numelor poeţilor deja premiaţi care, astfel, ar intra în atenţia celor interesaţi de fenomenele poetice de aiurea. Acest lucru fac premiile "Dante", "Cervantes", "Goethe". Pentru impunerea acestuia s-ar putea crea, colateral, un premiu pentru un poet din altă ţară decît România. În jurul unui astfel de premiu ar trebui să existe, din umbră, o armată de oameni dispuşi să lucreze pe toată perioada premergătoare acordării premiului şi după aceasta în aşa fel încît ciclicitatea să nu cadă în sincope greu de înnodat. Dacă Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu", prin astfel de demersuri, va deveni brand românesc în ansamblul brand-urilor de acest gen în cele douăzeci şi şapte de state al Uniunii Europene, atunci vom simţi, noi, românii, prin poeţii noştri reprezentativi, că am făcut pasul spre cunoaşterea poeziei româneşti în lume, ceea ce pînă acum, după cîte am văzut, nu s-a făcut decît la nivel de propagandă ideologică sau, în ultima vreme, conjuncturală, la cheremul unuia sau altuia, ajunşi, printr-un concurs de împrejurări în posturi decizionale, dictînd cine merită sau nu să iasă în lume.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara