Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Previziuni, prognoze, predicţii de Barbu Cioculescu

Forţa cu care s-a dezlănţuit pasiunea noastră de a intra în Uniunea Europeană - şi nu mai târziu de 1 ianuarie 2007 - a sfârşit prin a frânge inimile durilor Occidentului, foarte ştiutori că în cazul în care ar fi respectat condiţiile standard ar mai fi fost de aşteptat un număr indefinit de generaţii. Vom adera, aşadar, la 1 ianuarie 2007, va fi greu la început, nespus de greu într-o secundă perioadă, la finele căreia însă, ne vom obişnui. Adaptabilitatea a fost arma cu care am durat, scoţând din istorie ostrogoţi, huni, avari - tot fiare cu chip de om al căror viitor părea a nici nu se pune în discuţie.

Astfel procedând, poate că vom şterge de pe harta lumii nume de mari popoare care, folosindu-ne la cules de căpşuni, habar n-au ce le aşteaptă. Cum nu ştim nici ce pe noi înşine într-un viitor nu prea îndepărtat ne paşte, când luăm de bun -, iar de făcut altfel nu ne stă în putinţă - cele ce ni se profeţesc. Bântuiţi de virusul avicol ce joacă leapşa între naţionale hotare de judeţe, dacă acesta va izbuti o mutaţie care i-ar asigura viitorul, spre a trece din om în om, atunci am auzit cu urechi proprietate - o vorbă de-a tatei! - că patru milioane de români ar pieri, în modul cel mai sigur. Nu cunosc elementele luate în calcul, precum, desigur, mai puţin încă, sistemul general al calculului în cauză.

N-aş putea, prin urmare, să mă pronunţ dacă virusul îşi va încorona strădaniile de mutant, ori dacă o cifră mai rezonabilă ar scădea la 3.500.000 victimele de pe mioriticile plaiuri şi întomnatele măguri. Sau, dacă, dimpotrivă, ar urca la 5.750.000, iar cifra a fost ocultată, spre a nu crea panică. înrudit cu gripa spaniolă, se pare că virusul avicol preferă tinerii, lăsându-i pe bătrâni pe seama lipsei de medicamente la început, mijloc şi sfârşit de lună. Tot văitându-se, bătrânii mai câştigă o săptămână, o lună, un an. E specialitatea lor.

Dacă fenomenul modificării climei nu va fi curmat, cum se pare, odată ce protocolul de la Kyoto nu e pe placul cui ar trebui să-l aplice mai întâi, atunci am auzit cu aceleaşi urechi proprietate că recentul regim ploi devastatoare/secete cumplite se va permanentiza, lovind câte şapte ani cu năpraznice ruperi de nori, şapte cu deşertificări. într-o asemenea aspectare alte patru milioane de compatrioţi îşi vor lua lumea în cap, fie şi de-a lungul unei excepţionale guvernări a dlui Geoană, construind mii şi mii de locuinţe săptămânal în locul celor de ape înghiţite, sub nămeţi prăbuşite, făcând eroic faţă potoapelor de imprecaţii ale dlui Vadim Tudor, de neîmpăcat după nesemnarea protocolului cu PSD.

Vor fi oricum, două mari anotimpuri, unul cu averse de câte o sută de litri pe metrul pătrat de fiecare amiază, şi altul cu doar cincizeci de litri pe acelaşi umed metru. Iernile, nu ne vom mai pune deloc întrebarea zăpezilor de altădată. Vom afla de compacte grupări româneşti în ostroavele Antile, în insulele adorate de Gauguin sau în mai calda Islandă...

Dorinţa de a avea urmaşi a locuitorilor României de toate etniile - afară de una - este, se ştie, în continuă scădere. Se socoteşte că în trei decenii ţara va pierde şase milioane de locuitori, lăsând la vetre mai cu seamă pensionari şi handicapaţi. Se mai consideră că fenomenul este general european, că, în linii mari, sosirea de mase de emigranţi afro-asiatici va compensa pierderile. Dacă Germania a fost preferată de turci - visul lor istoric s-a spulberat la porţile Vienei -, iar Franţa este agreată de vreo zece milioane de magrebieni, nu am idee cine şi-ar aşterne pentru vecie corturile de-a lungul lanţului nostru carpatic. S-ar prea putea, însă, să facem o excepţie şi să nu ne repopulăm pe această cale, rămânând, ca mai adesea, atipici. Dar cum mulţi străini se vântură pe la hotarele ţării noastre, dornici să treacă în Vest, i-am putea opri definitiv aici. Nu e o soluţie, ci doar un paleativ. Am avut refugiaţi greci, copii coreeni, dar pe atunci nevoile erau altele. Samoiezi, somalezi, tamuli şi neneţi ne-ar putea împrospăta într-o oarecare măsură...

Slaba finanţare a sistemului de asistenţă socială, reapariţia unor maladii sociale, contribuie, la rândul lor, dimpreună cu expansiunea drogurilor, la rărirea rândurilor şi cum nu sunt indicii că o creştere a PIB-ului de 7-8% în următorul deceniu va aduce vreo modificare în privinţa eradicării sărăciei, este de prevăzut că un număr considerabil de cardiaci, diabetici, reumatici vor ieşi din joc mai curând decât le-ar fi fost firul vieţii în mai fericite condiţii. Li se vor adăuga bebeluşii şi bebeluşele (doar n-o să spun pruncii!) ce vor trece fulgerător prin existenţă în maternităţi subfinanţate. Se are în vedere o lipsă de încă patru milioane. De suflete.

Un seism de mare putere se află în aşteptările specialiştilor pe baza statisticilor ce indică o anumită periodicitate a cutremurelor devastatoare. Seismului din 1940 i-a urmat cel din 1977, ceea ce duce cu gândul că anii de după 2010 ar fi aceia, surprize nefiind, excluse, în plus, dar şi în minus. Momentul exact se va cunoaşte cu treizeci de secunde înainte. Şi numai de către iniţiaţi. N-ar avea rost să dăm urmare predicţiilor privind numărul victimelor.

însă dacă patru milioane de semeni dragi nouă şi-ar da sfârşitul, distruşi de un virus aviar mutant, alte patru milioane ar părăsi ţara, nemaisuferind modificarea climei, încă patru s-ar duce datorită scăderii natalităţii, iar alte patru din pură mizerie posttranziţională, cărora li s-ar adăuga iar patru milioane plecaţi să muncească prin străinătăţi, în patrie n-ar mai rămâne nimeni, cu excepţia celor din închisori sau detenţie preventivă. Asta către anii 2020-2030. Cei vârstnici se bucură că nu vor prinde momentul, cei tineri au încă timp să decidă asupra căii de urmat. Va fi, garantat, locul ideal pentru sihaştrii de munte şi şes.

Expres-Orientul va pufăi prin regiuni în care natura îşi va fi redobândit toate drepturile, acoperind din toate părţile Casa Poporului, ierburi fantastice, bălării, mii de soiuri botanice se vor legăna leneş în vânt peste acoperişuri năpădite de lut. Se va circula doar aerian, imensul teritoriu, altfel parte a U.E., va fi declarat parc naţional, românesc desigur, băştinaşii rămaşi - câteva mii - vor fi expuşi, dimpreună cu obiectele de artizanat pe care le vor produce sub privirile vizitatorilor, mai cu seamă oale şi ulcele.

Dar dacă toate aceste previziuni sunt simple nerozii smucind mintea unui bucureştean asurzit de uruitul surd, interminabil totuşi, al sutelor de mii de automobile în nervos trafic? Traversând în grabă pe acea parte a bulevardului unde nu staţionează maşini, pierdut în puhoiul de pietoni ce dau semne a fi fugăriţi din urmă, omul secolului XXI gustă odihna nu la umbra nucului bătrân, precum strămoşii, ci la televizor, unde i se fac profeţii. El are de ales între versiuni catastrofice, care-l determină să mulţumească Proniei că nu s-a născut mai târziu sau doar între dezastrele zilei, servite fierbinţi.

Dacă are opinii politice, hotărârea Partidului Conservator de a rămâne la guvernare îi va reda încrederea într-un viitor apropiat luminos, dacă e microbist al Stelei va miza pe o Românie scoasă din impas de către dl Gigi Becali, cu o echipă naţională cucerind campionatul mondial, tot prin 2031. Şi când tot dl Becali va construi pentru fiecare familie câte o vilă mirifică, dotată cu toate înzestrările vilelor proprii. Mai de crezut este că omul nostru va pune ce nu-i place pe seama a ce nu înţelege, cu toate că e conştient că înţelege prea multe.

Dacă are numai dispreţ pentru fotbal şi iubitorii acestuia, dacă detestă manelele şi concertele în aer liber, unde zeci de mii de bărbaţi şi femei - cel puţin după costum - saltă ca bătuţi de cele mai voluptuoase valuri, va păstra pentru sine negrele reflecţii, ca să nu pară de pe altă lume. Dar va uza cu energie de privilegiul ca, printr-o simplă apăsare pe buton, să închidă gura gureşei vestitoare de calamităţi. Va renunţa până şi la buletinul meteo, repede închizând ferestrele, ca să nu-l ajungă perdeaua de ploaie în mijlocul casei.

Schimbarea climei nu-i spune nimic, depopularea României nici pe atât: vremea când fiecare românaş posedând câte un automobil vom avea douăzeci şi două de milioane de maşini, nu-i pare de ordinul ficţiunii. Cum vor circula ele pe două sute douăzeci şi doi de kilometri de autostradă nu e problema lui. Şi pentru că a prins gust să nu întreprindă nimic pe gratis, neîntrebat, nu se va pronunţa asupra viitorului. E drept că a visat cum prin patul lui desfăcut creşteau viguroase ferigi mezozoice foşnind din seminţe, iar o plantă carnivoră îi devora motanul, dar la trezire a uitat.

Dumneavoastră credeţi în puterea premonitivă a viselor?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara